Dragoș Chitic a scăpat de procesul cu Primăria Piatra-Neamț. Motivul invocat de municipalitate
Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, în prezent unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Neamț, poate răsufla liniștit. Chitic a scăpat și de ultima problemă care mai avea legătură cu dosarul schimbului de terenuri în care a fost achitat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, anul trecut. Și asta pentru că Primăria Piatra-Neamț, care îl chemase în fața instanței pentru a plăti o sumă de aproximativ 300.000 de lei, a renunțat la proces.
Astfel, municipalitatea pietreană a rămas doar să-i achite fostului primar suma de 3.000 de lei cheltuieli de judecată și atât, problema așa-ziselor prejudicii fiind rezolvată.
La solicitarea atacul.ro, Biroul de presă al Primăriei Piatra-Neamț a justificat decizia renunțării la proces astfel:
„La momentul la care am inițiat acțiunea măsurile Curții de Conturi nu erau considerate ca fiind îndeplinite. Abia după ce am primit documente oficiale din partea Curții de Conturi am renunțat la judecată. În sentința de la Înalta Curte se menționează expres ca nu există prejudiciu ca urmare a schimbului de terenuri”.
Așadar, decizia de renunțare la proces a avut la bază documente oficiale ale primăriei pietrene.
Chitic, chemat în judecată pentru 300.000 de lei
Dragoș Chitic a fost dat în judecată de Primăria Piatra-Neamț la sfârșitul lunii august a anului trecut. La mijloc era vorba despre aproximativ 300.000 de lei, bani pe care reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț aveau obligația să facă demersuri pentru a-i recupera, în urma unei decizii a Curții de Conturi.
Mai exact, la baza cererii de chemare în judecată stătea o decizie a Camerei de Conturi Neamț din 2014, care relua două măsuri din deciziile impuse de aceeași instituție în urma controalelor din 2011, 2013 și 2019.
„Este vorba despre recuperarea unor prejudicii constatate prin decizii ale Curții de Conturi pe perioada mandatului de primar al domnului Dragoș Chitic. Una dintre măsurile vizate este și cea cu schimbul de terenuri. Valoarea totală a prejudiciului este de 298.624,25 lei”, ne-a transmis, în septembrie 2023, Biroul de presă al Primăriei Piatra-Neamț.
A scăpat și de procesul penal
La acea data, reprezentanții primăriei precizau că unul dintre prejudicii se referea la schimbul de terenuri dintre Primăria Piatra-Neamț și omul de afaceri Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț Neamț. Cei doi au scăpat, anul trecut, de procesul penal în care au fost judecați tocmai ca urmare a acestui schimb de terenuri.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au constatat că nu s-a produs niciun prejudiciu în urma schimbului de terenuri, însă primăria avea obligația să demareze procedurile de recuperare a prejudiciului stabilit de Camera de Conturi Neamț. Și asta pentru că auditorii Curții de Conturi fuseseră de altă părere, și anume că schimbul de terenuri a produs un prejudiciu primăriei, așa că a rămas că instanțele civile să se pronunțe dacă Dragoș Chitic va trebui sau nu să acopere prejudiciul creat primăriei în urma acestui schimb. Numai că primăria pietreană a renunțat la judecată ca urmare a morivului pomenit mai sus.
Toți inculpații, achitați
În luna mai a anului trecut, inculpaților (Dragoș Chitic, Mihai Apopii, Marin Bordei, Vasile Zăpor, Vasile Vișan și Alexandru Casapu) din procesul schimbului de terenuri le-au fost admise apelurile de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia fiind luată în urma unei noi expertize dispuse de instanță. Înalta Curte a răsturnat decizia judecătorilor de la Curte de Apel Bacău, care îi condamnase pe cei șase inculpați la pedepse (3 ani fiecare) cu suspendare pentru fapte de corupție.
Chitic și colegii de proces au fost achitați în baza art 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, care prevede că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Este cu totul altceva decât „fapta nu există”, prevăzută de art. 16, alin. 1, dar litera a, la care fostul primar făcuse referire într-o postare pe rețelele de socializare.
Tocmai încadrarea la art. 16 alin. (1) lit b) teza I CP a reprezentat motivul pentru care instanța supremă a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, menținând sechestrul asupra bunurilor inculpaților. Însă sechestrul a fost ridicat, întrucât Primăria Piatra-Neamț nu a introdus acțiune în instanță în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ÎCCJ.
D.MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.