După ce au produs curent electric din arderea găinațului, italienii de la General Energetic, pregătiți să ardă deșeuri aduse ilegal din UE. Cine le-a dat planurile peste cap

0
5814

Patronii centralei electrice de la Stejaru, comuna Pângărați (Neamț), fac aproape tot ce le trece prin cap pe plaiuri mioritice, bani să iasă. După ce, o lungă perioadă, au ars găinaț pentru a produce curent electric, mirosul disperându-i pe locuitorii din zonă, responsabilii centralei electrice s-au gândit că ar putea să ardă și niște deșeuri aduse din străinătate (îmbrăcăminte și încălțăminte uzate), mai exact din țări ale Uniunii Europene. Ar fi împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: ar fi produs curent și ar fi ajutat o întreagă rețea mafiotă să scape de o cantitate importantă de deșeuri. Toate astea s-ar fi realizat sacrificând sănătatea și chiar viața locuitorilor din Stejaru, care ar fi urmat să suporte fumul înecăcios produs prin arderea deșeurilor (încălțăminte și îmbrăcăminte aduse în special din Italia).

Comisarii de mediu le-au venit de hac

Planurile, însă, le-au fost date peste cap, pentru că autoritățile nemțene au intervenit la timp, înainte ca gunoiul să fie băgat în cuptoare, la ars, pentru a produce energie electrică. Sursele atacul.ro arată că cei care s-au implicat au fost comisarii Gărzii de Mediu Neamț. Ei  au făcut o sesizare penală pe care au înaintat-o DIICOT Timiș – Biroul Teritorial Bihor, ce are în lucru o mega anchetă privind aducerea în România a mii de tone de deșeuri de o rețea infracțională. Parte din aceste deșeuri au ajuns în Neamț, la centrala electrică din Stejaru-Pângărați a firmei General Energetic SRL, societate deținută de mai mulți cetățeni italieni.

 

Comisarii de mediu au luat măsurile necesare astfel încât italienii să nu folosească deșeurile, acestea fiind sigilate și lăsate în custodia firmei General Energetic până la sfârșitul anchetei.

„Dosarul penal este deschis la DIICOT Timiș – Biroul Teritorial Bihor  și vizează introducerea în țară de deșeuri amestecate, de toate felurile. Este vorba deste câteva zeci de TIR-uri. Cei care gestionează afacerea sunt doi cetățeni italieni, arestați preventive. Mai sunt cercetați în libertate și câțiva cetățeni români. Din ceea ce știm, comisarii de mediu de la Neamț au trimis la DIICOT Timiș o sesizare penală ce a fost atașată acestui dosar, cu privire la deșeurile găsite la General Energetic. Este vorba despre abateri grave”, ne-au declarat surse apropiate anchetei.

Dacă autoritățile nu au fi intervenit, italienii de la General Energetic ar fi ars sute de tone de deșeuri pentru a produce curent electric în centrala pe care o dețin.

Deșeuri aduse în Neamț din țările UE

În dosarul deșeurilor aduse în țară, parte din ele găsite la General Energetic SRL, procurorii DIICOT Timiș au efectuat, la începutul lunii, mai multe percheziții în mai multe județe. Au fost 44 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, în dosarul în care sunt vizate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Șapte cetățeni din Bihor, Sibiu și Timiș au fost arestați preventiv de Tribunalul Timiș, însă Curtea de Apel Timișoara a dispus plasarea lor sub control judiciar. Anchetatorii au audiat peste 40 de persoane din mai multe județe.

