Secretarul de stat numit de PSD la Ministerul Muncii a fraudat bugetul asigurărilor pentru șomaj. A fost cercetat pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Motivul discutabil pentru care procurorul a renunțat la urmărirea penală
Daniela David (în fotografie împreună cu Daniel-Vasilică Harpa), proaspăt numită secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, la propunerea organizației PSD Neamț, a avut probleme grave cu legea.
David, care își va începe activitatea la minister plecând din poziția de consilier personal al lui Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost cercetată, alături de alte două persoane, pentru o țeapă trasă bugetului asigurărilor pentru șomaj, buget gestionat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), entitate aflată în subordinea Ministerului Muncii, unde tocmai a fost numită secretar de stat.
Susținută puternic de deputatul Șerban
Daniela David, cu soț ofițer în SRI, Mihail David, un personaj aflat în relații amicale cu deputatul PSD de Neamț, Ciprian Șerban, președintele Camerei Deputaților, a scăpat ca prin minune de acuzații.
În mod surprinzător, procurorul de caz a renunțat la urmărirea penală, considerând că nu există interes public în urmărirea faptelor. În sprijinul acestei decizii a cântărit greu și faptul că AJOFM Neamț și-a recuperat prejudiciul pe parcursul cercetărilor.
Decizia de renunțare la urmărirea penală a fost luată cu puțin timp înainte ca Curtea Constituțională să constate că: „dispozițiile art. 318, privind posibilitatea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale”.
Mai trebuie spus că Daniela David era consilier local din partea PSD în momentul dezvăluirii ilegalităților.
Acte false emise în numele Primăriei Borlești, folosite pentru a încasa subvenții de la AJOFM
Spre sfârșitul anului 2013, o echipă de control a AJOFM Neamț a verificat trei persoane juridice din comuna Borlești, fiind vizate fondurile pe care acestea le-au obținut de la stat pentru angajații încadrați de la „venitul minim” garantat, așa cum figurau în evidențele primăriei.
Statul român susține, prin subvenții, angajatorii care încadrează în muncă persoane care figurează ca șomeri sau care sunt beneficiare ale legii venitului minim garantat.
Inspectorii au verificat societatea DMC Trade Construct SRL, administrată de Daniela David (consilier local PSD, în acel moment); Întreprinderea Individuală (ÎI) Puică Mihaela Carmen, deținută de persoana cu același nume – contabil la Școala Borlești și atunci, și în prezent (n.r. fosta soție a primarului de Borlești, Vasile Puică, 2016-2020) și Ametist Construct SRL, administrată de Corina Maria Corfu. Cei de la AJOFM Neamț s-au rezumat în a verifica doar un interval de 2 ani, suficient să constate că cei trei angajatori au folosit, pentru a obține subvenții în cazul a 11 persoane, procese-verbale falsificate din care rezulta că acestea sunt beneficiare ale venitului minim garantat.
În acest sens, cele trei femei, care, pe parcursul cercetărilor, au căpătat calitatea de suspect (procurorul a dispus începerea urmăririi penale împotriva lor), au depus documentele (procese-verbale) la sediul AJOFM Neamț.
Cercetările ulterioare aveau să scoată la iveală faptul că niciunul dintre procesele-verbale nu fusese emis de către primărie, la mijloc fiind vorba despre falsuri ordinare.
AJOFM Neamț a stabilit că, prin aceste manevre ilegale, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproape 200.000 de lei (n.r. la nivelul anului 2012 – 2013): DMC Trade Construct SRL – 85.000 de lei, Ametist Construct SRL – 27.000 de lei, iar ÎI Puică Mihaela Carmen – 79.000 de lei.
Mortu-i vinovat
Pe parcursul anchetei penale, cei mai mulți angajați au declarat că habar nu aveau de aceste procesele-verbale „emise” de către Primăria Borlești și depuse la AJOFM și, în consecință, nici nu le-au semnat.
Autoritățile au stabilit că semnăturile de pe contractele depuse la AJOFM și de pe unele statele de plată nu erau ale persoanelor angajate, ele fiind „opera” altcuiva.
Luată la întrebări de anchetatori, Corina Maria Corfu a declarat că de depunerea dosarelor personale și depunerea lor la AJOFM s-a ocupat Daniela David. Aceasta a recunoscut, însă cu o mențiune: că o parte dintre procesele-verbale care atestau că angajatorii erau cazuri sociale, le-a primit de la colega de dosar, Carmen Mihaela Puică.
La rându-i, cea din urmă nu a negat că i-a dat Danielei David câteva procese-verbale de analiză caz social, documente folosite la AJOFM pentru angajare, însă a avut grijă să arunce responsabilitate pe umerii altei persoane.
