Dosarele X și cariera lui Ginel din vârful dealului. „Cară nisip de două săptămâni, dar nimeni nu știe?”
În plină criză creată de pandemia Covid-19, când cei mai mulți dintre români sunt obligați să stea acasă, unii fură lemne din pădurile patriei, iar alții cară nisip din vârf de deal. Se întâmplă în județul Neamț, undeva la granița dintre comunele Bârgăuani și Mărgineni, ai căror reprezentanți spun că nu știu ca săpăturile după nisip să fie făcute pe teritoriile administrate de ei. Iar exploatarea nisipului nu se face de ieri, de azi, ci de vreo două săptămâni, timp în care mai mulți cetățeni și-au exprimat nemulțumirea pentru că sunt nevoiți să înghită praful ridicat de camioane, dar și că locuințele le sunt afectate de traficul greu intens. Oamenii s-au tot plâns, însă nimeni nu i-a auzit, nici Poliția, nici primarii, nimeni. Se poate ca această tăcere a autorităților să fie cauzată de faptul că autocamioanele care transportă nisip sunt închiriate de firma lui Gheorghe Vlasie, zis și „Ginel”, iar nisipul este transportat în balastiera ce aparține societății Aqua Parc SRL de la Săvinești.
Două excavatoare sapă non-stop
Imaginile din teren sunt revoltătoare. În vârful unui deal, situat între satele Ghelăiești, comuna Bârgăuani, și Itrinești, comuna Mărgineni, a apărut o adevărată carieră de nisip, unde două excavatoare sapă non-stop, iar materialul rezultat este încărcat în camioane. Numai ieri am numărat zece mașini. După ce sunt încărcate, camioanele, acoperite grijuliu cu prelată, merg pe câmp până în Dochia, de aici mai departe spre Izvoare – Roznov, cu destinația Săvinești, la stația de sortare a firmei Aqua Parc SRL. Localnicii cu care am discutat ne-au spus că nisipul din zona respectivă este unul de foarte bună calitate și poate fi folosit la producerea de pavele sau ca protecție la lucrările de canalizare. Așadar, marfa este de calitate și este valoroasă, dacă ținem cont că un metru cub de nisip este vândut cu 40-50 de lei.
„Ce este așa mare interesul?”
I-am sunat pe reprezentanții primăriilor Bârgăuani și Mărgineni pentru a ne oferi mai multe informații, mai ales în contextul în care circulă zvonul că locul în care este exploatat nisip ar fi o pășune comunală, ceea ce ar face activitatea ilegală.
Titi Osaciuc, viceprimarul comunei Bârgăuani, căruia i-am explicat unde se află cariera de nisip, ne-a declarat că nu știe cine și ce exploatează, dar ne-a promis că se interesează: „Nu știu nimic absolut ce se exploatează acolo. Dacă mă lasați să mă interesez…. Trebuie să mă informez. Deasupra, acolo, mi se pare că e de la Itrinești, Bălușești… nu știu unde… Eu acuma sunt la Piatra-Neamț, cu ceva treabă. Când ajung, mă interesez și vă contactez cam într-o oră”.
Vasile Rotariu, primarul comunei Mărgineni, spune că ar fi auzit ceva despre ceea ce se întâmplă la granița celor două comune și că terenul pe care a fost deschisă exploatația de nisip ar fi un teren privat, care nu e pe teritoriul comunei sale: „Am auzit ceva, da… Dom’le, acolo-i un teren privat, nu-i al nostru, nu-i al primăriei, nu-i domeniu public, din câte am auzit eu… Chiar nu știu… Este un teren privat pe care excavează, de pe care omul își ia ce are acolo, lut, nisip… e și într-o zonă departe unde nu ai acces prea mare… omul are terenul, îl exploatează. Zvonul care a ajuns la mine e că tipul respectiv, care are terenul, are o firmă de construcții, stă mai mult pe la București… nici nu stă pe aici pe la noi, iar maica sa, bunică său are terenul ăla și îl exploatează el. Eu nu știu ce exploatează, n-am idee, că n-am fost niciodată până acolo. Nu știu ce-i acolo, să mă interesez… nu știu poziția terenului. Ce este așa mare interesul? Ce s-a întâmplat? Aaaa, se plâng oamenii de la Ghelăiești? Aaaa, păi înseamnă că nu-i pe teritoriul nostru… mă interesez… Nu știam ce-i așa mare interes? O să mergem până acolo… Da, e la Itrinești, pe câmpurile alea. Eu acum sunt la Piatra, la trezorerie, după bani”.
I-am trimis o poză cu locul în care se află cariera (captură google maps), iar răspunsul a fost că nu se află pe teriotirul comunei Mărgineni: „Stau și mă gândesc… Dacă ar fi fost pe teritoriul UAT Mărgineni, trecea omul și pe la primărie, zic eu!”.
În concluzie, în plină pandemie nu este interzisă exploatarea agregatelor minerale, ba chiar încurajată, după cum se vede.
În mod firesc, exploatarea nisipiului, chiar și în vârful dealului, nu se poate face decât după obținerea unor avize de la Mediu, Apele Române, primării etc.
„Cară de două săptămâni nisip de acolo și nu am auzit să ajungă careva de la primărie pe acolo. Din ce știm noi, localnicii, acolo este pășunea comunală a Primăriei Bârgăuani. Au mai scos nisip și astă iarnă, însă s-au oprit. Acum au venit din nou și s-au apucat de cărat. Este un nisip bun și la construcții, dar mai bun la pavele și canalizări”, ne-a spus un sătean din Mărgineni.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Nu-i nici un interes, nea primare. Lasati-i sa distruga tot. Asta au facut si cu noi liberi, asta fac si cu noi ascunsi prin case. Se poate desfiinta DNA, politie, parchet, judecatorie!!!!! Chiar sunt platit degeaba. I-a imbuibat statul ca sa inchida ochii la mizerii
Vatafii fac tot ce vor pe mosia lor. Taie paduri, disloca dealuri, muta cursuri de apa, fara macar sa ceara vreun aviz de la vreo institutie a statului. Si nimeni nu se deranjeaza, e mosia smecherilor. Cred ca primarii din zona sunt niste slugi care nu indraznesc sa intrebe cine le muta dealurile din comuna, ca sa mai prinda un mandat.
PRIMARUL DE BARGAUANI,ce zice ?
Marius, ce sa zica primarul? Nimic. Comuna Bargauani este domeniul privat (plantatia) domniei sale. Cum s-ar zice, face ce vrea muschii lui. Aceeasi situatie este si la UAT Dobreni, domeniul privat al primaritei Cretu Vasilica.
Politia se vede ce face, organili, la fel, structurili, la fel! Cine ne apara pe noi, pulimea????? Sa vedeti de acu incolo ce-o fi. Am impresia ca o sa-i aparam noi si pe astia cu epoleti ca nu-s in stare sa se apere pe ei insisi