Interceptările care l-au înfundat pe cumătrul fugarului Arsene în dosarul „O afacere beton”. Administratorul Aqua Parc, către procurori: „Ginel este angajatul meu, eu îi sunt șef!”

0
8769

După aproape un an și jumătate, timp în care a stat în procedură de cameră preliminară (verificarea legalității administrării probelor, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală etc), procesul în care Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, va fi judecat pentru fraude cu fonduri europene în legătură cu achiziția unei stații mobile de beton (foto), poată să înceapă. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel Bacău în urmă cu câteva zile, când au respins contestațiile inculpaților din acest dosar. Este vorba despre Iosif Moldovan, fost deputat UDMR, societatea Winfor Trade SRL din județul Harghita, despre care atacul.ro a arătat recent că este implicată într-o afacere suspectă prin care a Ginel a pus mâna pe zăcământul de dolomită din Harghita, și Yasar Siyar, cetățean turc care trăiește la Piatra-Neamț.  În contextul deciziei magistraților băcăuani, în următoarele zile va fi stabilit primul termen de judecată, procesul urmând să se desfășoare la Tribunalul Bacău.

Patru procese

Este cel de-al patrulea proces în care Ginel, cumătrul infractorului fugar Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, este trimis în judecată.

În decembrie 2023, Ginel a fost condamnat de Tribunalul Neamț la 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată, însă, cel mai probabil, atât el cât și ceilalți inculpați vor fi salvați de prescripție. În afară de aceste procese, Vlasie mai este judecat în două: unul privind fraude cu fonduri europene în cazul investiției de la o fermă piscicolă în Buhuși și un altul, aflat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, ce are legătură cu furtul a peste 7.000 de tone de nisip. Doar ultimul se mai află în faza procedurii de camera preliminară.

Frauda

Revenind la dosarul „O afacere beton” în care Gheorghe Vlasie fi judecat pentru fraudă cu fonduri europene, trebuie spus că DNA l-a trimis în judecată în decembrie 2022, la fix un an de când fusese trimis în judecată în dosarul fermei piscicole de la Buhuși (vezi mai multe AICI).

În procesul care va debuta, în curând, la Tribunalul Neamț, Gheorghe Vlasie (foto) va fi judecat pentru instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

FOTO: Gheorghe Vlasie, zis Ginel

Alături de Vlasie, au mai fost trimiși în judecată:

Iosif Moldovan, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei;

– Yasar Siyar, cetățean turc care trăiește la Piatra-Neamț, administrator al firmei Alinex SRL Piatra-Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul

Winfor Trade SRL, cu sediul în satul Misentea, comuna Leliceni, județul Harghita, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Până de curând, Gheorghe Vlasie a deținut 65% din părțile sociale ale firmei, iar Moldovan Iosif – 35%. Vlasie a renunțat la părțile sociale în favoarea lui Neculae Cadare, o rudă care controlează și alte firme apropiate de Ginel.

Juristul Ginel și Antrepriza

Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei anchete a fost că procurorii anticorupție au probat că, de fapt, societatea Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, fostă Aqua Parc SRL, este controlată de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, deși acesta nu figurează nici ca asociat, nici ca administrator.

Iosif Moldovan, fost parlamentar UDMR în mandatul 2012-2016, a fost coleg cu Ionel Arsene în Comisia transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților.

De asemenea, lucru bine știut de acum, Gheorghe Vlasie, zis și Ginel este cumătru cu Ionel Arsene, cei doi având și o firmă în Italia, acolo unde a fugit infractorul care a condus Consiliul Județean Neamț.

Foto: Ionel Arsene (stânga) și Gheorghe Vlasie – Ginel (dreapta)

Asociat unic al Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL este Gheorghe V. Vlasie, tatăl lui Gheorghe Vlasie, iar administrator Roxana Alexe, o colaboratoare mai veche a acestuia.

Pe baza înregistrărilor efectuate, anchetatorii afirmă că societatea este condusă de Ginel. Acest aspect a fost evidențiat în nenumărate rânduri de publicația atacul.ro. Oficial, însă, Gheorghe Vlasie, zis Ginel, este consilier juridic al fostei Aqua Parc SRL. Sau cel puțin asta era calitatea lui în firmă în anul 2021.

