Surpriza DNA pentru fostul deputat Munteanu, pe care prescripția l-a salvat de pușcărie pentru o șpagă uriașă
Fostul deputat PSD de Neamț Ioan Munteanu (foto), scăpat de procesul de corupție din cauza prescripției, constatată magistrații Curții de Apel București, după ce, în primă instanță, inculpatul fusese condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, mai are de trecut un hop. Nemulțumiți de decizia magistraților, care au dispus încetarea procesului penal pe fondul intervenirii prescrierii răspunderii penale, DNA a apelat la o cale extraordinară de atac în anulare: recursul în casație. La această cale extraordinară a apelat și infractorul fugar Arsene, dar și procurorii DNA. (află AICI mai multe despre recursul în casație).
Procurorii au făcut recurs, pe 24 mai, iar după mai bine de o lună a făcut recurs și Ioan Munteanu. Deși sunt rare situațiile în care magistrații Curții Supreme admit recursurile în casație, contextul actual creat recent în urma deciziei Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind prescripția, complică puțin lucrurile și nu este exclus ca situația să ia o întorsătură radicală. CJUE a stabilit că hotărârile Curții Constituționale ale României cu privire la prescripție nu sunt obligatorii dacă e vorba de fraude cu bani europeni. În prezent, unii magistrați afirmă că decizia CJUE se aplică și dosarelor de corupție, nu numai celor de fraudă cu fonduri europene.
Lucrurile se pot complica pentru inculpații scăpați de prescripție
Există șanse mari ca lucrurile să fie clarificate până în toamnă (27 septembrie), atunci când a fost stabilit termenul pentru judecarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, dacă se va stabili că decizia CJUE se va aplica și dosarelor de corupție, lucrurile se vor complica pentru mulți, nu doar pentru Ioan Munteanu.
În luna mai a acestui an, după mai multe amânări, Curtea de Apel București a constatat încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția penală. Munteanu a fost judecat pentru trafic de influență și spălare de bani, iar ambele fapte s-au prescris cu ajutorul deciziilor CCR-ICCJ privind prescripția specială.
„(…) În temeiul art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Munteanu Ioan sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 alin. (1) din Codul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Munteanu Ioan sub aspectul săvârşirii infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 5 alin. (1) din Codul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. (3) din Codul procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat cu ocazia judecării apelurilor vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.
Partea civilă este rezolvată și ea, pentru că Munteanu a avut grijă să-și pună averea la adăpost.
În urmă cu 6 ani, fostul deputat PSD de Neamț Ioan Munteanu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, respectiv o șpagă, după cum afirmă DNA, de 400.000 de euro. Suma ar fi fost încasată pentru a interveni pe lângă șeful SH Bistrița în vederea deblocării unor plăți către o firmă bucureșteană. Cei 400.000 de euro reprezentau 5% din valoarea contractului, adică „parandărătul”.
Tribunalul București l-a condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, însă Munteanu a atacat decizia cu apel care s-a judecat la Curtea de Apel București.
Soluția Curții de Apel București nu a fost o surpriză, pentru că faptele pentru care a fost judecat Munteanu au fost comise în perioada 2009-2010, iar în acest context, deciziile Curții Constituționale a României (CCR), din 2018 și 2022, și Decizia pronunțată, la finele anului trecut, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privitoare la prescripția răspunderii penale i-au fost favorabile.
Cazul lui Ioan Munteanu este unul dintre miile aflate pe rolul instanțelor de judecată care au fost sau urmează să fie închise ca urmare a deciziilor luate privind „prescripția specială”
Cu toate acestea, este imposibil să nu te întrebi cum de a fost posibil ca în dosarul de corupție al inculpatului Munteanu să nu existe o decizie definitivă nici după aproape 6 ani de când a început judecata cauzei.
Situația este de-a dreptul revoltătoare numai dacă dacă ne raportăm la cheltuielile pe care statul le-a făcut cu ancheta penală, judecarea procesului, tot felul de expertize etc.
Investigații începute în 2016
DNA a început investigațiile în acest caz de corupție în anul 2016, iar un an mai târziu, în ziua de 29 iunie, Ioan Munteanu, deputat la acea dată și lider al grupului PSD din Camera Deputaților, a fost trimis în judecată, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În data de 23 ianuarie 2018, invocând probleme de sănătate, Munteanu și-a dat demisia din Parlament. Măsura a atras, ca într-un alt caz celebru, cel al lui Voiculescu, trimiterea dosarului de corupție spre competentă soluționate la Tribunalul București, unde a fost înregistrat în data de 23 februarie 2018.
În data de 2 noiembrie 2020, la al 37-lea termen de judecată, instanța s-a pronunțat condamnându-l pe Munteanu la 6 ani de închisoare cu executare, interdicția de a fi ales în funcții publice, precum și confiscarea sumei traficate – 400.000 de euro.
Problemele penale l-au obligat pe Ioan Munteanu să facă un pas în spate, însă a avut grijă să-i croiască o carieră politică unuia dintre fii. Remus Munteanu este în prezent deputat PSD de Neamț, ales în 2020, iar înainte de asta a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, în guvernarea PSD, evident.
Apelul, înregistrat la Curtea de Apel București în martie 2021
Inculpatul a atacat decizia Tribunalului București la 7 zile de la pronunțare, însă dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București pe data de 30 martie 2021, după 5 luni de la sentința pronunțată de tribunal.
La solicitarea atacul.ro, Curtea de Apel București a comunicat că întârzierea a fost cauzată de faptul că motivarea nu fusese redactată.
Ca și în alte situații, judecarea cauzei a fost întârziată de lipsa rapoartelor de expertiză cerute de inculpat și încuviințate de instanță.
În total, procesul în care s-a judecat apelul a avut 26 de termene!
În martie, s-au împlinit 2 ani de când dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București.
Comunicatul DNA din iunie 2017:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului
MUNTEANU IOAN, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, inculpatul Munteanu Ioan, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat.
În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri.
Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani existente în contul deținut, la o unitate bancară, de inculpatul Munteanu Ioan.
Daniel MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Munteanu??? Un (***) la drumul mare, un (***) de țară, un (***) cu acte în regulă , merita 100 de ani de pușcărie, cu toată clica lui. S-au platit bani grei la justiție sa (***), un găinar ia câțiva ani rapid și excrocii politici ai acestei Țări stau bine mersi liberi cu conturi și aveți uriașe liberi și un om al muncii, care a muncit 40 de ani, are o pensie de 1700 de lei. Aceștia sunt vechi securiști cate ne-au confiscat țară și averile statului