Jaful de la telegondolă: componentele PDL și PSD. „Flori” să-i ceară lui „Suculeț” să-și plătească datoriile la Perla Invest

4
5072

Un adevărat război s-a declanșat în urmă cu câteva săptămâni între puterea și opoziția din Consiliul Local Piatra-Neamț, miza fiind „salvarea telegondolei”.

Primarul Andrei Carabelea îi acuză pe consilierii opoziției că se opun contractării unui credit pentru a cumpăra stația de plecare a telegondolei.

În contrapartidă, aleșii opoziției spun că nu este oportună această investiție și că, mai bine, banii ar putea fi folosiți pentru ajutorarea bătrânilor, greu încercați în această iarnă. Ideea a ieșit din mintea Florentinei Moise, șefa PSD Piatra-Neamț, care, ce să vezi, nu mai poate de grija bătrânilor din oraș. Ipocrizie maximă!

Lăsând la o parte disputa politică ce se duce pe acest subiect, cu acuzații, multe dintre ele penibile, emanate de ambele părți, realitatea este dureroasă.

În primul rând, trebuie spus că afacerea Perla Invest a îmbogățit clica pedelistă a fostului primar Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti. De fapt, gașca lui Pinalti a sifonat mare parte din zecile de milioane de lei investite în acest proiect. Firme de casă s-au „mufat” la banul public pe care l-au jefuit, fără ca vreo instituție să se sesizeze.

De altfel, este de notorietate faptul că Pinalti (foto) a făcut pușcărie pentru afaceri care nu au avut legătură cu administrarea orașului Piatra-Neamț, deși procurorii ar fi avut ce ancheta și la primăria pietreană.

Însă, mulți se prefac că au uitat că PSD-ul, prin consilierii locali din perioada în care administrația Ștefan îngloda primăria în datorii, nu a schițat niciun gest. Explicabil, mai ales că relația de prietenie dintre Gheorghe Ștefan, președinte PDL, și Ioan Munteanu, fost președinte al PSD Neamț, era de notorietate în acele vremuri, la sfârșitul anilor 2000. Puțini au fost cei care au avut curaj să se opună escrocheriilor găștii lui Pinalti, iar PSD cu atât mai puțin.

În afară de Ioan Bivolaru, fost deputat PSD, social democrații nu au avut o altă voce critică la adresa administrației Pinalti. PSD-ul a avut și viceprimar la Piatra-Neamț, când Pinalti a fost primar, și nu s-a opus proiectelor acestuia.

Social democrații, care acum pozează în fete mari, încearcă să-i manipuleze pe pietreni, omițând să le spună aceste lucruri.

Prefectul Adrian Niță, acum pesedist, a „uitat” că a fost un apropiat al lui Gheorghe Ștefan, și că a fost președinte al tinerilor PDL, fost șef al Direcției Județene de Sport, funcție obținută cu sprijin PDL, iar acum își dă cu presupusul în afacerea telegondolei. Când a putut să ia atitudine a tăcut, preferând să-l ridice în slăvi pe Pinalti.

„Flori” să-i ceară lui „Suculeț” să-și plătească datoriile la Perla Invest

Social democrata Florentina Moise  (foto), alintată „Flori”, a spus răspicat: Să fie foarte clar! Nu sunt de acord ca primăria să acopere cu banii pietrenilor tot ce au furat unii de la firma care administrează telegondola!”.

Absolut de acord, numai că Perla Invest ar trebui să recupereze, printre altele, și cele peste 270.000 de lei de la fosta firmă a familie a lui Ciprian Șerban, zis „Suculete”, deputat PSD de Neamț și coleg de partid al Florentinei Moise.

Să-i amintească cineva Florentinei Moise de țeapa sănătoasă trasă firmei Perla Invest de Danalim Serv SRL Piatra-Neamț, care datorează suma de 279.788 lei, contravaloarea chiriei pentru spațiul pe care societatea familiei Șerban l-a avut închiriat la parterul stației de plecare a telegondolei.

Firma Danalim Serv i-a avut asociați pe fosta soție a lui Șerban și pe fostul socru. Societatea a intrat în faliment, iar instanța a respins cererea de atragere a răspunderii personale a administratorului – fosta soție a lui Șerban.

Ce a reușit să recupereze lichidatorul de la Danalim Serv SRL, veți citi în atacul.ro, în curând.

Subiectul Danalim SRL a fost prezentat pe larg, în septembrie 2014, de Pinalti, care intrase în conflict cu Șerban, președinte PPDD Neamț la acea dată. Acest episod a fost uitat de presa nemțeană care, în ultimele săptămâni, nu a menționat nimic despre datoriile pe care Danalim Serv SRL a familiei Șerban le are la Perla Invest.

Așadar, „Flori” ar putea să înceapă campania de recuperare a datoriilor Perla Invest SRL cerându-i colegului Șerban(foto) să-și achite datoriile pe care le are către această societatea a Consiliului Local.