Acte și informații false

Pe parcursul investigației, procurorii au stabilit că Ginel și Iosif Moldovan au prezentat și folosit documente/informații false pentru a obține fonduri europene pe care să le folosească la implementarea proiectului „O afacere beton”, ce reprezenta achiziția unei stații de betoane mobile și a unui încărcător frontal. Pentru a fi eligibilă, firma trebuia să întrunească o serie de condiții, pe care reprezentanții ei le-au fentat, după cum spun anchetatorii.

Cercetările acestora s-au concentrat pe mai multe direcții, una dintre cele mai importante fiind calitatea lui Ginel în firma Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, care, dacă ar fi fost recunoscută de la început, firma Winfor Trade SRL nu ar fi prins finanțarea cu banii europeni, pentru că nu ar fi întrunit o condiție de bază, respectiv nu s-ar fi încadrat la microîntreprinderi.

„Din probele administrate a rezultat că toate declarațiile date de Iosif Moldovan, în calitate de administrator al firmei, privitoare la încadrarea SC Winfor Trade SRL în categoria microîntreprinderilor sunt false și incomplete. De asemenea, o serie de documente privitoare la achiziționarea stației mobile de betoane sunt false sau inexacte”, afirmă procurorii.

Și Ginel avea un șef

În timpul anchetei, procurorii au aflat că Ginel controla nu numai fosta firmă Aqua Parc SRL, ci și pe Winfor Trade SRL. Astfel, în luna mai 2020, Roxana Alexe, administratorul din acte al firmei Aqua Parc SRL, a făcut mai multe plăți în contul firmei Winfor Trade SRL, tranzacția fiind efectuată în urma unei discuții purtate cu contabila firmei din Harghita. Din discuții, care au fost interceptate, reiese că plățile se făceau doar dacă exista aprobarea lui Ginel, semn că acesta avea putere de decizie la Aqua Parc. Acest aspect a fost întărit și de faptul că Moldovan discuta direct cu Ginel și nu cu administratorul din acte al firmei Aqua Parc SRL, fapt care arăta că știa foarte bine în mâna cui era decizia.

De asemenea, în urma analizei interceptărilor telefonice, procurorii au concluzionat că Ginel era „prima vioară” în cele două societăți, unde nu se lua nicio decizie importantă fără să i se aducă la cunoștință și să o aprobe.

În fața anchetatorilor, Roxana Alexe a declarat că ea este persoana care ia decizii în cadrul Aqua Parc SRL și că nici Ginel, și nici tatăl acestuia (Gheorghe V. Vlasie, asociat unic al firmei) nu sunt implicați și nu sunt factori decidenți.

Despre Ginel, Alexe le-a mai spus procurorilor că acesta este încadrat în funcția de consilier juridic în cadrul firmei și că în această calitate o reprezintă, negociază contracte, pe care le și semnează cu împuternicire din partea ei. Roxana Alexe ar fi spus că Ginel este efectiv angajatul ei, care îndeplinește deciziile pe care le ia în ceea ce privește Aqua Parc și că ea îi este șef.

Oferea consultanță

Audiat de procurori,   Ginel a negat că ar administra firma Aqua Parc SRL, activitatea sa constând în a oferi consultanță administratorului statutar.

Anchetatorii au opinat, pe baza interceptărilor telefonice, că lucrurile stau cu totul altfel în realitate, în sensul că operațiunile în Aqua Parc SRL erau făcute de către administratorul Roxana Alexe doar după ce primea confirmarea lui Ginel.

Foarte interesant este și faptul că, dintr-o convobire interceptată de anchetatori, a reieșit că Ginel este cel care se ocupă, în numele Aqua Parc, de aprovizionarea cu materiale şi organizarea transportului din cariera exploatată de Winfor Trade SRL. Este vorba despre cariera de dolomită din Harghita, afacere despre care atacul.ro a relatat de curând.

De altfel, procurorii au opinat că Ginel deține controlul asupra întregii activități a societății Aqua Parc SRL.

În consecință, spun anchetatorii, Iosif Moldovan știa foarte bine că Ginel controlează atât Winfor Trade SRL, cât şi Aqua Parc SRL, situație în care cele două societăţi reprezintă întreprinderi „legate” în sensul Legii nr. 346/2004 privind întreprinderile mici şi mijlocii şi a Ghidul Solicitantului.

