Scandalos! Lege și onoare doar pe stemă. Tăcere suspectă în cazul șefului Crimei Organizate, care a dat mită pe bandă rulantă ca să obțină contracte publice
Comisarul șef Cornel Adrian Iacoban, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Neamț
Cazul de la Neamț, acolo unde șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) a recunoscut că, împreună cu soția sa, a dat mită zeci de mii de euro primarului de Zănești, a oripilat o țară întreagă. Cu toate acestea, șefii Poliției Române încearcă să trateze subiectul la diverse, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, sperând, cel mai probbil, că va fi dat uitării. Numai că peste o astfel de situație nu se poate trece atât de ușor. Dacă în cazul subiectelor privind sporurile ilegale și pensiile umflate artificial, chestiuni grave, tratate cu nepăsare de către autorități, reprezentanții Poliției Române au dat tot felul explicații, manipulând opinia publică, în cazul de față lucrurile sunt mai mult decât evidente.
În loc să-l destituie, l-au premiat
Vorbim despre un ofițer de poliție, cu funcție importantă într-o structură de combatere a criminalității, care a recunoscut că a comis o infracțiune gravă, incompatibilă cu calitatea de om al legii, infracțiune pentru care nu numai că ar fi trebuit să fie cercetat, ci dat afară din Poliție pe ușa din dos. Dar la noi s-a întâmplat taman invers; șefii Poliției Române l-au decorat pe Cornel Adrian Iacoban, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Neamț în urmă cu nicio lună, cu „Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, pentru rezultatele obținute la serviciu. Așa cum a mai menționat, în octombrie 2025, adică nu departe de zilele noastre, ofițerul a recunoscut la DNA că a dat șpagă zeci de mii de euro pentru ca firma soției sale să obțină contracte de la Primăria Zănești, condusă de demisul Ioan Filip, alintat de prieteni „Firu”.
Cât de gravă este situația?
Nu știm dacă șefii Poliției Române cunoșteau această situație, nu știm nici dacă procurorul de caz a informat șefii lui Iacoban despre situația acestuia. Nu știm nici dacă cei de la Serviciul de Protecție Internă a Poliției sau Serviciul Județean Anticorupție Neamț din cadrul Direcției Generale Anticorupție au avut informații despre acest caz. Ceea ce știm noi este că avem de-a face cu un caz de ofițer care a recunoscut că a săvârșit o infracțiune și împotriva căruia nu a fost luată nicio măsură, în contextul faptei comise. Iar dacă structurile menționate mai sus au avut informații despre fapta sa, situația este mult mai gravă, pentru că ar confirma că sunt ascunse și perpetuate cazuri extrem de grave în aceste structuri.
Tăcere dubioasă
După ce, săptămâna trecută, am prezentat, în exclusivitate, mecanismul șpăgii familiei Iacoban, la începutul acestei săptămâni, am încercat să obținem un punct de vedere din partea superiorilor acestuia. În acest sens, am înaintat Biroului de presă al Poliției Române o adresă în care am cerut să ni se răspundă la câteva întrebări în legătură cu cazul Iacoban.
Adresa pe care am trimis-o la București:
- Cum comentați situația comisarului șef Cornel Adrian Iacoban, șeful SCCO Neamț, care a recunoscut că a dat mită, împreună cu soția sa, primarului demis al comunei Zănești (jud. Neamț), Ioan Filip? (Citiți mai multe informații aici: https://atacul.ro/2026/08/06/seful-crimei-organizate/)
- Este compatibilă calitatea domnului Iacoban de ofițer al Poliției Române, șef al unei structuri de combatere a crimei organizate, cu cea de mituitor într-un dosar de corupție?
- La nivelul conducerii Poliției Române era cunoscută situația judiciară în care se află domnul comisar șef Iacoban, iar dacă da, ce măsuri au fost luate?
- Poliția Română a fost informată (de ofițer sau de procurori) despre această anchetă a DNA Bacău, în care domnul Iacoban și soția sa s-au autodenunțat, afirmând că au dat mită?
