Condiții de muncă groaznice pentru vânzătorii unui magazin chinezesc. Ce s-a întâmplat după ce inspectorii ITM au făcut verificări
Imagine generată cu AI
Salariații magazinului chinezesc care funcționează în Complexul Orion, din Dărmănești, Piatra-Neamț, îngheață de-a binelea la locul de muncă. Cei patru angajați (un bărbat și trei femei), bine îmbrăcați, cu veste, căciuli, mănuși, pe care i-am întâlnit în magazin, se plimbă de zor printre rafturile cu mărfuri, ca să se încălzească puțin. Nu există nicio sursă de căldură, iar în magazin este exact ca și afară, numai nu bate vântul.
Doi vânzători de naționalitate chineză, care par a fi patroni, dat fiind comportamentul autoritar, nu arată să aibă vreo problemă cu condițiile cumplite în care și ei, și colegii lor lucrează.
La prima vizită aici, în urmă cu trei săptămâni, când afară temperatura coborâse cu mult sub zero grade, salariații, vizibil afectați de frig, mai nu alergau prin magazin pentru a se încălzi puțin. Niciun radiator, nicio sursă de căldură, nimic. Iar situația este aceeași de când a început sezonul rece.
Amendați, dar degeaba
Inspectorii de muncă au efectuat, de curând, o verificare la acest magazin și au constatat că angajații sunt obligați să muncească în frig, ceea ce contravine normelor de securitate și sănătate în muncă. În consecință, reprezentanții ITM le-au pus în vedere deținătorilor magazinului să asigure condiții optime de lucru angajaților. Totodată, le-au aplicat și o amendă, care s-a cifrat la câteva mii de lei.
Măsura nu a avut rezultatul scontat, pentru că, după vizita inspectorilor ITM, condițiile de muncă din acest magazin nu s-au schimbat. Oamenii muncesc în continuare în frig, iar ca să reziste stau înfofoliți în haine groase de iarnă. Amenda și măsurile impuse nu au fost suficiente să-i oblige pe patronii acestui magazin să aibă grijă de salariați.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.









Acea clădire e o sursă de profit pentru proprietari și o bombă cu ceas pentru chiriași și clienți. Fosta hală agroalimentară, la fel: o mizerie afectată de igrasie în proporție uriașă, cu infiltații și pereți scorojiți, găzduiește niște standuri unde lucrătorii stau în celeași condiții. Pe culoarul ce face legătura cu acea hală, înghesuiți ca niște pinguini, alți comercianți. Nici ISU nu vede neregulile (cum se poate face evacuarea acelor oameni, dacă apare o urgență?), nici ITM care verifică pe sărite (pe oamenii de la parter, din hală, nu i-a întrebat nimeni de sănătate, cel mai probabil).
O clădire fosilă, la 5 minute de centru, care ar putea fi transformată într-o profitabilă parcare supraetajată. Dar e greu să urnești din loc dinozaurii post-comuniști, care fac bani și din clădiri ruină.