GALERIE FOTO. Piatra-Neamț: 15 hectare de teren abandonate în bălării, la câțiva pași de gară și ștrandul municipal. Reacția suspectă a primăriei

0
2009

 

Peste 15 hectare de teren dintr-una dintre zonele bune ale municipiului Piatra-Neamț, în apropierea gării și a ștrandului municipal, au ajuns într-o stare avansată de degradare, fiind complet acoperite de bălării. Vegetația a crescut necontrolat, iar pe alocuri buruienile depășesc doi metri în înălțime, transformând zona într-un peisaj de-a dreptul dezolant.

Pentru pietrenii care aleg să se plimbe pe strada Digului, fie pe jos, fie cu bicicleta, priveliștea este deprimantă. Terenul aparține unui investitor turc și a fost, practic, lăsat la voia întâmplării. Cu toate acestea, autoritățile locale par să ignore problema.

La peste o săptămână de la transmiterea unei solicitări către Primăria Piatra-Neamț privind sancționarea proprietarului, răspunsul a fost următorul: „Pentru verificarea stării terenului în cauză este programată o verificare în cursul lunii iulie. În cazul în care situația va fi cea reclamată de dumneavoastră, proprietarul va fi notificat să își facă și să întrețină curățenia”.

O reacție întârziată, având în vedere că, zilnic, în zonă patrulează echipaje ale Poliției Locale, instituție care are, printre atribuții, și identificarea și sancționarea proprietarilor de imobile neîngrijite.

De altfel, în ședința Consiliului Local din 17 decembrie 2024, au fost votate 13 hotărâri prin care s-a aprobat majorarea impozitelor pentru clădirile și terenurile lăsate în paragină, începând cu anul 2025. Măsura a fost adoptată ca formă de sancțiune administrativă pentru neglijența proprietarilor.

În acest context, am solicitat la începutul lunii ianuarie un punct de vedere din partea Biroului de Presă al Primăriei Piatra-Neamț, întrebând dacă și terenul de 15 hectare, situat în zona punții către ștrand, a fost vizat de această majorare a impozitului. Răspunsul primit a indicat faptul că, în primăvara anului 2023, Poliția Locală a somat proprietarul să igienizeze terenul, ceea ce s-a și întâmplat atunci. Însă, între timp, situația a revenit la starea deplorabilă actuală.

De ce nu s-a aplicat aceeași procedură și anul trecut? Dar în acest an? Nu se știe. Cert este că autoritățile locale promit o nouă verificare … cândva, luna aceasta. Până atunci,pietrenii trebuie să se obișnuiască cu imaginea dezolantă a unui teren lăsat în paragină, într-o zonă de promenadă.

Terenul a fost adjudecat în vara anului 2020, în urma unei licitații, de către o societate comercială din Constanța, care anunța planuri ambițioase: un ansamblu rezidențial modern. Firma aparține unui cetățean turc, în vârstă de 36 de ani, care derulează activitatea prin intermediari, dar care, între timp, pare să fi abandonat orice intenție de dezvoltare.

D. MURARU

Citește și:

Un turc controversat a pus mâna pe o halcă din orașul Piatra-Neamț. Dedeman nu a dat atâția bani. Ce proiect are investitorul

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.