Situația nu a fost declarată intenționat la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, motiv pentru care s-a constatat că mai multe documente depuse au fost incomplete („Declaraţia de eligibilitate”, „Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM”, „Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM” etc). S-a stabilit că „Declaraţia de eligibilitate” semnată în aprilie 2020, este falsă, deoarece firma nu se încadra în categoria microîntreprinderilor.

Pe lângă toate acestea, ancheta a mai scos la iveală faptul că Ginel a fost cel care s-a ocupat, de fapt, de achiziţia staţiei de betoane. El a prospectat piața, a discutat cu producători de stații mobile de betoane etc.

Scenariul, pas cu pas

În data de 19 iulie 2019, firma Winfor Trade SRL, prin administratorul Iosif Moldovan, a transmis Agenției de Dezvoltare Regională Centru, cu sediul în Alba Iulia, o cerere de finanțare pentru proiectul „O afacere beton”, care presupunea achiziția unei stații de betoane și a unui încărcător frontal. Solicitantul a indicat suma de 1.336.881 de lei ca buget eligibil total.

Cu trei zile înainte, cei doi asociați ai firmei, Moldovan și Gheorghe Vlasie – Ginel, au aprobat proiectul și depunerea lui pentru finanțare, precum și cheltuielile acestuia și contribuția proprie a societății pentru cheltuielile neeligibile.

Solicitantul finanțării a declarat că se încadrează în categoria microîntreprinderilor, în anul fiscal de referință având un număr de 8 salariați, în condițiile în care firma, spun procurorii, nu avea niciunul.
În luna august 2019, reprezentanții ADR Centru au cerut reprezentanților firmei Winfor Trade SRL o serie de clarificări, printre care și o analiză privitoare la eventualitatea ca firma, prin intermediul unei persoane/grup de persoane fizice, să fie legată de o altă întreprindere.
În iulie 2020, firma harghiteană a semnat contractul de finanțare cu ADR Centru pentru implementarea proiectului „O afacere beton”,  finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014‐2020.
Valoarea totală a proiectului a fost de 1.590.888,39 lei, din care valoarea sumei nerambursabile de 949.153,56 lei.

Dacă cu achiziția încărcătorului frontal nu au fost probleme, altfel au stat lucrurile în cazul achiziției stației de betoane mobile.

Pe data de 4 octombrie 2021, a fost publicat anunțul de achiziție a stației de betoane împreună cu documentația de atribuire, precum și valoarea estimată –  582.083,25 lei, sumă care nu includea taxele vamale, transportul, ambalarea și punerea în funcțiune a echipamentului. La capitolul „caracteristici tehnice solicitate” se menționa că stația, printre altele, trebuia să fie automatizată (să fie dotată cu un „program care permite monitorizarea procesului de fabricație al betoanelor, incluzând facilități de introducere date: rețete, clienți etc. setări, istoric, raportări, producție planificată”).

Participanților li s-a pus în vedere că sunt obligatorii specificațiile tehnice minimale și/sau maximale.

Alinex SRL intermediarul

Pentru stația de betoane a fost primită o singură ofertă, în data de 11.09.2020, din partea societății Alinex SRL Piatra-Neamț, reprezentată de Yasar Siyar, împuternicit de asociații firmei să reprezinte societatea în relațiile cu clienții.

Înființată în anul 2000, firma Alinex îi are administrator și asociați, în cote egale, pe cetățenii turci Yasar Giyasettin și Berrak Gulek. Până în anul 2021, firma, ce are ca domeniu de activitate preponderent raportat în bilanț „Comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor”, a avut o activitate modestă. Lucrurile s-au schimbat, dar numai la capitolul cifră de afaceri, când a livrat stația de betoane firmei Winfor Trade SRL.

În 2021, firma celor doi turci a avut o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei, o pierdere de 15.302 lei, datorii de 435.504 lei și un angajat.

Prețul ofertat de Alinex SRL a fost de 120.000 de euro, fără TVA (142.000 euro, cu TVA inclusă), stația îndeplinind cerințele tehnice impuse, inclusiv în ceea ce privește automatizarea.

În octombrie 2020, a fost încheiat contractul de furnizare a stației de betoane mobile, model „TTC M 100 II”, prețul tranzacției fiind de 580.740 lei, plus TVA. 70% din această sumă, respectiv 406.518 de lei, urma să fie plătită în termen de 7 zile după semnarea contractului cu titlu de avans, iar restul de 30% (174.222 de lei) în termen de trei zile calendaristice după livrare, instalare și punere în funcțiune.

