Fîrțală, primarul Tarcăului, își face reclamă pe banii comunei. Cât a plătit primăria pentru „o pagină de ziar cu foto”

1
2850

Sfârșitul de an scoate din visteriile unor primării sume însemnate pentru plata presei, care, cu banii comunităților, ridică osanale primarilor pentru bilanțul … realizărilor. Este și cazul primarului de Tarcău, Dănuț Manole Fîrțală, care nu a putut sta deoparte de presă și a plătit o sumă frumoasă ca să fie „zugrăvit” într-un ziar.

Articolul, care s-a întins pe o pagină de ziar, „asezonat” și cu câteva poze, a costat Primăria Tarcău fix 1.200 de lei, plus TVA, fără a fi făcută mențiunea că este unul publicitar.

Articolul plătit face parte dintr-un contract cu o valoare totală de 2.300 de lei, fără TVA. De acești bani, pe lângă articolul plătit, primăria a mai achiziționat trei abonamente de ziar (600 de lei), plus publicarea unor felicitări de sărbători (500 de lei).

Numai că Dănuț SRL nu a vorbit chiar despre tot, și nici nu avea cum, pentru că tărcăuanii nu s-ar bucura dacă ar afla despre celelalte „realizări” ale sale și ale echipei, de când conduce primăria.

De exemplu, primarul Fîrțală ar fi putut să le spună tărcăuanilor pe ce a cheltuit cei aproape 200.000 de euro încasați din „taxa de drum” în cei 2 ani ai săi de mandat. Ar fi fost excelent dacă le-ar fi prezentat cetățenilor contractele încheiate cu diverse firme, care au „prestat” pentru primărie în această perioadă. Angajările pe care le-a făcut de când este primar, în special din rândul colegilor săi de partid și a rudelor acestora, ar fi constituit, la fel, un subiect de interes. Nu în ultimul rând, tărcăuanii aveau dreptul să afle cum a făcut față primăria anchetelor penale care au vizat diverse aspecte dubioase desfășurare acolo în ultimii ani.

Dănuț Fîrțală și echipa ar fi trebuit să le spună cetățenilor din comuna Tarcău că la ședința Consiliului Local, din 9 decembrie, a fost votat un proiect de HCL care prevede majorarea cotei de carburanți. Proiectul a fost votat fără probleme (9 voturi pentru, 1 împotrivă și o abținere), iar tărcăuanii aveau dreptul la explicații mult mai amănunțite decât cele prezentate în proiect. Click AICI pentru HCL 81/9.12.2022

Conform hotârării adoptate, Dacia Duster (B.114.SSU) are o cotă de 350 litri motorină/lună la un consum de 7,5 litri/100 km. Un calcul simplu arată că Dusterul primăriei ar parcurge peste 4.600 de km/lunar, adică aproximativ 150 km/zi (inclusiv sâmbetele și duminicile). Pentru Dacia Logan MCV (VS.03.NZI) – cota de motorină este aceeași, adică 350 litri/lună, la 7,5 l/100 km.

Microbuzului școlar (NT.09.JVY) i s-a alocat o cotă de 500 litri/lună (15 l/100 km), iar autospecialei cu plug și sărărăiță (NT 99 SSU) 600 litri/lună, indiferent de anotimp. Aici, calculul s-a făcut la 15 l/100 km şi 5,5 l/ora funcţionare  în sezonul cald și 17,5 l/ 100km si 7,5 l ora functionare sau stationare cu sararita in functiune în sezonul rece”.

Ca element de noutate este combustibilul benzină, până acum o săptămână primăria având alocată o simplă cotă de 400 de litri de motorină/lună, plus alți 500 litri de motorină, în sezonul de iarnă, pentru Iveco.

Cei 400 de litri de benzină vor fi consumați lunar cu generatorul, utilajele de grădinărit, motopompe etc. Cu mențiunea că, cel puțin din câte am sesizat noi, primăria a plătit și plătește firme pentru grădinărit sau alte activități de curățenie.

Sigur, tărcăuanii ar fi fost interesați să afle și aceste informații. Chiar dacă ele sunt disponibile și pe site-ul primăriei, suntem siguri că multor cetățeni din comună le este străină utilizarea unui calculator, așa că informațiile ar fi ajuns mai repede la ei prin intermediul unui articol sau chiar a unei broșuri … gratuită.

D.MURARU

Citiți și:

Primăria Tarcău, bancomat pentru șmecheri. Fratele deputatului Cozmanciuc a făcut 300.000 de lei în doar câteva minute

Cine se „încălzește” pentru postul de bibliotecar de la Primăria Tarcău – Dănuț SRL

La Tarcău, anchetatorii au pus cruce dosarului penal privind cheltuirea taxei de drum

La Primăria Tarcău, nu te poți înscrie la concursul pentru ghid turistic dacă nu ești și asistent medical

Primăria Tarcău s-a pricopsit cu un funcționar public judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Primarul „Dănuț SRL” l-a angajat

Poliția, pe urmele banilor încasați de Primăria Tarcău din taxa de drum. Despre ce sumă este vorba

Dezmăț pe bani publici la Primăria Tarcău. Contracte oneroase, cheltuieli salariale ilegale, impozite neîncasate

La Tarcău, gaură în bugetul local de peste 300.000 de lei

La Primăria Tarcău – Dănuț SRL, ilegalitățile au fost … legalizate. În loc să-i destituie, i-a angajat prin concurs

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.