 

La capitolul „țepe la chirii” regăsim și alte societăți, și nu puține. Cele mai multe datorii, pentru spații închiriate de la Perla Invest și neplătite, le au firme controlate de oameni din gașca lui Pinalti. Vorbim despre personaje care au gravitat în jurul lui Decebal Draghiș, unul dintre foștii prieteni ai lui Pinalti, subiect pe care îl vom dezvolta separat.

Curtea de Conturi, constatări grave, fără folos

Perla Invest SRL a intrat în insolvență în septembrie 2015. Tot în acel an, Camera de Conturi Neamț a efectuat un control, iar constatările au fost unele care ar fi trebuit să-i trezească pe reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț, condusă la acea vreme de Dragoș Chitic, nimeni altul decât unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Neamț, aliat al lui Ionel Arsene, președintele autosuspendat al PSD.

În raportul de control din 2015, după verificările de la Perla Invest, auditorii au menționat că nu s-a urmărit realizarea, în timp util, a veniturilor din chirii și utilități.

Administratorii societății nu au urmărit realizarea veniturilor conform prevederilor contractuale, situație ce a determinat înregistrarea de debite restante din chirii și utilități în sumă totală de 722.504 lei, fără șanse reale de a mai putea fi recuperate de la foști chiriași, astfel:

             a.1) S.C. Danalim Serv SRL, creanțe restante din chirii și utilități de 279.788 lei, inclusiv penalități, pentru perioada ianuarie 2010 – mai 2012

          Creanța de încasat de la S.C. Danalim Serv SRL reprezintă chirie restantă pentru spațiul ce a fost ocupat în clădirea din zona gării (99 mp parter), conform contractului de închiriere nr.2043/01.05.2010.

         Spațiul a fost închiriat prin «negociere directă», fără să fie folosit sistemul concurenţial şi criteriile economice, prin aplicarea procedurii de licitație care implică comparabilitatea de piaţă, efectul fiind diminuarea veniturilor proprii ale societății. Din analiza documentelor existente la dosarul debitorului rezultă, în mod clar, că au fost favorizate interesele clientului – SC Danalim Serv SRL, astfel: directorii generali, în funcție, au dispus măsuri incomplete pentru realizarea veniturilor în termen util de la acest chiriaș. A fost lăsat chiriașul cu capital privat să își desfășoare activitatea proprie prin ocuparea spațiului din domeniul public, fără ca acesta să plătească chiria  în decurs de 2 ani și jumătate  (ianuarie 2010- mai 2012), înregistrând debite restante semnificative, de 217.450 lei (exclusiv penalități). Din dreptul de creanță de 227.864 lei, S.C. Perla invest a încasat doar 10.414 lei, respectiv cca 5%, fără ca administratorii  să prevină paguba iminentă. Nu au fost puse în aplicare dispozițiile art. 14 din contractul de închiriere, potrivit cărora în cazul în care locatarul nu-și execută obligațiile, contractul se desființează de drept, de îndată ce a expirat termenul de executare, fără a fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.

             a.2) SC Danste Silv SRL, a acumulat debite restante în sumă de 14.847,32 lei reprezentând chiria pe 10 luni, fără ca proprietarul, nici în acest caz, să pună în aplicare prevederile contractuale de evacuare din spațiu și obligare la plata chiriei restante (contract de închiriere nr. 659 din 25.09.2013).

            a.3) S.C. The Society Club SRL – creanțe restante din chirii de 190.508 lei, pentru perioada mai 2009-iulie 2010.

           Debitorul, S.C. The Society Club SRL, a evitat plata debitului restant față de S.C. Perla Invest SRL, declanșîndu-și starea de incapacitate de plată prin deschiderea falimentului, prin  sentința civilă nr.1045 din 20.10.2010, dosarul nr. 2358/103/2010 aflat pe rol. Printre creditorii înscriși la masa credală pondere semnificativă a creanțelor chirografare deține S.C. Perla Invest SRL, de 190.508 lei. Creanța de încasat de la S.C. The Society Club SRL reprezintă chirie restantă pentru spațiul ce a fost ocupat în clădirea din zona gării.

            a.4.) S.C. MV Club SRL – creanțe restante din utilități de 110.517 lei.

S.C. Perla Invest SRL a suportat din fonduri publice cheltuielile cu utilitățile consumate de S.C. MV Club SRL cu capital privat, fără să dispună reîntregirea cheltuielilor efectuate din fonduri publice, prin urmărirea și încasarea debitelor restante”, au arătat auditorii publici externi.

În raportul Camerei de Conturi se face mențiunea că nici în timpul controlului şi nici prin obiecțiunile depuse, conducătorul Perla Invest SRL, Cătălin Goldan, nu a făcut dovada deschiderii acțiunii în instanță pentru recuperarea integrală a debitelor restante datorate de către debitorul în cauză (MV Club).