La noi, prețul procesării și reciclării deșeurilor, printre cele mai mici din UE

„S-a reţinut că începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara) precum şi în municipiul Bucureşti, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar  în scopul obţinerii de  beneficii financiare substanțiale. Deşi, potrivit OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului „Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă”, sub pretextul efectuării unor operaţiuni de valorificare/reciclare, membrii grupului infracţional, pe fiecare palier sau nivel de execuţie, au acţionat pentru introducerea ilegală în ţară a deşeurilor, punând astfel în pericol sănătatea populației și mediul înconjurător. Aceștia au profitat și de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tonă), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante. 
Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deșeuri (conform OUG nr.  92/2021 din 19 august 2021, privind regimul deșeurilor, „broker” este orice întreprindere care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor), care s-au ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării”, au arătat anchetatorii.

Au falsificat documente cu privire la categoria deșeurilor

Deșeurile au fost aduse de la societăți comerciale din mai multe țări europene, „iar disimularea s-a realizat și prin falsificarea documentele însoțitoare în care s-au făcut mențiuni nereale în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării”.

Procurorii spun că cel de al doilea palier al grupului infracțional a fost reprezentat de transportatori români, care s-au deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde au încărcat deşeurile pentru reciclare/recuperare în țară.  

„Actele de transport și documentele însoțitoare au fost întocmite cu mențiuni nereale potrivit cărora deşeurile încărcate vor fi supuse operaţiunilor de valorificare/recuperare. Pentru a reduce cheltuielile cu procesarea deșeurilor, cei mai mulți operatori comunitari au procedat la colectarea nediferențiată (pe categorii) a deșeurilor și încărcarea mijloacelor de transport ale transportatorilor români cu deșeuri care nu puteau face obiectul recuperării/reciclării sau cu deșeuri municipale, fapt interzis de normele europene precum şi de legislaţia naţională”, afirmă procurorii DIICOT.

Treceau frontiera când lipseau funcționarii de mediu

Călcând în picioare legislația privind regimul deșeurilor, „transportatorii români au încărcat, transportat și introdus în țară  deșeuri care nu puteau face obiectul reciclării”.

Procurorii vorbesc și despre un al treilea palier al grupării reprezentat de administratorii și societățile care au ca obiect de activitate valorificarea/reciclarea deșeurilor.

„Membrii grupului infracțional organizat au acționat pentru a ascunde trasabilitatea deșeurilor prin atestarea nereală în documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri, a instalației de reciclare/recuperare   și a operațiunii de recuperare la care urma să fie supus deșeul. De asemenea, în unele situații, deși încărcătura era formată din deșeuri, transportatorii, cu sprijinul intermediarilor, au atestat în mod nereal în documentele însoțitoare că transportă materie primă, astfel că s-au prezentat la intrarea în țară, în punctele de trecere a frontierei în care nu activau funcționarii de mediu”, spun anchetatorii.

Procurorii au depistat peste 1.500 tone de deșeuri aduse ilegal

După ce introduceau ilegal în țară deșeurile, membrii grupării ștergeau urmele infracțiunii de contrabandă calificată, procedând la influențarea trasabilității pentru a ascunde proveniența deșeurilor și la transportarea lor la diferite societăți care dețineau instalații de reciclare/recuperare.
Procurorii au depistat 57 de astfel de transporturi, adică peste 1500 de tone de deșeuri. Pentru alte transporturi depistate la intrarea în țară, nu a fost permis accesul pe teritoriul României.

Pentru a fi greu de identificat, indivizii acționau, de regulă, la finele săptămânii, când funcționarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei.

General Energetic, amenzi repetate pentru poluare

În ultimii ani, italienii de la General Energetic au fost amendați de mai multe ori de comisarii Gărzii de Mediu Neamț. Cele mai multe plângeri au fost făcute în perioada a fost folosit găinaț de pasăre pentru a produce curent electric.

Centrala electrică de la Stejaru este autorizată să ardă inclusiv găinaț de pasăre, însă cu o condiție: să nu polueze. Numai că găinațul, atât cel depozitat, cât și cel ars au poluat aerul, ducându-i la disperare pe cei care locuiesc în zonă.