Cine-l mai verifică pe Iacoban?
Cum nu am primit niciun răspuns și nici măcar o confirmare de primire, deși am solicitat acest lucru, în cursul dimineții de marți, 12 august, am transmis aceleași, prin intermediul aplicației WhatsApp, întrebări chestorului șef Benone Matei, inspectorul general al Poliției Române, și comisarului șef Iulian Ionică, șeful Direcției Control Intern (DCI), structura din IGPR care verifică legalitatea activității, disciplinei și integrității profesional-administrative a lucrătorilor de poliție.
Ei bine, astăzi se împlinesc patru zile de când am transmis adresa Biroului de presă al IGPR și două zile de când i-am cerut șefului Poliției Române și șefului DCI să ne răspundă la aceleași întrebări… și nimic. Aceasta este reacția reprezentanților unei instituții care funcționează sub sloganul „Siguranță și încredere”.
Denunț la DNA
Familia Iacoban s-a aflat în bune relații cu Ioan Filip, primarul demis al comunei Zănești, care a fost trimis recent în judecată pentru fapte de corupție. De-a lungul anilor, firma Proto Cris, deținută în acte de Cristina Maria Iacoban, a câștigat mai multe contracte cu Primăria Zănești. La un moment dat, arată datele atacul.ro, relațiile dintre cele două părți s-au răcit, din cauza unor neânțelegeri de la bani. Se pare că Iacoban i-ar fi cerut insistent lui Filip să-i returneze o sumă de bani, iar cel din urmă n-ar fi recunoscut datoria. Nu știm dacă banii care au băgat zâzania între Iacoban și Filip sunt cei care figurează în declarația de avere a polițistului din 2023, în care acesta a menționat că familia sa a împrumutat cu 30.000 de euro firma Express Auto FAI SRL, care aparține lui Iulian Filip, fiul lui Ioan Filip.
Firu, denunțat de familia Iacoban
Ceea ce știm cu siguranță este faptul că Adrian Cornel Iacoban și Cristina Maria Iacoban l-au denunțat pe Ioan Filip la DNA, în octombrie anul trecut, pentru fapte petrecute pe parcursul anilor 2022-2023. Având calitatea de denunțători, soții Iacoban au scăpat basma curată din această poveste. Așa cum este bine știut, legislația prevede că un denunț poate atrage exonerarea de pedepsire, în cazul faptelor de dare de mită și trafic de influență, condiția fiind aceea ca denunțul să fie făcut înainte a autoritățile să fi aflat de faptă sau să fi fost sesizat cu privire la comiterea ei. Cum soții Iacoban nu au fost trimiși în judecată pentru dare de mită, rezultă că denunțul l-au făcut înainte ca procurorii sau poliția să afle de faptele lor. Posibil să fi fost așa, posibil să nu.
Mită pe bandă rulantă
Soții Iacoban l-au denunțat pe Filip la DNA în octombrie 2025, cum mult timp după ce procurorii demaraseră ancheta penală. Vorbim despre februarie 2025, când procurorii anticorupție s-au autosesizat în cazul afacerii amenajării unui parcului Căminului Cultural din Zănești, unde Filip a fost acuzat că a cerut patronului unei firme jumătate din profitul obținut în urma lucrării.
În iulie, procurorii DNA au înregistrat un alt dosar privitor la șpaga cerută și încasată de Filip de la patronul firmei care a reabilitat fațada Școlii Gimnaziale nr. 7 din localitate.
În ambele dosare, care, ulterior, au fost conexate, anchetatorii au apelat și la interceptări telefonice, cu această ocazie aflând multe informații pe care le-au coroborat cu declarațiile martorilor, precum și alte probe (înscrisuri ridicate din primărie sau de la sediile unor societăți comerciale sau domiciliile unor funcționari sau patroni etc).
