Departe tare de civilizație! De Crăciun, la Dobreni, rahatul și zoaiele din casele oamenilor, direct în drum

0
2966

De câțiva ani, stația de epurare de la Dobreni, situată în apropierea pârâului Almaș, acolo unde ar trebui să fie deversată apa epurată, nu mai funcționează. De fapt, la această dată, nici nu se știe cât a funcționat această stație de epurare din momentul dării ei în folosință, adică acum mai bine de 10 ani.

De atunci, rahatul și apa menajeră provenite din gospodăriile oamenilor și colectate de stația de epurare sunt deversate direct în albia pârâului sau, de câteva luni, pe drum. Se întâmplă aproape în fiecare zi ca dejecțiile adunate în bazinul stației să fie vărsate direct pe drum.

Într-o țară civilizată, vinovații ar fi fost deja condamnați la ani grei de închisoare, la noi, însă, deși avem legi clare, lucrurile sunt tolerate de autorități, care au ani de zile de când se prefac că nu văd ce se întâmplă la Dobreni și nu numai acolo.

În județul Neamț există mai multe stații de epurare care funcționează pe lângă lege.

În ultimii ani, Garda de Mediu și „Apele Române” au aplicat amenzi consistente Primăriei Dobreni, entitatea care administrează această stație de epurare, însă nu au avut niciun efect. Dosarul penal întocmit pentru poluarea continuă și sancțiunile în valoare de sute de mii de lei nu au corijat comportamentul celor responsabili, iar prin urmare, varsă rahatul colectat de la gospodăriile din comună tot în drum. Cu maximă nesimțire.

Dacă sancțiunile ar fi fost aplicate și suportate din buzunarele celor responsabili, cu certitudine că găseau o soluție legală pentru a rezolva problema dejecțiilor.

Astăzi, în prima zi de Crăciun, în apropierea stației de epurare, din ceea ce probabil, la un moment dat, era conducta care făcea legătura cu pârâul Almaș (emisarul), erau evacuate dejecții pe spațiul verde, iar de aici, direct pe drum. Este o strategie nouă, pentru că, o bună bucată de timp, mizeria a fost aruncată direct din bazinele stației de epurare. Acum, dejecțiile sunt eliberate prin conducta prin care apa epurată ar fi trebui să fie deversată în pârâu (emisar).

Asta se întâmpla și în urmă cu 3 zile. Imaginile dezgustătoare și mirosul insuportabil arată exact caracterul involutiv al indivizilor și locul în care se situează în raport cu lumea civilizată.

Fotografii realizate astăzi:

Imagini din 22 decembrie (capturi video):

Situația este gravă, pentru că, în fiecare zi, în pânza freatică ajunge tot ceea ce se colectează stația de epurare de la casele oamenilor: fecale, urină, zoaie etc.  

Stația de epurare nu mai funcționează de cel puțin 3 ani, de când redactorii atacul.ro au descoperit că rahatul era deversat direct în albia pârâului. Autoritățile s-au autosesizat, au aplicat amenzi, au întocmit un dosar penal și au dispus măsuri pentru înlăturarea neconformităților. Au interzis deversarea apei neepurate în pârâul Almaș, iar în acest sens au blindat și gura de evacuare a conductei în pârâu (emisar).

Primăria a fost obligată să vidanjeze bazinele stației de epurare, însă procedura este foarte costisitoare. În consecință, rahatul ajunge din nou în drum direct din conducta care, în urmă cu 3 ani, îi fusese blindată gura de evacuare.

D.MURARU

Citește și:

 

Am urnit, din nou, autoritățile! Amenzi uriașe pentru dejecțiile deversate în pârâul Almaș

Dezastru ecologic. O mie de metri cubi de dejecții au fost evacuate la întâmplare. Garda de Mediu a aplicat amenzi usturătoare

Prefectul a trimis autoritățile la Dobreni, la locul scurgerii dejecțiilor

Conducerea Primăriei Dobreni, insensibilă la sancțiuni. Dejecțiile sunt deversate, în continuare, în râul Almaș

Vidanjare SF. Așa arată curtea stației de epurare din Dobreni, unde au acționat 143 de vidanje în decurs de două luni

Primăria Dobreni, amendată cu 75.000 de lei pentru rahatul deversat în pârâul Almășel. Urmează Apa Serv pentru dejecțiile deversate în pârâu la Agapia

Poluare cu repetiție. Rahatul din stația de epurare de la Dobreni, deversat în Almășel. Același lucru se întâmplă și la Agapia

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.