Cum a fost îngropată firma Perla Invest în datorii. Telegondola, prăduită cu complicitatea directorilor și cu acordul tacit al autorităților

1
5319

Dacă nu ar fi apărut scandalul din Consiliul Local Piatra-Neamț între aleșii puterii și opoziției, pentru votarea creditului necesar cumpărării stației de plecare a telegondolei, probabil că despre societatea Perla Invest SRL nu s-ar mai fi vorbit niciodată cu atâta patos. Firma pietreană, în care Consiliul Local Piatra-Neamț este asociat unic, administrează instalația pe cablu de pe Muntele Cozla care a fost construită ilegal, la finele anilor 2000, cu bani obținuți dintr-un credit garantat de primărie, în rezervația fosiliferă Cozla. Că investiția nu a fost una inspirată s-a văzut repede, firma Perla Invest constatând că nu poată să facă față tăvălugului bancar. Urmarea a fost previzibilă: insolvența, stare în care se zbate de mai bine de 7 ani.

Administratorul judiciar nu a identificat niciun vinovat pentru starea de insolvență în care a ajuns firma primăriei, însă auditorii Camerei de Conturi Neamț au văzut altfel lucrurile.

  1. Mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila declansarea starii de insolventa
    Nu au fost identificate elemente care sa sugereze savarsirea vreuneia dintre faptele prevazute în mod expres şi limitativ de catre lege, nefiind, deci, la acesta data, intrunite conditiile angajarii raspunderii, în conditiile art. 169, alin.(1) din Legea 85/2014.
    Mentionam faptul ca opiniile exprimate mai sus au ca temei documentele financiar-contabile puse la dispozitie la momentul analizei, opinii ce pot suferi modificari în functie de documentele şi informatiile relevante care ar putea fi puse la dispozitie sau depuse la dosarul cauzei, ulterior intocmirii acestui raport.
    4. Cauzele şi imprejurarile care au condus la declansarea starii de insolventa
    Cauze externe:
    Climatul economic general în scadere strans corelat cu piata turismului şi a constructiilor. Tinand cont de evolutia celor
    doua sectoare economice, în urma analizei efectuate în prezentul raport, se poate observa faptul ca, societatea debitoare
    are o situatie precara. Astfel, printre cauzele externe ce au condus la declansarea starii insolvenţei mentionam:
    recensiunea economica care a dus la contractia pietei turismului şi constructiilor şi lipsa lichiditatilor resimtita de
    mediul economic în general.
    Cauze interne:
    • Dependenta societatii debitoare de sursele externe de finantare;
    • Capacitatea redusa a societatii de a realiza venituri operationale în vederea acoperirii cheltuielilor operationale, cu toate ca societatea debitoare ofera o gama larga de servicii (turism şi agrement) acestea sunt influentate de factorii meteo. Mentionam faptul ca în sezonul de iarna 2015 statia de telescaun şi partia de schi nu au fost utilizabile, motivat de faptul ca aspectele climatice nu au permis utilizarea acestora;
    • Gradul de indatorare ridicat coroborat cu lichiditatea scazuta a companiei, coroborat cu investitiile derulate în perioada
    2013 – 2015”, se arată în „R
    aportul administratorului judiciar asupra cauzelor care au generat starea de insolvență” a Perla Invest SRL.

Firmele care au înglodat Perla Invest în datorii

Documentul a fost redactat în iunie 2016, la un an de la efectuarea unui control al Camerei de Conturi Neamț, în urma căruia au fost identificate nereguli grave. Verificarea a vizat modul în care societatea a fost gestionată nu și cum au fost cheltuite milioanele de euro luate cu împrumut pentru realizarea investiției de pe Cozla.

Așadar, auditorii au constatat că existau mai multe societăți comerciale care au închiriat spații de la Perla Invest SRL, în special în clădirea de plecare a telegondolei, și care au înregistrat restanțe considerabile, de ordinul sutelor de mii de lei.

În prezent, situația nu s-a schimbat, pentru că majoritatea firmelor care datorau bani firmei Perla Invest au intrat în faliment.

Este și cazul societății Danalim Serv SRL Piatra Neamț, unde au avut calitatea de asociați Anca Ionela Șerban (65%) și Mircia Gorghiu (35%), prima având și calitatea de administrator. Anca Ionela este fosta soție a deputatului PSD de Neamț Ciprian Șerban, iar Mircia Gorghiu, fostul socru al acestuia.

Gorghiu a fost director adjunct al RNP Romsilva și director tehnic al Direcției Silvice Neamț o perioadă îndelungată. În prezent, Mircia Gorghiu este pensionar și consilier județean PSD, făcând parte din echipa lui Ionel Arsene.