Ei bine, în timp ce procurorii anchetau de zor cele două afaceri, în octombrie 2025, adică la 8 luni de la înregistrarea primului dosar, soții Iacoban s-au prezentat la sediul DNA unde l-au denunțat pe primarul Filip. De ce au ales aceștia să facă acest pas după 3 ani din momentul în care i-au dat mită primarului, numai ei știu. Puteau să o facă mult mai devreme, dar au făcut-o într-un moment în care procurorii DNA puteau (dacă nu cumva au aflat) să afle de șpăgile lor și atunci denunțul nu-i mai scăpa. Dar, denunțându-l pe primar au scăpat de orice emoție.
Iacoban nu a vrut să-și expună punctul de vedere
Am încercat să-l contactăm pe comisarul șef Iacoban pentru a obține mai multe răspunsuri față această situație în care se află el și soția sa, însă nu ne-a răspuns la telefon și nici la întrebările pe care i le-am transmis pe Whatsapp, nici după mai bine de o săptămână.
În denunțul făcut la DNA de soții Iacoban, aceștia au relatat cum i-au dat mită primarului „Firu” de ordinul zecilor de mii de euro, pentru ca firma Proto Cris SRL să obțină contracte.
Astfel procurorii anticorupție au aflat că, la începutul anului 2023, primarul Ioan Filip i-a cerut Cristinei Iacoban, prin intermediul ofițerului Iacoban, o sumă importantă de bani, reprezentând jumătate din profitul firmei realizat cu ocazia executării unui contract de aproximativ de 3.000.000 de lei, fără TVA. Este vorba despre contractul „Reparații și extindere trotuare în comuna Zănești”, pe care firma Proto Cris îl câștigase în asociere cu firma Trust CCDP. Soții Iacoban au fost de acord cu cererea primarului și, pe parcursul derulării contractului, i-au construit lui Filip o casă, pe terenul pus la dispoziție de către acesta, investiția ridicându-se la aproximativ 40.000-50.000 de euro. Ulterior, casa a fost scoasă la vânzare pentru suma de 150.000 de euro. În schimb, Filip a plătit din fondurile publice valoarea contractului, deși știa foarte bine că valoarea lucrării era mult supraevaluată şi că procedura de achiziţie fusese fraudată prin favorizarea firmelor câștigătoare.
Șpagă și pentru garaj și parc
Soții Iacoban le-au mai spus procurorilor DNA că au procedat la fel, adică i-au dat șpagă primarului, și în cazul contractelor „Construire garaj utilaje, în sat Zăneşti”(în valoare de 387.459,48 de lei), despre care Atacul.ro a scris la vremea respectivă AICI, AICI și AICI, și „Înființare parc în comuna Zănești” (în valoare de 203.962,33 lei, fără TVA), pe care Proto Cris le obținuse de la primărie. Și în aceste cazuri, primarul i-ar fi cerut Cristinei Iacoban, prin intermediul soțului acesteia, jumătate din profitul obținut de pe urma celor două lucrări. Soții Iacoban au fost de acord și i-au remis lui Filip două șpăgi, una de 35.000 de lei, pentru garaj, cealaltă de 30.000 de lei, pentru parc.
În concluzie, comisarul șef Iacoban și soția sa, Cristina, i-au dat primarului Filip mită în trei rânduri, deși polițistul știa foarte bine că săvârșește o faptă gravă. În loc să-l denunțe pe primar, a preferat să-l mituiască. Incredibil!
Filip și mai mulți acoliți, trimiși în judecată
Ioan Filip (foto), primarul demis al comunei Zănești, a fost trimis, de curând, în judecată sub acuzația de luare de mită. În același dosar vor mai fi judecați Timotei Fecioru, Ioan Iulian Dascălu, Andrei Agape și două societăți comerciale. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, judecata propriu zisă urmând să înceapă după parcurgerea procedurii de camera preliminară, care nu ar trebui să dureze mai mult de 60 de zile. Alți inculpați, inclusiv cei doi funcționari publici din primărie, și-au recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
Daniel MURARU
Comunicatul DNA – 4 august 2025
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 762/VIII/3 din data de 12 noiembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, la data de 29 iulie 2026, sub control judiciar, a inculpatului FILIP IOAN, primar al comunei Zănești, județul Neamț, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (trei infracțiuni dintre care una în formă continuată) și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite (două infracțiuni).