La finele lunii iunie a anului 2021, ADR Centru a fost de acord cu cererea reprezentanților Winfor Trade SRL de a prelungi perioada de implementare a proiectului cu două luni, de la 12 la 14 luni.

În octombrie 2021, Iosif Moldovan a depus a doua cerere, în care a inclus și cheltuielile cu achiziția stației de betoane.

Declarații false și incomplete

Potrivit anchetatorilor, toate declarațiile date de Iosif Moldovan referitoare la încadrarea SC Winfor Trade SRL în categoria microîntreprinderilor „sunt false și incomplete”, iar o serie de documente privitoare la achiziționarea stației mobile de betoane „sunt false sau inexacte”.

Așa cum menționam mai sus, anchetatorii, pe baza probelor adunate, au stabilit că firma Winfor Trade SRL este legată de Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, fostă Aqua Parc SRL Roznov, întrucât ambele erau controlate de aceeași persoană fizică, Gheorghe Vlasie, zis Ginel.

În plus, cele două societăți acționează pe aceeași piață, a lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor.

Potrivit datelor oficiale, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL a avut un număr mediu de angajați, în anul 2018, de 160 persoane, iar în anul 2019, de 235 de salariați.

Procurorii afirmă că Ginel, fiind subiectul comun al cel două societăți comerciale, Winfor Trade SRL nu putea fi considerată microîntreprindere.

Potrivit anchetatorilor DNA, controlul lui Ginel asupra firmei Winfor Trade SRL decurge din calitatea sa de asociat majoritar de la acea dată (65%), poziție care îi permitea să controleze acțiunile societății și să numească administratorul acesteia.

 Au clarificat și situația de la Antrepriza de construcții

Lucrurile sunt la fel de limpezi și în cazul firmei Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, în sensul că deciziile sunt luate tot de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel.

„În ceea ce privește SC (n.r.Antrepriza Construcții Drumuri și Autostrăzi) SRL ( n.r. fosta Aqua Parc SRL) Roznov, din datele de la ONRC rezultă că are ca unic asociat pe (n.r. Gheorghe V. Vlasie) (tatăl lui – n.r. Gheorghe G. Vlasie), administrator fiind (n.r. Roxana Alexe). Fosta SC (n.r. Aqua Parc) SRL a fost înființată în anul 2004. În anul 2013, inculpatul (n.r. Gheorghe G. Vlasie) deținea 99,99% din părțile sociale, restul fiind deținute de (n.r. Gheorghe V. Vlasie), tatăl său. Din martie 2013, acesta din urmă a devenit unic acționar și administrator până în luna martie 2015 când funcția de administrator este preluată de inculpat, până în luna octombrie 2016. Ulterior, funcția de administrator a fost ocupată de (n.n. Roxana Alexe). Deși în mod formal (n.r. Roxana Alexe) era administratorul societății, din procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate folosite în această cauză reiese că, în fapt, toate deciziile economice și administrative în cadrul societății erau luate de către (n.r. Gheorghe G. Vlasie), aspect cunoscut inclusiv de către (n.r. Roxana Alexe). Astfel, în data de 27.05.2020, din contul SC (n.r. Antrepriza Drumuri și Autostrăzi) SRL suma de 100.000 de lei în contul SC Winfor Trade SRL.
Este evident din aceste convorbiri că, pe de o parte, (
n.r. Roxana Alexe) nu efectuează plățile decât în condițiile în care este sigură că (n.r. Gheorghe Ghe. Vlasie) le-a aprobat, iar pe de altă parte faptul că (n.r. Iosif Moldovan) discută direct cu acesta, și nu cu administratorul SC (n.r. Antrepriza Construcții Drumuri și Autostrăzi) SRL despre aceste plăți. Rezultă, în consecință, că (n.r. Iosif Moldovan) știe cu certitudine cine are putere de decizie în această societate, și anume (n.r. Gheorghe Ghe. Vlasie). Controlul lui (n.r. Gheorghe Ghe. Vlasie) asupra SC (n.r. Antrepriza Construcții Drumuri și Autostrăzi) SRL nu este doar în relația cu SC Winfor Trade SRL, ci privește întreaga activitate. Acesta stabilește întreaga politică a firmei, politică pusă în practică de (n.r. Roxana Alexe)”, se arată în rechizitoriul DNA.