În anul 2015, Danalim Serv SRL datora Perla Invest, cu titlu de chirii, 279.000 de lei, pentru spațiul de la parterul stației de plecare a telegondolei, unde a avut un bar.

În acest moment, șansele ca această sumă să mai fie recuperată este egală cu zero, pentru că firma a fost dizolvată, iar cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului Anca Ionela Șerban a fost respinsă de instanță. Definitiv.

Înainte ca situația să ajungă în instanță, s-au pronunțat auditorii Camerei de Conturi Neamț, care au constatat că directorul Perla Invest SRL a deschis o acțiune în instanță de recuperarea a datoriilor, numai că a uitat de ea, iar instanța a constatat că s-a perimat.

În anul 2013, Danalim Serv SRL a intrat în reorganizare judiciară, înregistrând datorii de 295.891 lei, din care 279.788 lei către Perla Invest SRL, 6.030 lei către E.ON și 10.072 lei către Finanțe.

Din start a fost evident că singura șansă ca creditorii să-și recupereze sumele de bani datorate de Danalim Serv SRL era atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului Anca Șerban, pentru că singurele bunuri pe care lichidatorul judiciar le-a identificat și scos la vânzare au fost o măsuță și două fotolii, toate cu o valoare de inventar de 3.700 de lei, fără TVA.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a cerut instanței admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, afirmând că, în cazul pârâtei Șerban Anca Ionela, fost administrator al firmei, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de lege. Fosta soție a deputatului Șerban a susținut că cererea este neclară și a invocat faptul că starea de insolvență a fost cauzată de o amendă de 10.000 de lei pe care firma a încasat-o de la ITM Neamț pentru că a angajat o persoană la negru.

Tribunalul Neamț a respins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale. AJFP  Neamț a atacat soluția cu apel, care a fost respins de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.

În această situație, nu a rămas decât varianta ca Perla Invest SRL să încerce să recupereze datoria de la cei care au tolerat situația firmei Danalim Serv SRL, în sensul că nu au întreprins măsuri pentru ca cea din urmă să-și plătească chiria conform contractului.

Ai lui Pinalti, ca brazii

 Cea mai mare datorie către Perla Invest SRL o are firma Authentic Pub SRL București, pentru un spațiile pe care le-a avut închiriate. Societatea bucureșteană era condusă de oameni care gravitau în jurul personajului Decebal Drăghiș, unul dintre apropiații lui Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, fostul primar al orașului Piatra-Neamț.

Firma avea 4 administratori: Gabriel Cristache, Nicoleta Cioceanu, Luminița Rozana Ciobotaru, Welt Management Team SRL, și doi asociați: Laurențiu Stoica (99%) și Welt Management SRL (1%). Laurențiu Stoica apare, alături de Decebal Draghiș și Gabriel Muraru, în calitate de martor în dosarul „Microsoft”, în care Pinalti a fost condamnat la închisoare cu executare.

În Welt Management SRL asociați sunt Stoica (1%) și Diana Claudia Vlădescu, martor și ea în dosarul „Microsoft”.

Firma Authentic Pub a fost acționată în instanță pentru recuperarea unei creanțe în valoare de 614.303 lei, însă conducerea Perla Invest SRL nu a alocat bani pentru achitarea taxei judiciare de timbru, iar acțiunea a fost anulată.

Lista societăților comerciale care datorează bani firmei Perla Invest SRL este mult mai lungă, însă sumele pe care le au de achitat sunt mult mai mici decât cele ale Danalim Serv și Authentic Pub. Cea din urmă mai datorează 146.194 lei, bani pe care Perla Invest SRL nu-i va mai recupera. A existat o acțiune în instanță, însă a fost anulată ca netimbrată, pentru că fostul director nu a alocat suma necesară.

 Tot Authentic Pub SRL are o datorie de 445.242 lei , pentru energie nefacturată. Firma a fost acționată în instanță, însă nealocarea fondurilor pentru taxa judiciară de timbru a dus la anularea procesului.

Împotriva unor datornici au fost demarate procedurile de executare silită, în timp ce în alte situații încă se așteaptă deciziile instanțelor de judecată.

Goldan, prejudicii uriașe produse firmei Perla Invest

Există și cazuri în care instanțele au decis ca anumite sume să fie recuperate de la fostul director al Perla Invest SRL, Cătălin Goldan.

În februarie 2022, Tribunalul Neamț l-a obligat pe Goldan să plătească firmei Perla Invest SRL suma de 125.498,66 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Nu este singura sentință de acest gen. Într-un alt dosar, Tribunalul Neamț l-a obligat, în martie 2022, pe Goldan să achite firmei Perla Invest suma de 379.587 de lei, cu titlu de prejudiciu produs firmei în calitate de director.

