Poliția confirmă dezvăluirile atacul.ro în cazul carierei ilegale de nisip. În schimb, nu explică de ce a acționat cu întârziere
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Neamț recunosc, într-o adresă remisă redacției, că Serviciul de investigare a criminalității economice a demarat verificările în cazul carierei ilegale de nisip de pe dealul situat la granița satelor Ghelăiești (Bârgăuani) și Itrinești (Mărgineni) în data de 9 aprilie, deși primiseră informații despre furt cu o zi înainte.
„Pentru verificarea aspectelor semnalate, în data de 9 aprilie 2020, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț în colaborare cu reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Siret și cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț au desfășurat activități specifice”, se arată în adresa IJP Neamț.
Pe 8 aprilie, în urma publicării unui articol în publicația atacul.ro în care arătam că, în apropierea satului Ghelăiești, sunt exploatate ilegal agregate minerale, prefectul județului Neamț, George Lazăr, s-a autosesizat și a cerut mai multor instituții, printre care și Poliției Neamț, să efectueze cercetări în regim de urgență.
În mai puțin de două ore, la fața locului au ajuns cei de la Garda de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului. Câteva ore mai târziu, după terminarea programului de lucru, au ajuns și echipajul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, care, firesc, nu au mai găsit pe nimeni. Polițiștii de la Economic nu s-au deranjat, deși aveau informații clare că în cariera ilegală de nisip se aflau, în data de 8 aprilie, câteva camioane care așteptau să fie încărcate cu nisip. Iar pe lângă faptul că nu s-au deranjat, șefii instituției nu s-au obosit măcar să ceară colegilor de la Rutieră sau celor de la posturile de poliție să oprească camioanele în trafic și să verifice documentele încărcăturii. Dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat că niciun șofer nu deținea acte legale pentru nisipul pe care îl transporta. A doua zi nu au mai avut șansa să facă această constatare, pentru că cei care exploatau ilegal nisip au sistat activitatea ilicită. Comportamentul polițiștilor, de a amâna demararea anchetei, deși puteau depista în flagrant camioanele care transportau nisipul furat, ridică serioase suspiciuni, mai ales că din datele noastre reiese că în afacere este implicat Gheorghe Vlasie, zis și „Ginel”, controversat om de afaceri, inculpat într-un dosar pentru aderare la un grup organizat, bun prieten și cumătru cu Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, inculpat și el într-un dosar de corupție.
Este rușinos pentru Poliția Neamț, dar și pentru alte structuri ale statului, deoarece activitatea ilicită s-a desfășurat pe parcursul a două săptămâni, fără ca niciun polițist, echipaj de poliție etc. să se arate interesat de activitatea de pe dealul de deasupra Ghelăieștiului. Sau să-și fi manifestat curiozitatea cu privire la materialul pe care zeci de camioane l-au transportat zilnic, pe un traseu de aproximativ 25 de kilometri. Nisipul exploatat ilegal a fost transportat în comuna Săvinești și depozitat la balastiera societății Aqua Parc SRL, patronată de Ginel.
Toate aceste aspecte nu fac decât să întărească ideea că unul dintre cei mai controversați constructori nemțeni beneficiază și de protecția unor oameni din Poliție. Atacul.ro a solicitat public o explicație din partea Inspectoratului Județean de Poliție, însă nu am primit-o. În schimb, IJP-ul a venit cu o serie de informații care confirmă dezvăluirile publicației atacul.ro. Toată povestea face obiectul unui dosar penal, iar cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.
„În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțunilor de ,,exploatare sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și extragere a agregatelor minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor(…) și de executare de activități miniere fără permis sau licență (…) fiind efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț”, mai precizează Poliția Neamț.
Anchetatorii vor reține, pe lângă cele două infracțiuni, cel puțin încă una-distrugerea/degradarea habitatelor natural, prin executarea de lucrări și excavații/săpături etc, prevăzută de OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor natural, a florei și faunei sălbatice.