Totodată, procurorii anticorupție au dispus, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
S.C. YOUPLAN DEVELOPMENT S.R.L., S.C. DAS PROJECT ENGINEERING S.R.L., F.T. și D.I.I., administratori ai societăților menționate, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
S.C. EUROSĂPĂTURI S.R.L. și A.A., reprezentant al societății menționate, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Anterior, în aceeași cauză, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 483 din Codul de procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu următorii inculpați:
ANDRIEȘ ANDREI-SEBASTIAN, consilier superior în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Zănești și MARIN FLORENTINA, inspector de specialitate în cadrul Compartimentului resurse umane al Primăriei Zănești, ambii pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite;
JINARU ISABELA, director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Zănești, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
S.C. LEI IN INSTALATII S.R.L. și S.C.C., administrator al S.C. LEI IN INSTALATII S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și uz de fals în formă continuată;
S.C. TERMOIZOCONSTRUCT S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
L.D., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
N.D.D., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare, în forma participației improprii, la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
R.M., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada anilor 2022 – 2023, inculpatul Filip Ioan, în calitate de primar al comunei Zănești, județul Neamț, și ordonator principal de credite, ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale remiterea, cu titlu de mită, a unor foloase reprezentând aproximativ jumătate din profitul estimat a fi obținut de societate din executarea unui contract de lucrări publice având ca obiect reparația și extinderea trotuarelor din comună, în valoare de peste 3 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
În concret, inculpatul ar fi beneficiat, cu titlu de mită din partea societății respective, de construirea unei case de locuit pe un teren aparținând familiei sale, situat pe raza comunei Zănești, lucrările și materialele fiind evaluate la aproximativ 430.000 de lei (cu TVA), în legătură cu atribuțiile sale de serviciu privind derularea, decontarea și plata lucrărilor executate în baza contractului respectiv.
Imobilul respectiv a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aproximativ 150.000 de euro.
La data de 25 martie 2025, între Unitatea Administrativ-Teritorială Zănești, în calitate de beneficiar, și S.C. LEI IN INSTALAȚII S.R.L., în calitate de executant, a fost încheiat un contract de achiziție publică având ca obiect executarea lucrărilor de „Amenajare Parc Cămin Cultural în sat Zănești, comuna Zănești, județul Neamț”, în valoare totală de 476.205,64 lei, fără TVA.
În contextul derulării acestui contract, inculpatul Filip Ioan ar fi pretins de la inculpatul S.C.C., administrator al S.C. LEI IN INSTALAȚII S.R.L., aproximativ jumătate din profitul estimat a fi obținut de societate din executarea lucrărilor și ar fi primit, la data de 28 septembrie 2025, suma de 50.000 de lei, precum și foloase necuvenite constând în executarea unor lucrări de instalații la o fermă pe care o deținea, evaluate la cel puțin 6.000 de lei.
Aceste foloase ar fi fost primite de inculpatul Filip Ioan în legătură cu atribuțiile sale de serviciu privind atribuirea, încheierea și derularea contractului.
Anterior, în perioada septembrie – noiembrie 2024, în legătură cu același obiectiv de investiții, inculpatul Filip Ioan ar fi pretins și primit de la inculpatul F.T., administrator al S.C. YOUPLAN DEVELOPMENT S.R.L., suma de 8.000 de lei, în legătură cu încheierea, derularea și decontarea contractului de servicii de proiectare pentru amenajarea parcului Căminului Cultural, în valoare de 49.500 lei, fără TVA.
În executarea acestui contract, conform cerințelor formulate de inculpatul Filip Ioan, ar fi fost întocmite documentația tehnică și devizul general al investiției prin supradimensionarea costurilor și stabilirea unor valori necorespunzătoare realității, demers care ar fi creat o bază nelegală pentru evaluarea ulterioară a lucrărilor.
