La Primăria Tarcău, nu te poți înscrie la concursul pentru ghid turistic dacă nu ești și asistent medical

În ultimul an, Primăria Tarcău a fost zguduită de mai multe scandaluri, unul dintre acestea pornind de la angajările pe care noua echipă de conducere le-a făcut cu încălcarea legii, după cum a constatat Corpul de control al Prefectului. Primarul Fîrțală a reușit performanța ca, la puțin timp de la instalarea în funcție, să transforme primăria într-un adevărat Dănuț SRL și să umple instituția cu liberali și rude ale acestora. Afacerea angajărilor, chiar dacă a fost dreasă prin organizarea unor concursuri, face obiectul unei investigații aflate în lucru la Poliția Neamț. Un alt concurs, programat să se desfășoare la finele … Continuă lectura La Primăria Tarcău, nu te poți înscrie la concursul pentru ghid turistic dacă nu ești și asistent medical