Cine să-i controleze pe măcelarii mediului? Salariații de la Ape și Mediu se plâng că sunt prost plătiți. 6 din 8 comisari de mediu sunt, chiar acum, în concediu

3
2225

Exploatările de agregate minerale fără respectarea legislației care reglementează această activitate au devenit un adevărat fenomen căruia autoritățile nu au reușit să-i găsească leac. Unul dintre motive este acela că cei mai mulți dintre proprietarii stațiilor de sortare sunt conectați politic și beneficiază de protecție. Concret, pe respectivii nu îndrăznește nimeni să-i controleze de teama repercusiunilor. Mai există și indiferența inspectorilor instituțiilor cu atribuții de control („Apele Române” și Garda de Mediu) care nu mai au chef de muncă, motivând că salariile lor sunt mici comparativ cu cele ale altor bugetari. Există informații că angajații de la Mediu, care au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, se pregătesc de grevă, lor urmând să li se alăture și cei de la „Apele Române”, nemulțumiți și ei de lefurile pe care le încasează.

Nu în ultimul rând, spun cei care conduc aceste instituții, numărul comisarilor de mediu și al inspectorilor, adică a celor care trebuie să meargă să facă verificări pe teren, a tot scăzut în ultimii ani, fără a se mai face noi angajări. Garda de Mediu Neamț are, în acest moment, 8 comisari de mediu, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, un singur inspector cu atribuții de control.

Indiferent de problemele cu care se confruntă sistemul, un lucru este clar: în județul Neamț, cei mai mulți proprietari de balastiere se cred mai presus de lege, speculând la maximum dezinteresul și neputința autorităților.

În decurs de 10 zile, redactorii atacul.ro (cu mult mai puțini decât cei de la Ape și Mediu) au relatat despre dezastrul provocat de exploatările de agregate minerale, unele ilegale, pe trei cursuri de apă din județ: pârâul Jidanului, râul Bistrița și râul Cracău.

Instituția Prefectului s-a autosesizat și a solicitat instituțiilor să demereze verificări pe teren. Unii s-au conformat, alții … nu.

De exemplu, Iftimie Petrariu, șeful Gărzii de Mediu Neamț a transmis Prefecturii că nu a reușit să verifice cele două balastiere de la Costișa și Căciulești, deoarece instituția se află într-o situație dramatică din punct de vedere al resurselor umane. Doar doi (2!!!) din cei 8 comisari de mediu erau la serviciu, în data de 25 octombrie. Doi sunt în concediu de odihnă, doi – în concediu medical și doi –  în concediu pentru situații deosebite (decesul unor rude).

Situația a fost reclamată și la minister, dar și la Garda Națională de Mediu. În ultimii 4 ani, se arată în adresa Gărzii de Mediu Neamț, au părăsit instituția 6 salariați, fără a mai fi angajat nimeni în loc.

De abia în această dimineață, o echipă mixtă formată din polițiști, inspectori de la Ape și comisari de mediu s-a deplasat la balastiera de la Căciulești a firmei Full Progres, pentru a verifica ilegalitățile dezvăluite de publicația atacul.ro. Urmează și balastiera societății Andrei Construct de la Costișa, de pe râul Bistrița.

Astfel, proprietarii de balastiere au la dispoziție suficient timp pentru a acoperi  urmele ilegalităților.

În ceea ce privește situația de pe pârâul Jidanului, acolo s-ar fi întocmit deja un dosar penal pentru furt de agregate minerale.

Daniel MURARU

Citește și:

GALERIE FOTO. Pârâul Jidanului, măcelărit de buldozere și excavatoare. Balastul sustras este folosit la modernizarea unui drum județean

FOTO&VIDEO. Dezastrul provocat pe râul Bistrița de balastiera lui Archip. Indiferența angajaților de la „Ape” și Mediu naște criminali ai mediului. Cine-i protejează?

Râul Cracău,  sfârtecat de utilaje. Masacrul continuă sub ochii îngăduitori ai autorităților de la „Ape” și Mediu

 

 

 

 

 

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Iorgu 26 octombrie, 2021 at 13:07 Răspunde

    Domnule Muraru acei inspectori de mediu sunt angajați de Cumătru lui Ionica,și culmea sunt și rude cu cumătru,cu Archip,e.t.c. Dumneata îți pui viața în pericol cred și Parchetul se distrează la Turnul… Inclusiv Poliția Jud. Neamt

  2. leonidasis 26 octombrie, 2021 at 13:27 Răspunde

    Iar joaca teatru ieftin ” il comisario „!!! pai cum te ai dus in gasca la pontonul de pe lacul Izvorul Muntelui si era sa va rupeti gatul si piciorul! de ce nu va duceti singur la cele doua balastiere ??? va este jena sau rusine ca nu stiti sa faceti un control singur si nu ati dat nici o amenda atata timp cat va instalat in post ( nu cel de Politie unde ati fost SUBOFITER ) patronul de la Consiliul judetean Neamt??? Lasane si dute ca ai facut aceasta institutie de cacao!!!! Pleaca , DESTUL !!!!

  3. Virgil 26 octombrie, 2021 at 14:01 Răspunde

    Argumentele puerile ale militianului de la garda conduc la concluzia ca s-a ajuns la o disolutie a acestei institutii. Ca sef de institutie inseamna ca iei banii degeaba daca institutia nu-si indeplineste atributiile. El pentru ce se mai duce la serviciu, ce sa conduca? Mai grav decat asta, faptul ca el comunica mass media ca 6 comisari din 8 sunt in concediu suna a invitație la furt nestingherit prin balastiere. Furați cat puteti ca domnii comisari de la garda de mediu sint in concediu. Probabil multi dintre ei sunt in concediu medical sau de odihna exact cum era militianul comisar sef cand erau probleme grave cu poluari sau controale. Oare ministrul mediului nu primeste informari? O rusine de conducator de institutie, acest protejat al lui Arsene.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.