Mai exact, Puică a susținut că o persoană (bărbat) i-a propus să obțină subvenții de la stat pentru persoanele pe care le avea angajate, promițându-i că o va ajuta. Procurorul nu a mai apucat să verifice informația, întrucât „binevoitorul” decedase între timp.
Motivul închiderii cazului
Pe parcursul anchetei, AJOFM și-a recuperat integral prejudiciul, iar acest lucru a cântărit mult în luare deciziei procurorului de renunțare la urmărirea penală.
Procurorul de caz a considerat că nu există interes public în urmărirea faptelor și, drept urmare, soluția a fost de renunțare la urmărirea penală. În luarea aceste decizii a ținut cont de mai multe aspecte: în primul rând, legea prevede pentru faptele de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată (ambele în formă continuată) pedepse nu mai mari de 7 ani (o cerință obligatorie pentru a se putea renunța la urmărirea penală). S-a mai ținut cont și de lipsa antecedentelor penale ale suspectelor, conduita acestora înainte și după comiterea faptelor etc.
Au fost implicate în comiterea de ilegalități
Primăria Borlești a atacat soluția procurorului.
Întâi, la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, unde nu a avut câștig de cauză.
Ulterior, reprezentanții primăriei s-au adresat Judecătoriei Piatra-Neamț, unde au cerut anularea soluției procurorilor, continuarea anchetei și trimiterea în judecată a celor trei suspecte.
Judecătorul de caz a apreciat că soluția procurorilor a fost corectă, chiar dacă cei din urmă au confirmat că cele trei suspecte au obținut, în mod ilegal, folosind documente falsificate, subvenții de la AJOFM pentru angajații firmelor lor.
Judecătorul a mai susținut că anchetatorii nu au negat existența faptelor, ba din contră. Declarațiile martorilor, expertizele, documentele atașate la dosar, toate au indicat că suspectele au fost implicate în comiterea de ilegalități.
Cu toate acestea, soluția a fost de renunțare la urmărire penale, pentru că nu a exista interes public în urmărirea faptelor, din considerentele pe care le-am menționat mai sus.
După un an de la soluția dată de Judecătoria Piatra-Neamț, Daniela David s-a angajat ca inspector la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț. În prezent, contractul de muncă de la ITM Neamț este suspendat. La ultimele alegeri parlamentare a candidat pentru un mandat de senator pe lista PSD Neamț.
Niciun vinovat la AJOFM Neamț
De-a lungul timpului, redactorii atacul.ro au primit mai multe informații privind anumite aspecte cu iz de ilegalitate în ceea ce privește alocarea acestor subvenții de către AJOFM Neamț.
Analizând cazul celor trei patroane din comuna Borlești, care au beneficiat ilegal de subvenții de la AJOFM, pentru angajații firmelor lor, surprind câteva aspecte.
În primul rând, perioada mică ce a fost analizată, aproximativ 2 ani, dar și faptul că ancheta s-a rezumat doar la aceste trei firme.
De asemenea, nu vorbește nimeni despre niciun vinovat din curtea AJOFM Neamț, deși, în cazul prezentat, au fost procese-verbale depuse de Daniela David, în condițiile în care legea obligă fiecare beneficiar de subvenții să se deplaseze la sediile AJOFM pentru a semna contracte de solidaritate. Iar beneficiarii nici nu au știut că au „semnat” și „depus” documente la AJOFM. Este clar că aici cineva de la AJOFM și-a încălcat atribuțiile de serviciu, acceptând ca altcineva să depună procesele-verbale în locul titularilor.
Aceste „scăpări” pot confirma informațiile pe care atacul.ro le-a primit de-a lungul timpului, respectiv că acordarea de către stat a acestor subvenții reprezintă o sursă de venit ilicit, atât pentru unii patroni, cât și persoane din rândul celor care lucrează în instituții ale statului român.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Motivul pentru care ”procurorul”a ”renuntat”la urmarirea penala este spaga/spagile primite de la PSD/PNL sub forma de salariu colosal,nemeritat si nejustificat,pensionare anticipata la 40 de ani care nu exista in nici o tara din lumea asta si,pensie speciala INTREAGA”speciala” luata la 40 de ani,care,deasemenea,nu exista in nici o tara din lumea asta.In plus,PSD/PNL nu au vrut sa faca legea raspunderii”magistratilor”,care,in prezent le permmite acestor impostori din Justitie sa faca ce vor,fara sa raspunda in fata legii….urmare a acestor spagi,Romania s-a transformat intr-un stat mafiot”special”fara Justitie,condus de cei mai corupti oameni/partide care,delapideaza aceasta tara in voie,fara nici un risc sa raspunda in fata cetatenilor,care,platesc….PSD/PNL sunt CANCERUL acestei tari.