Achiziție în pandemie

Alinex SRL a achiziționat, în octombrie 2020, stația de betoane de la o firmă din Turcia, plătind pentru ea 108.000 euro, aici intrând transportul în România, ambalarea și etichetarea. De asemenea, în data de 5 octombrie 2020, Winfor Trade SRL și Alinex SRL, în calitate de prestator, au încheiat un contract de prestări servicii în valoare de 21.600 euro, plus TVA, pentru „montaj stație de betoane model TTC M 100 II”.

Câteva luni mai târziu, pe 6 aprilie 2021, a fost introdus un nou articol în contract, conform căruia prestatorul urma să pună „la dispoziție clientului în regim gratuit până la incidența sumei de 11.000 euro automatizarea și softul necesar funcționării stației de betoane mobilă Model TTC 100 II”. Peste această sumă, clientul urma să facă plata automatizării și a softului necesar funcționării stației de betoane.

Toate aceste informații i-au făcut pe anchetatori să afirme că procesul verbal de punere în funcțiune încheiat între SC Winfor Trade SRL și SC Alinex SRL în data de 9.07.2021 și depus de beneficiar la ADR Centru, odată cu cererea de rambursare nr. 2, este fals, deoarece,la acea dată, stația nu era funcțională.

Procurorii au mai constatat că și procesul de predare-primire, din data de 3 aprilie 2021, încheiat între Winfor Trade și Alinex este fals, pentru că bunul nu fusese livrat conform înțelegrii contractuale, aspect cunoscut de cei implicați în tranzacție.

În concluzie, DNA a opinat că „urmare a folosirii documentelor false, inexacte și incomplete descrise, Winfor Trade SRL, administrată de (n.r. Iosif Moldovan), în data de 6.07.2021 a încasat suma de
531.356,90 lei aferentă cererii de rambursare nr. 1, iar în data de 20.01.2022 suma de
416.366,72 aferentă cererii de rambursare nr. 2, sume obținute pe nedrept din Fondul European pentru Dezvoltare Regională”.

Rechizitoriul

În rechizitoriul înaintat instanței de judecată, procurorii au arătat că cele trei persoane fizice, plus firma Winfor Trade SRL, au comis fapte penale.

Despre Gheorghe Vlasie – Ginel, procurorii afirmă că faptele săvârșite de el întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

„(n.r. Gheorghe Vlasie) i-a determinat pe (n.r. Iosif Moldovan) și SC Winfor Trade SRL, beneficiară a proiectului „O afacere beton”, finanțat din fonduri europene, ca, atât în perioada precontractuală cât și în cursul implementării acestuia, să folosească cu rea credință documente și declarații false, inexacte și incomplete ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept, în perioada iulie 2021 – ianuarie 2022, a sumei de 947.723,62 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. (n.r. Gheorghe Vlasie), folosindu-se de faptul că era persoana cu drept de decizie în SC Winfor Trade SRL l-a determinat pe (n.r. Iosif Moldovan), administratorul SC Winfor Trade SRL, ca, în scopul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către societate, să ascundă de reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Centru calitatea sa de administrator de fapt al SC (n.r. Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi) S.R.L. (fosta SC (n.r. Aqua Parc) SRL).
În consecință, în data de 19.07.2019 (n.r. Iosif Moldovan), în numele SC Winfor Trade SRL, a
transmis la Agenția de Dezvoltare Regională Centru următoarele declarații și documente semnate de el:
– „Declarația de eligibilitate” și „Declaraţia privind încadrarea întreprinderii
în categoria IMM”, declarații incomplete întrucât nu fac referire și la SC (n.r. Antrepriza de Construcții Drumuri și Sutostrăzi) S.R.L. (fosta SC (n.r. Aqua Parc) SRL), întreprindere legată de SC Winfor Trade SRL.
În data de 28.08.2019 a transmis la Agenția de Dezvoltare Regională Centru:
– adresa nr. (….)/28.08.2019, document incomplet întrucât nu se descrie și
faptul că SC Winfor Trade SRL este întreprindere legată cu SC (n.r. Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi) S.R.L. prin
intermediul lui (n.r. Gheorghe Vlasie).
În data de 29.04.2020 a transmis la Agenția de Dezvoltare Regională Centru:
– „declarația de eligibilitate” semnată în data de 29.04.2020, falsă întrucât
societatea nu se încadra în categoria microîntreprinderilor;
– „declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM” semnată în
data de 29.04.2020, incompletă întrucât nu cuprinde și SC (n.r. Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi) S.R.L. fosta SC (n.r. Aqua Parc) SRL), întreprindere legată de SC Winfor Trade SRL.
De asemenea, cunoscând prețul real al stației mobile de betoane, i-a determinat
pe (n.r. Iosif Moldovan) și (n.r. Şiyar Yaşar) să semneze contractul de furnizare nr. (….)/1.10.2020 încheiat între SC Winfor Trade SRL și SC (n.r. Alinex) SRL, document inexact în ceea ce privește prețul, acesta, fiind în fapt mai mare cu 126.363,43 lei. Documentul a fost depus la ADR Centru în data de 27.10.2020. Urmare a folosirii acestor documente, SC Winfor Trade SRL, administrată de (n.r. Iosif Moldovan), în data de 6.07.2021 a încasat suma de 531.356,90 lei aferentă cererii de rambursare nr. 1 ,iar în data de 20.01.2022 suma de 416.366,72 aferentă cererii de
rambursare nr. 2, sume obținute pe nedrept”
, se arată în rechizitoriul înaintat judecătorilor de către procurori.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 947.723,62 lei, reprezentând sumele plătite firmei Winfor Trade SRL.

