Patron, sub control judiciar pe o cauțiune de 500.000 de lei. A „tras” după el și trei salariați, toți inculpați într-un dosar de evaziune fiscală

0
218

Imagine generată cu AI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpatul R.C., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Inculpatul are obligația de a depune în termen de 10 zile o cauțiune în cuantum de 500.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, și față de inculpații G.M. și L.L., director executiv, respectiv contabila societății comerciale administrate de inculpatul R.C., precum și față de C.M.G., consultant în domeniul protecției mediului al societății comerciale respective, toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada octombrie 2023 – decembrie 2025, inculpatul R.C., în calitate de administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea și reciclarea deșeurilor metalice, ar fi pus în aplicare, la nivel regional și național, un mecanism economico-financiar fictiv privind reciclarea deșeurilor din categoria „ambalaje metalice”, prin intermediul căruia societatea administrată de acesta și mai multe societăți partenere ar fi solicitat și încasat, în mod nelegal, sume de bani de la Organizațiile care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (O.I.R.E.P.). O.I.R.E.P-urile sunt organizații autorizate de Ministerul Mediului care preiau, în schimbul unei remunerații, obligațiile legale ale producătorilor și importatorilor privind îndeplinirea obiectivelor de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje. În baza documentelor justificative întocmite de operatorii economici care desfășoară activități de colectare și reciclare, aceste organizații decontează serviciile prestate și certifică îndeplinirea obligațiilor de reciclare asumate de producători. În acest context, inculpatul R.C. ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente justificative operațiuni fictive, atestând, în mod nereal, că o cantitate de 7.404,18 tone de ambalaje metalice ar fi fost recepționată, comercializată și reciclată. În realitate, bunurile respective ar fi reprezentat deșeuri de fier vechi, care nu proveneau din deșeuri de ambalaje. Concret, inculpatul ar fi achiziționat deșeuri metalice de fier și oțel de la alte societăți comerciale din țară, pe care ulterior le-ar fi exportat în Turcia ca deșeuri metalice. Cu toate acestea, în evidențele contabile și în documentele justificative transmise către O.I.R.E.P.-uri, aceleași deșeuri ar fi fost evidențiate în mod nereal ca „ambalaje metalice” reciclate. Prin evidențierea în mod fictiv a cantităților de deșeuri de fier vechi ca fiind „ambalaje metalice” reciclate, ar fi fost creată aparența îndeplinirii obiectivelor legale de reciclare, ceea ce ar fi determinat O.I.R.E.P.-urile să deconteze serviciile pretins prestate și ar fi permis producătorilor să evite plata contribuției de 2 lei/kg datorate către Fondul pentru Mediu, fiind cauzat astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 14.808.360 lei. În realizarea acestor activități, inculpatul R.C. ar fi beneficiat de sprijinul celorlalți trei inculpați, care ar fi contribuit la decontarea de către O.I.R.E.P.-uri a facturilor emise de furnizorii societății comerciale pentru pretinse servicii de colectare a deșeurilor de ambalaje, prin evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a unor operațiuni fictive”, potrivit DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A. și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.