La data de 4 august 2025, între Școala Gimnazială nr. 1 Zănești, în calitate de beneficiar secundar, și S.C. TERMOIZOCONSTRUCT S.R.L., în calitate de executant, a fost încheiat un contract de achiziție publică având ca obiect executarea lucrărilor de „Reabilitare fațadă Grădinița nr. 1, localitatea Zănești, județul Neamț”, în valoare de 449.962,98 lei, fără TVA.
În contextul derulării acestui contract, inculpatul Filip Ioan ar fi pretins de la administratorul S.C. TERMOIZOCONSTRUCT S.R.L., aproximativ jumătate din profitul estimat a fi obținut de societate din executarea lucrărilor.
Ulterior, în perioada 2 octombrie – 3 noiembrie 2025, cu ocazia mai multor întâlniri desfășurate în comuna Zănești, inculpatul ar fi primit de la acesta suma de 90.000 de lei, reprezentând o parte din foloasele pretinse, în legătură cu atribuirea și derularea în bune condiții a contractului respectiv.
În același context, inculpata Jinaru Isabela, în calitate de director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Zănești, ar fi sprijinit demersurile primarului Filip Ioan privind contractul de lucrări menționat anterior, prin inițierea procedurilor de alocare a fondurilor, coordonarea formală a procedurii de achiziție și efectuarea demersurilor care au stat la baza plății către executant a sumei aferente contractului.
În perioadele menționate anterior, inculpații Andrieș Andrei-Sebastian și Marin Florentina, acționând în înțelegere cu inculpatul Filip Ioan, ar fi întocmit în mod fraudulos documentațiile de achiziție, astfel încât cele două contracte menționate mai sus să fie încheiate cu cele două societăți comerciale.
În legătură cu faptele prezentate anterior, ceilalți inculpați, precum și societățile S.C. DAS PROJECT ENGINEERING S.R.L. și S.C. EUROSĂPĂTURI S.R.L., ar fi sprijinit demersurile privind decontarea nelegală a celor două contracte, prin întocmirea, avizarea și folosirea unor situații de lucrări, facturi și a altor înscrisuri cu conținut nereal, care ar fi stat la baza efectuării unor plăți nejustificate.
Ulterior, inculpatul Filip Ioan ar fi aprobat la plată sumele aferente celor două contracte, deși avea cunoștință că situațiile de lucrări conțineau cantități și valori supraevaluate și că procedurile de achiziție fuseseră fraudate, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 1.074.003 lei (cu TVA) în dauna U.A.T. Zănești și un folos necuvenit pentru cele două societăți comerciale.
Primăria comunei Zănești s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma reținută ca prejudiciu în cauză.
Procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpații Filip Ioan, S.C.C., S.C. LEI IN INSTALAȚII S.R.L. și S.C. TERMOIZOCONSTRUCT S.R.L.
Totodată, față de inculpatul Filip Ioan, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea confiscării extinse asupra tuturor bunurilor mobile și imobile dobândite de acesta, în mod direct sau prin interpuși, începând cu data de 18 aprilie 2018, precum și asupra bunurilor aparținând persoanelor juridice controlate în fapt de acesta și asupra sumelor de bani existente în depozitele bancare deținute ori investite în titluri de valoare interne.
Facem precizarea că inculpații care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor, precum și cu modalitatea de executare a acestora, respectiv:
– pentru inculpații persoane fizice, aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere și interzicerea unor drepturi sau cu amânarea aplicării pedepsei;
– pentru inculpatele persoane juridice, aplicarea unor amenzi penale cuprinse între 21.000 lei și 24.000 lei.
Totodată, inculpatelor persoane juridice li s-a interzis, pe o perioadă de 3 ani, participarea la proceduri de achiziții publice.
De asemenea, inculpații persoane fizice au fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile”.
CITEȘTE ȘI:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.