„Admite acţiunea formulată de reclamanta PERLA INVEST SRL prin administrator special Corneliu Brohanschi sub supravegherea administratorului judiciar BDO Business Restructuring SPRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Goldan Cătălin Narcis. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 379.587,38 lei, cu titlu de prejudiciu produs societăţii PERLA INVEST SRL în calitate de director general”, se arată în decizia Judecătoriei Piatra-Neamț.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, însă pe portalul instanței de judecată încă nu apare nicio informație în acest sens. Prejudiciul fusese constatat de către Curtea de Conturi, care a considerat că fostul director a făcut mai multe plăți ilegale (în 2013).

De asemenea, parte din prejudiciu provine ca urmare a unor achiziții (în perioada 2013-2014) de obiecte decorative, pe care Curtea de Conturi le-a considerat ilegale. Tot în această sentință  intră și prejudiciul (172.724 lei) creat prin încheierea unui contract (2014) cu firma Zen World Extreme SRL (condusă de oamenii lui Drăghiș) pentru „organizare de evenimente sporturi de iarnă”. Contractul a fost considerat ilegal de auditorii Curții de Conturi.

Fostul director al Perla Invest SRL, Cătălin Goldan, mai are de achitat către Perla Invest peste 75.000 de lei, ca urmare a unor decizii judecătorești, după cum urmează:

  • 545 lei pentru plățile ilegale dispuse pentru organizarea unor evenimente și servicii de publicitate (2014);
  • 361 lei pentru plăți ilegale dispuse pentru servicii de catering în perioada 2011-2012;
  • 524 lei pentru plăți ilegale dispuse pentru consum de carburanți în anul 2014

Pe lângă toate sumele menționate, Goldan (foto) a mai fost obligat, tot de instanța de judecată, să achite aproape 90.000 de lei pentru diverse inginerii financiare.

În prezent, există mai multe dosare de executare silită care vizează recuperarea prejudiciilor. Acest lucru este realizabil cu o condiție: ca și Goldan să fie solvabil, adică executorii să aibă ce să-i ia. Însă, la cât timp a trecut de la comiterea acestor fapte, ne îndoim că Goldan mai are bunuri pe numele său care să poată fi vândute pentru acoperirea țepelor pe care le-a tras la Perla Invest SRL.

Pentru cei care au uitat cum se făceau afacerile în epoca lui Pinalti, este suficient să menționăm datoriile pe care firma Dunărea SA București le are către Perla Invest SRL. Firma pietreană are de recuperat peste 520.000 de lei de la compania bucureșteană pentru lucrări plătite și neexecutate. Este greu de crezut că acești bani vorm mai fi recuperați, mai ales că Dunăre SA se află la un pas de faliment.

Societatea care gestionează telegondola are de recuperat 33.527 de lei și de la firma ieșeană Zen Gastronomy Events SRL Iași. Suma provine din compensări efectuate la ordinul directorului Goldan între Authentic Pub SRL, Zen Gastronomy și Perla Invest, pe care Curtea de Conturi le-a considerat ilegale.

Perla Invest SRL l-a dat în judecată pe fostul director, Goldan, și a câștigat, hotărârea de recuperare a datoriilor urmând să fie pusă în executare.

De la The Society Club, firma Perla Invest are de recuperat aproape 200.000 de lei, pentru chirii neplătite. Există un dosar de executare silită, însă trebuie să existe și bunuri pentru recuperarea debitului.

TLSIT SA, una dintre abonatele la contractele cu Primăria Piatra-Neamț în perioada în care Pinalti era primar, este o altă societate care datorează bani firmei Perla Invest, respectiv 105.539 lei. Suma rezultă din compensări cu Perla Invest, pe care Curtea de Conturi le-a considerat ilegale. A fost dată în judecată firma, însă acțiunea a fost respinsă. Dreptul la acțiune s-a prescris, iar TLSIT a dat faliment.

Nenorocirile financiare de la Perla Invest SRL ar fi fost evitate dacă reprezentanții primăriei ar fi acordat o atenție acțiunilor lui Goldan. Acesta, însă, a beneficiat de protecția lui Pinalti și și-a făcut efectiv de cap, deciziile luate de el producând prejudicii importante care au îngreunat situația financiară a firmei care administrează telegondola.

D.MURARU

Citește și:

Jaful de la telegondolă: componentele PDL și PSD. „Flori” să-i ceară lui „Suculeț” să-și plătească datoriile la Perla Invest

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.