Pentru recuperarea prejudiciului, în decembrie 2022 au fost dispuse măsuri asigurătorii – sechestru asupra mai multor bunuri ce aparțin firmei harghitene.

„Firul” procurorilor

Procurorii au pornit în ancheta lor de la programul de finanțare care conținea, printre altele, condițiile specifice de accesare a fondurilor. Potrivit Ghidului, prioritatea de investiții avea ca obiectiv consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor în domenii competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate și Planurile de Dezvoltare Regională și era dedicată sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor, pe de o parte și a structurilor suport de incubare a afacerilor, pe de altă parte.

Solicitanții trebuiau să se încadreze în categoria microîntreprinderilor, acesta fiind un criteriu obligatoriu începând cu data depunerii cererii de finanțare, pe tot parcursul procesului de evaluare și selecție, până la momentul încheierii contractului de finanțare, inclusiv. Conform Ghidului, microîntreprinderea trebuia să aibă un număr mediu de salariați mai mic decât 10, să realizeze o cifră de afaceri anuală netă sau să dețină active totale de până la 2 milioane de euro.

Același Ghid recomanda o atenție sporită în aplicarea corectă a prevederilor Legii 346/2004, în special în ceea ce privește identificarea întreprinderilor partenere și/sau legate cu întreprinderea solicitantă.
Astfel, se preciza clar că încadrarea datelor solicitantului (numărul mediu anual de salariați și cifra de afaceri anuală netă/ activele totale) în pragurile prevăzute pentru categoria microîntreprinderilor se verifică abia după luarea în calcul a datelor aferente tuturor întreprinderilor partenere și legate cu întreprinderea solicitantă, toate aceste cerințe obligatorii fiind foarte bine explicate.

D.MURARU

Citește și:

Cum a ajuns Ginel, cumătrul lui Arsene, să exploateze zăcământul de dolomită din Harghita. Resursele, evaluate la peste 1 miliard de lei. DNA-ul, cu ochii pe afacere. Sunt vizați un lichidator judiciar și ANRM-ul „lu’ Gigi Dragomir”

Ginel, cumătrul fugarului Arsene, judecat pentru furtul a mii de tone de nisip din aria naturală protejată „Pădurea și Lacul Mărgineni”

Pedepse GRELE în cel mai spectaculos dosar de evaziune fiscală, spălare de bani și grup infracțional specializat. Misăilă și Ginel, ani grei de închisoare

Dosarul în care Misăilă și Ginel au fost condamnați la ani grei de închisoare, în MARE PERICOL DE PRESCRIERE

Firma din Italia a cumetrilor, pierderi financiare considerabile. Cu ce trăiește și de unde bani pentru avocați și psihiatri? Infractorul Arsene era falit când a fugit peste graniță

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.