Mai mult decât, spun auditorii, atât creanța de încasat de la acest client a fost diminuată, în mod nejustificat, cu suma de 68.785 lei, în baza unei expertize tehnice dispusă de debitor neînsușită și de către compartimentul tehnic din cadrul Perla Invest SRL. Hotărârea de diminuare a creanței a fost luată unilateral numai de directorul Perla Invest SRL, fără avizarea salariatului tehnic de specialitate din cadrul  societății. 

În momentul controlului, valoarea estimată a creanțelor restante era de 722.504 lei lei.

„Punctul de vedere al auditorului public extern cu privire la măsurile luate pentru recuperarea debitelor restante este următorul:

            Foști administratori ai societății au pus la dispoziția S.C. Danalim Serv SRL, spații clădiri proprietate privată a unității administrativ teritoriale, fără ca, ani de zile, să dispună vreo măsură de încasare a chiriei și utilităților de la unii chiriași.            

           Debitorii și-au provocat starea de faliment doar cu scopul de a evita plata obligațiilor acumulate de ani de zile, către diverși creditori.

           Lipsa de interes pentru recuperarea debitului datorat de S.C. Danalim SRL este confirmată și prin renunțarea directorului S.C. Perla Invest SRL la atragerea răspunderii personale a asociatului unic, așa cum confirmă acesta în format scris (adresa nr.59 din 17.04.2015, anexată la actul de control), situație ce creează suspiciuni asupra unei înțelegeri tacite între reprezentanții părților contractuale.

            Lipsa de interes a administratorilor rezultă și din nepretinderea la încasare a garanțiilor prevăzute în contractele încheiate, astfel încât parte din debitele restante să fi fost recuperate pe seama garanțiilor.

            Deși s-a consemnat și în Raportul de control că împotriva raportului lichidatorului judiciar privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorilor, creditorul nu a făcut apel, prin care să prezinte instanței argumente care să fi dovedit atragerea răspunderii patrimoniale a  asociaților de ajungerea societățiilor în această stare (în temeiul art.138 alin.1 lit. c din Legea 85/2006 a insolvenței), având indicii clare de sustragere a debitorului de la plata chiriei prin încetare de plăți în decurs de peste doi ani, până la data prezentă nu s-a luat nicio măsură în acest sens.

               Până la data prezentă nu a fost deschisă acțiune împotriva membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi împotriva  oricărei alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, pentru suportarea  întregului pasiv al debitorului, conform art. 169 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările și completările ulterioare.

              Pentru recuperarea creanțelor restante constatate de Camera de Conturi Neamț, a fost ignorat punerea în aplicare a dispozițiilor art. 144^2 din Legea 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:

        “(1) Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73.

    (2) Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.

    (3) Directorii vor înştiinţa consiliul de administraţie de toate neregulile constatate cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor lor.

    (4) Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni şi auditorului financiar.”

Concluzia auditorilor a fost clară: daunele nu s-ar fi produs dacă administratorii entității publice ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor. Vom reveni.

D.MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Liviu 14 decembrie, 2022 at 06:55 Răspunde

    Ați uitat da o menționa ti pe fosta viceprimarita MONDA ANA .care și a îngrășat bine conturile și făcea trei , patru concedii pe an, inclusiv la fiica sa în Canada ! Pentru ca a știut sa fure cu chibzuinta a fost promovata director la Drupo , vorba aia , sa nu și uite îndeletnicirile !

  2. Costica 14 decembrie, 2022 at 11:22 Răspunde

    Vreme de aproape 20 de ani guvernanta de dreapta PDL apoi PNL au distrus sistematic acest oraș. Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fara cârdășia cliciii PSD iste reprezentată în special de Ioan Munteanu. In ceea ce privește faptul că instituțiile statului nu au fost sesizate ori nu s au sesizat pot garanta că lucrurile nu stau chiar așa. Au fost zeci atenție zeci de sesizări care au ajuns la DNA Serviciul Teritorial Bacău sau Structura Centrala în legătură cu Perla Invest dar și cu toate celelalte materapazlacuri de la Primăria Piatra Neamț. De acolo numai bunul Dumnezeu poate ști ce să a întâmplat cu acele dosare așa că hai sa din totuși un pic obiectivi când analizăm ce s a făcut sau ce nu s a făcut . Despre Flori Moisii și Ciprian Șerban ce sa spui că politica este plina de panglicari și de habarniști se vede din cer.

  3. Vasiliu 14 decembrie, 2022 at 15:15 Răspunde

    Bineinteles ca Flori nu mai poate de grija batranilor din oras.Ea are un baiat facut cu un batranel,nasul de cununie din prima casatorie,pe nume Culi Tarata,baiat pe care fostul ei sot l-a crescut ca si pe copilul lui,afland adevarul dupa mult timp.Mai are si tupeu Floricica sa le vorbeasca copiilor de la scola nr 2 despre moralitate.Ar mai putea fi intrebata Flori si cum a bagat-o pe fina,fata lui Ilie de la RAR la buget…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.