Ministrul Vela trăiește în altă lume. A numit la șefia Poliției Neamț o echipă suspectată că protejează afacerile lui Ginel

3
2253

Ministrul de Interne Marcel Vela l-a împuternicit, în urmă cu două zile, pe comisarul Neculai Catană să conducă Inspectoratul Județean de Poliție pentru o perioadă de 3 luni. Catană fusese deja împuternicit în această funcție din cea de adjunct, pe care fusese numit tot cu împuternicire. Adică, ministrul liberal al Internelor continuă tradiția pesedistă de numire a șefilor de inspectorate prin metoda împuternicirii. Concursurile, așa cum se vede, nu sunt agreate.
În ceea ce privește alegerea făcută, ministrul Vela ar fi trebuit să știe că a ales să-l pună din nou la șefia inspectoratului pe ofițerul care era inspector șef când, în județul Neamț, a fost furat un deal de nisip în văzul lumii, în plină stare de urgență. Cantitativ, este vorba despre peste 7.000 de tone de nisip care au fost sustrase de la granița dintre comunele Bârgăuani și Mărgineni și transportate la balastiera ce aparține societății Aqua Parc SRL, controlată de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț. În același context, al furtului de nisip, conducerea IJP Neamț, reprezentată de Neculai Catană, a ales să desconsidere o solicitare a prefectului de Neamț, care cerea cu celeritate verificarea dezvăluirilor făcute de atacul.ro privind cariera ilegală de nisip.

 

Deși, în momentul în care au fost sesizați, în carieră așteptau să fie încărcate, cu nisipul furat, cinci camioane, iar pe traseu se mai aflau alte câteva mașini, polițiștii au refuzat să acționeze. Mai mult decât atât, conducerea IJP-ului nu s-a deranjat să dea măcar un ordin echipajelor de pe teren ca să oprească autocamioanele aflate în mișcare. Această atitudine ar avea două explicații. Fie complicitatea/protecția asigurată hoților de conducerea Poliției Neamț, fie o indiferență crasă față de meseria de polițist.
Singurii care au dat dovadă de responsabilitate au fost reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului, ai Gărzii de Mediu și ai SGA Neamț.
Polițiștii au ajuns la locul faptei abia a doua zi, când au mai găsit doar două utilaje și niciun camion. Folosind informațiile noastre, au găsit nisipul depozitat la balastiera din Săvinești a societății Aqua Parc. Ulterior, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a întocmit un dosar penal, iar nisipul, cele peste 7.000 de tone, a fost indisponibilizat.
Nu știm cine din Poliție a luat în derâdere adresa prefectului, acționând în cazul carierei ilegale de nisip cu o întârziere de o zi, însă știm sigur că informația că se fură un deal la Bârgăuani a fost furnizată de atacul.ro în data de 8 aprilie, puțin după ora 11, și a fost adusă și la cunoștința șefului SICE, comisarul Mihai Osoianu, proaspăt împuternicit adjunct al inspectorului șef. Cu siguranță, informația furnizată de prefect a ajuns pe masa inspectorului Catană. Ce s-a întâmplat ulterior ar trebui să intereseze instituțiile abilitate ale statului. Adică, inclusiv pe cei de la Serviciul de Informații și Protecție Internă (SIPI) care, așa cum spuneam, au alte griji. Ei ar trebui să afle cine este polițistul care s-a opus intervenției rapide la cariera ilegală.
Pe de altă parte, mai marii de la București ar fi trebuit să țină cont, înainte de a face noua împuternicire, și de modul în care polițiștii roznoveni au gestionat cazul tânărului care, gol pușcă, a agresat un tânăr în plină zi. Responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat acolo sunt inclusiv cei care coordonează activitatea polițiștilor la nivel de județ.

Daniel MURARU

Indolență sau corupție? Poliția protejează afacerile lui Ginel

Neamț, tărâmul ciocoilor. Cum să furi un deal dintr-o arie naturală protejată sub ochii indulgenți ai autorităților

DOVADA că Poliția Neamț este „atentă” cu afacerile lui Ginel! Prefectul, tratat la diverse de polițiști în cazul carierei ilegale de nisip

Poliția confirmă dezvăluirile atacul.ro în cazul carierei ilegale de nisip. În schimb, nu explică de ce a acționat cu întârziere

Dosarele X și cariera lui Ginel din vârful dealului. „Cară nisip de două săptămâni, dar nimeni nu știe?”

Cum arată locul din care s-au furat peste 7.000 de tone de nisip. Suspecți sunt apropiați de-ai lui Ginel

Cariera ilegală din vârful dealului: „E pășunea pe care am concesionat-o de la Primăria Bârgăuani. (…) M-a repezit și mi-a zis să-mi văd de treabă!”

3 comments

  1. Stefan 5 iunie, 2020 at 13:57 Răspunde

    Domnule Muraru, nu are nicio importanta numele celui care va fi numit sau care va “castiga” concursul pentru orice functie de conducere in politia judeteana!Ocupantii (actuali sau viitori) ai acestor posturi au doar urmatoarele obiective:
    1.Angajarea nevestelor, neamurilor, nasilor si cumetrilor , in politie sau in late institutii de stat , pe salarii grase!
    2.Pastrarea bunelor relatii cu sefii de la Bucuresti si cu politicienii locali care sunt la butoane.
    3.Propria capatuire, prin afaceri mai mult sau mai putin legale.Cumpararea de masini si imobile la preturi preferentiale sau prin tot felul de combinatii.
    4.Participarea la sprituri si vanatori, legale sau ilegale.
    5.Obtinerea prin artificii semi-legale a unei pensii nesimtite de cel putin 4000 de euro!
    6.Mentinerea unei relatii “caldute” cu liderii interlopi din judet.Asta, in cazul cel mai bun.
    7.Haituirea oamenilor de afaceri corecti sau a celor care ii deranjeaza pe ei sau pe cei din grupul lor de interese..
    8.Colaborarea in stil “protocol” cu serviciile si “justitia” locala…

  2. Ion 5 iunie, 2020 at 21:51 Răspunde

    Cine stie cite mai face Ginel & compania intre timp. Il doare pe Vela mai sus de cot de tot. Nu stiu daca mai e careva prin institutie nealterat.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.