Problemele au apărut în 2017, când a fost revizuită autorizația de mediu, în sensul că firmei i s-a permis să ardă și alte deșeuri, inclusiv așternuturi din crescătoriile de găini, în afară de cele din lemn pentru care fusese emisă autorizația inițială. Din acel moment, sătenii au sesizat regulat Garda de Mediu, revoltați fiind de fumul înecăcios și putoarea provenită în urma arderii, dar și de numărul mare de șobolani adus odată cu deșeurile.

Arderea găinațului pentru producerea de electricitate a adus și controale mai multe din partea comisarilor de la Mediu, dar și amenzi pentru poluare. Totul a culminat cu ultima decizie din august, respectiv cu somația, ca problemele să fie remediate, în caz contrar urmând să fie suspendată autorizația de mediu.

Proprietarii centralei electrice au fost obligați să facă măsurători la filtre, astfel încât să nu fie depășiți parametri legali. Cum sătenii se plâng de mirosul insuportabil, cum sunt monitorizate noxele la filtre? Pe de altă parte, autoritățile statului român nu au posibilitatea să facă măsurători pentru a stabili indicii calității aerului, pentru simplu fapt că nu dețin un laborator mobil pe care să-l poată folosi în astfel de situații.

Milioane de euro din certificate verzi

Istoria centralei electrice de la Stejaru, care funcționează din anul 2010, este interesantă. A fost proiectată ca să folosească biomasa lemnoasă, adică deșeuri din exploatare forestieră (rumeguș, lemn de foc, talaș etc). Era perioada în care proprietarii de gatere nu aveau unde să depoziteze rumegușul, astfel că îl aruncau pe unde apucau. Situația s-a schimbat, iar după câțiva ani, deșeurile din lemn nu au mai fost la îndemână, ele fiind folosite, în special, de producătorii de pal. În acest context, cei de la General Energetic SA au solicitat și au obținut aprobare să folosească, din 2017, și biomasă agricolă, respectiv așternuturi de pasăre care conțin dejecții, amestecate cu rumeguș și talaș. A fost momentul din care a început calvarul pentru locuitorii din zona centralei. Pe lângă invazia de șobolani, aduși la pachet cu dejecțiile păsărilor, oamenii s-au trezit cu un aer irespirabil din cauza fumului greu rezultat în urma arderii găinațului.

Înființată în anul 2006, firma General Energetic îi are, în prezent, ca asociați pe Lucas SRL (49%), Art Rebeka SRL (35%) și Rik Fer SRL (15%). Administratori sunt trei cetățeni italieni: Ceolin Luca, Ceolin Antonio și De Grado Paolo. În ceea ce privește acționariatul, în cele trei firme sunt numai cetățeni italieni.

Încă din primul an de funcționare, societatea General Energetic a început să primească certificate verzi. Până în prezent, valoarea certificatelor verzi primite de firma care operează centrala electrică de la Stejaru este de ordinul milioanelor de euro. Numai în 2011, adică al doilea an de funcționare a centralei, General Energetic a primit certificate verzi în valoare de 2,9 milioane de lei. În primele patru luni ale anului 2012, firma primise certificate verzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei.

Vârful a fost înregistrat în 2013, când societatea a avut o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de lei. În cei 11 ani de funcționare, societatea care operează centrala electrică de la Stejaru a înregistrat doar în 4 ani profit. Din 2014 și până în prezent, firma a înregistrat numai pierderi. Nici arderea găinațului, activitate începută în 2017, nu le-a adus profit. Datele financiare sunt grăitoare. În anul 2020, General Energetic a avut o cifră de afaceri de 1.225 lei, pierderi de 5.766.601 lei, datorii de 40.680.002 lei și 18 angajați.

În anul 2022, firma a înregistrat cele mai mari pierderi – 11,8 milioane de lei la o cifră de afaceri de 24,3 milioane de lei. Datoriile societății au crescut de la 43,7 milioane de lei în 2021, la 56,1 milioane de lei în 2022.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.