7.215 tone de nisip, din aria protejată în balastiera lui Ginel
Nisipul, exploatat cu două utilaje ale societății Ștef Edil CDP SRL, controlată de Ginel, și transportat cu autocamioane ce aparțin, în cea mai mare parte, unei firme din Bistrița Năsăud, fost sustras din aria naturală protejată „Pădurea și lacul Mărgineni”. Verificările au stabilit că este vorba de o cantitate de 7.215 tone de nisip, ce au fost găsit la balastiera societății Aqua Parc. Până la sfârșitul cercetărilor, întreaga cantitate a fost indisponibilizată.
Bineînțeles, polițiștii nu au uitat să amintească faptul că procedura din cursul urmăririi penale nu este publică, conform Codului de procedură penală, asta însemnând că, în afară de anchetatori și cei vizați, nimeni nu știe când încep cercetările. Și nici când se termină, dacă soluția nu este de trimitere în judecată. Informația o vor avea foarte puțini.
Pe de altă parte, lentoarea cu care acționează polițiștii în cadrul unor anchete nu face decât să acorde timpi prețioși celor care sunt vizați de investigație. Bucurându-se de pasivitatea organelor de cercetare penală, suspecții au posibilitatea să întocmească tot felul de documente pentru a se disculpa. Rămâne de văzut cât de mult a dăunat faptul că polițiștii s-au mișcat atât de greu. Oare au avut timp unii să se pună la „adăpost” sub „umbrela” unor contracte încheiate după ce faptele lor au fost făcute publice?
Daniel MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
dosarul asta e mort din fasa!
In orice tara civilizata erau arestati iar bunurile confiscate. Marele om de afaceri Giel are un dosar care tergiversat prin instante de 4 ani. Dosar facut de DIICOT.
In baza Oronantei militare care era in vigoare! IMEDIAT daca se puneau in desfasurare FORTE inclusiv ARMATA toti soferii erau arestati pe loc masinile si marfa era confiscata in folosul statului ROMAN !!!!iar dupa toate cercetarile ginel si cine il sustine erau obligati prin LEGE sa aduca zona la starea initiala!!! Dar suntem in Romania!! unde golanii fac inca ce vor!! poate se va gasi un procuror cinstit sa respecte LEGEA !!
Explicatiile sunt:slugarnicia si coruptia din Politia Romana din cauza deprofesionalizarii totale din ultimii 30 de ani care a dus la distrugerea acestei institutii populata in prezent numai cu analfabeti,corupti si caractere de slugi.
Aceeasi situatie si in DIICOT care alaturi de PARCHET sunt in topul smenurilor, incompetentei si a coruptiei din aceasta tara.
Asta e si motivul pentru care nu auzim de vreo ancheta serioasa sau de vreun nume de ”procuror” din miriada de fufe semi-analfabete pe tocuri care paraziteaza aceste institutii cu functii de”procuror”.
Nu exista rusine mai mare in aceasta tara de cat sa fii ”procuror”care este echivalent coruptia,incompetenta crasa si slugarnicie.
Re-amintesc cititorilor ca aceste personaje care nu fac nimic sunt platite cu 200 milioane/luna!!!! si pensii speciale de 200 de milioane/luna luate la 40 de ani din banii nostrii ai tuturor.
Este cea mai mare delapidare ”legala” a banului public.
Aceste salarii si pensii aberante au fost date de politicienii corupti ca si spaga acestor institutii pentru a fura si delapida dupa bunul plac fara sa fie trasi la raspundere asa cum se intampla in prezent.
Votul trebuie boicotat iar noi cu totii trebuie sa iesim in strada impotriva acestui stat mafiot.
Pe vremea stapanirii granicerilor in politie acest mare om de afaceri era plimbat prin toate birourile si aratat UITE BAI ASTIA OMUL ESTE PRETINUL NOSTRU NU VA ATINGETI DE EL. Dupa ce omul de afaceri a dat leapsa la graniceri ei s-au enervat si pe acel principiu consacrat HOTUL STRIGA HOTII au inceput sa maraie ca dulaii fara de ciolan.