Descinderi la AJOFM Neamț. Doi funcționari sunt vizați de procurorii lui Kovesi. Fraudă de peste 1,6 milioane de euro din fonduri europene

0
8315

Procurorii filialei din Iași a Parchetului European (EPPO) au continuat cercetările în cazul fraudei cu fonduri europene în care este vizat un grup infracțional organizat acuzat că a cauzat o pagubă de 1,6 milioane de euro din fondurile destinate angajării șomerilor și instruirii acestora ca ucenici.

Ieri, anchetatorii europeni au descins la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț și au ridicat calculatoarele a doi funcționari publici care au lucrat în proiectul presupus a fi fost fraudat. Datele noastre arată că perchezițiile au fost extinse și acasă la cei doi funcționari, de unde, la fel, ar fi fost ridicate probe în vederea continuării cercetărilor. Persoanele vizate urmează să fie audiate de procurori în cursul săptămânii viitoare.

Informațiile atacul.ro arată că în cauză mai este vizată o societatea comercială cu sediul în Roman, firmă care are ca principal obiect de activitate „comerțul cu amănuntul”. Această societatea deține mai multe magazine în județul Bacău.

Conform verificărilor Parchetului European, societatea din Roman, județul Neamț, ar fi fost cea care a depus cererea și a obținut finanțare pentru un proiect POCU (Programul Operațional Capital Uman), însă implementarea proiectului s-a făcut efectiv în Bacău, acolo unde societatea deține mai multe puncte de lucru. Cu alte cuvinte, șomerii, beneficiari ai acestui proiect european, sunt din Bacău. Escrocheria ar fi fost săvârșită cu ajutorul a șapte firme fictive, toate cu sediul social în Bacău. Firmele au beneficiat de sume substanțiale pentru că au angajat șomeri, pe care i-au recalificat la noul loc de muncă. Sumele acordate de la bugetul Uniunii Europene (85%) și bugetul național (15%) au fost substanțiale. Procurorii afirmă că frauda produsă este de peste 1,6 milioane de euro.

Ancheta a demarat la finele anului 2021 și a avut la bază verificările efectuate de procurorii anti mafia din România.

Comunicatul Parchetului European:

„Parchetul European (EPPO) din Iași (România) desfășoară o operațiune împotriva unui presupus grup infracțional organizat, suspectat de săvârșirea unei fraude de 1,6 milioane de euro care implică fonduri europene și naționale destinate promovării angajării. Au fost în desfășurare 13 percheziții domiciliare, inclusiv la domiciliul funcționarilor publici și la sediul unei firme private. Se preconizează că 12 persoane vor fi aduse la audieri. Potrivit anchetei, care a început în decembrie 2021 cu autoritățile române și a fost preluată ulterior de EPPO, un grup infracțional organizat a înființat, din 2019, șapte companii fictive, pentru a obține în mod fraudulos subvenții UE și naționale, care vizează ajutarea șomerilor să-și îmbunătățească competențele și perspectivele de angajare. Din probele strânse a reieșit că 12 persoane, cu domiciliul în județul Bacău, au format un grup organizat a cărui activitate infracțională se presupune că s-a desfășurat în perioada 2019-2022, cu intenția de a obține în mod fraudulos fonduri nerambursabile, cofinanțate de Fondul Social European. (FSE) al Uniunii Europene, prin Programul Operațional Capital Uman2014–2020. Suspecții, în calitatea lor de administratori statutari sau de facto ai companiilor, au solicitat și au primit fonduri europene și naționale pentru a angaja șomeri și a-i instrui ca ucenici. Pentru a face acest lucru, ar fi depus documente inexacte sau false la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), susținând pretențiile pentru obținerea de subvenții pentru organizarea schemelor de ucenicie. În special, au certificat că beneficiarii sunt șomeri, conform condițiilor fondurilor. Cu toate acestea, în unele cazuri, potrivit anchetei, aceste persoane erau deja angajate la una dintre firmele implicate, după care își desfăceau oficial contractul de muncă pentru a fi angajate din nou. În alte cazuri, aceștia nu îndeplineau condițiile pentru a fi considerați ucenici. În plus, potrivit anchetei, suspecții au depus și documente false care atestă că au asigurat pregătirea necesară, care nu a avut loc niciodată. În acest fel, se înțelege că suspecții au angajat 197 de persoane, fraudând astfel bugetele UE și naționale cu un total de 1,67 milioane de euro (85% aparțin bugetului Uniunii Europene și 15% bugetului național al României)”.

D.MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.