Curățenia orașului Piatra-Neamț costă municipalitatea o sumă uriașă. Cât va încasa Publiserv SA pentru măturatul, spălatul și stropitul străzilor
În urmă cu fix un an, la propunerea primarului Andrei Carabelea, Primăria Piatra-Neamț atribuia direct, printr-o hotărâre a consilierilor locali, serviciile de salubrizare a orașului firmei Publiserv.
Astfel, au găsit ca oportună degelarea de gestiune, consfințind, prin HCL, atribuirea directă a contractului către Publiserv SA, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 1 septembrie 2023.
Cu alte cuvinte, primarul a propus, iar consilierii au aprobat ca, începând cu data de 9 septembrie 2023, de măturatul, spălatul și stropitul străzilor să se ocupe Publiserv SA, asta în detrimentul Salubritas SA, care se ocupa de aceste activități.
Bineînțeles că nici unii și nici ceilalți nu au excelat fix la acest capitol, al curățeniei, activitate pentru care erau plătiți, iar orașul arată în continuare deplorabil, fiind unul dintre cele mai murdare și mai urât mirositoare din estul României, lăsând la o parte hidoșenia creată de lucrările de construcții interminabile.
Odată delegată această istovitoare activitate, a fost stabilit și un preț estimativ al serviciilor, potrivit contractului din august 2023, de 16.690.531de lei, fără TVA, adică 3.338.106 de euro.
La această sumă a fost adăugată și cea privind activitatea de curățare și transportul zăpezii de pe drumurile publice, de care se ocupă tot Publiserv SA, care a fost estimată la 19.194.957 de lei (fără TVA), adică la 3.838.991 de euro.
Totalul acestor servicii a fost estimat, anul trecut, la 35.885.489 de lei, fără TVA, echivalentul a 7.177.097 de euro. Cu TVA, suma ajungea la 42.703.732 de lei (8,54 de milioane de euro).
Valoarea contractului, diminuată
La jumătatea acestei luni, primarul a propus din nou, iar consilierii locali ai municipiului Piatra-Neamț au votat, în ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind „modificarea contractului (din 31 august 2023) de delegare a gestiunii activității de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice și de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț, parte componentă a serviciului de salubrizare în municipiul Piatra-Neamț”.
Pe 13 august, consilierii locali au hotărât modificarea unor articole din contract, precum introducerea obligației de colectare și transport, la depozitul de deșeuri, a deșeurilor rezultate din maturat și, totodată, au schimbat valoarea contractului, în sensul diminuării acestuia, arată referatul de specialitate a proiectului de hotărâre.
Astfel, valoarea contractului a fost stabilită la 34.599.192,72 de lei, fără TVA, iar cu TVA – 41.173.039 de lei (8.234.607 de euro).
Din suma fără TVA, 15.404.235 de lei (3.080.847 de euro) înseamnă măturatul, spălatul, stropitul și întreținerea căilor publice, iar 19.194.957 de lei (3.838.991 de euro) – curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, sumă nemodificată față de cea stabilită în august 2023.
Sursa foto: agerpres.ro
N.R.
CITEȘTE ȘI:
FOTO. Pârâul Cuejdi colectează continuu dejecțiile pietrenilor
Bairamuri finanțate generos de primărie și stații inteligente în orașul care pute a rahat
Orașul pute, în continuare, a rahat. Autoritățile stau cu mâinile în sân
Fecalele deversate în Cuejdi, problemă grea. Nici Avocatul Poporului nu a reușit să o rezolve
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.