Proprietarul vilei de lux din Tunari, în care locuiesc Arsene și fosta soție: „Nu mă implicați în mizeriile altora!”

9
4623

Statul, prin instituțiile sale, ar trebui să acorde o atenție deosebită politicienilor români care ajung să dețină funcții publice, poziții ce le permit să gestioneze fonduri de sute de milioane de euro. Aceasta ar trebui să se traducă printr-o monitorizare permanentă a averilor acumulate de personajele care manevrează banul public. Asta ar include, pe lângă averea deținută în acte, și verificarea bunurilor scumpe (mașini de lux, vile etc) pe care le folosesc politicienii, aflate în proprietatea rudelor, apropiaților etc. În ultimii ani, atacul.ro a scris numeroase articole cu privire la o serie de aspecte suspecte din declarațiile de avere ale politicianului PSD Ionel Arsene, inculpatul din fruntea Consiliului Județean Neamț. Înainte de a fi ales deputat PSD, Arsene era plin de datorii, iar veniturile sale și ale soției nu depășeau, cumulat, 22.000 de lei/an. De exemplu, în anul 2011, leafa de director de la firma sa (Rotercom Prestige SRL) i-a adus lui Arsene 10.536 lei/an, adică aproape 900 lei/lună. Soția sa, director marketing la aceeași firmă, a câștigat la fel cât soțul, adică 10.536 lei/an. În același timp, cei doi aveau probleme mari cu rambursarea creditelor contractate.  În prezent, soții Arsene, care sunt divorțați, locuiesc într-o vilă de lux în comuna Tunari, județul Ilfov, aproape de Capitală, de unde aduce bani pentru județ (sic!), imobil în curtea căruia se află o limuzină de câteva zeci de mii de euro, pe care o conduce Gabriela Arsene.

Vila se află într-o zonă selectă, la 2 kilometri de București, la 11 kilometri de sediul Guvernului și la 10 kilometri de Aeroportul Otopeni.

 Președinte la CJ Neamț, acaparat de viața din Capitală

Ionel Arsene, președintele inculpat al Consiliului Județean Neamț, condamnat în primă instanță la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru fapte de corupție, își face veacul mai mult la București decât la Piatra-Neamț, acolo unde ar trebui să presteze pentru indemnizația de peste 13.000 de lei net pe care o încasează lunar.

Consilierii personali, cei doi vicepreședinți, dar și funcționarii instituției cunosc foarte bine aceste aspecte, însă n-au nimic de obiectat.

Arsene vine destul de rar în județ, gurile rele spun că de doar câteva ori (4 ori) pe lună, iar când vine, își pune casca de inginer și pleacă la pozat în teritoriu, pe șantierele finanțate cu banii județului.

Podul de la Luțca s-a prăbușit într-o zi de joi, 9 iunie, adică zi de lucru, însă Arsene nu era în județ. Nici nu s-a grăbit să ajungă, pentru că, cel puțin până în momentul de față, nu există nicio probă că a vizitat podul prăbușit, pe care ne invita, în noiembrie 2021, să-l folosim garantând că este bun.

De asemenea, nu există informații că Arsene a ajuns în Neamț în noaptea în care a izbucnit incendiul de la ATI Piatra-Neamț, 14 spre 15 noiembrie 2020, soldat cu decesul mai multor persoane.

În schimb, în seara tragediei, Arsene a intrat în direct la o televiziune centrală, unde a precizat, printre altele, că este în drum spre Piatra-Neamț, spre locul dezastrului. Numai că nu l-a văzut nimeni la spital în seara respectivă și nici în zilele următoare.

 Mașina și șoferul instituției, la dispoziția lui Arsene

Așa cum știu toți nemțenii interesați, Arsene folosește ca mașină de serviciu un BMW X6 (NT01WNT). Bolidul de lux este văzut tot mai rar pe drumurile județului și tot mai des prin Capitală, acolo unde își petrece timpul, chiar și când trebuie să fie la muncă.

De exemplu, într-o zi de luni din august, șoferul CJ-ului, cu mașina CJ-ului, BMW-ul X6,  s-a deplasat special la Tunari – Ilfov, de la Piatra-Neamț, l-a luat pe Arsene de acasă și l-a plimbat prin Capitală. Nu la Guvern, Parlament sau la vreun minister, ci la … mall.

Îmbrăcat lejer, în tricou și pantaloni scurți, președintele CJ Neamț se plimba, la început de săptămână, cu mașina instituției nemțene prin București.

Foto: Așa a fost surprins Ionel Arsene de Paula Herlo, de la Pro TV, într-o zi de luni, pe străzile Capitalei: în pantaloni scurți și tricou.

Astăzi, începând cu ora 18, la „România, te iubesc!”, va fi difuzat un reportaj anchetă despre podul de la Luțca. Vom vedea și reacția pe care șeful CJ-ului a avut-o atunci când i-a fost cerut un interviu pe această temă.

Poate, consilierii județeni vor prinde curaj și-l vor întreba pe Arsene de ce folosește șoferul CJ-ul și mașina instituției pentru plimbări prin Capitală și shopping, într-o zi când ar fi trebuit să fie la muncă, la Consiliul Județean Neamț.

Dacă era în concediu, șoferul și mașina CJ-ului nu aveau ce căuta la casa din Tunari închiriată de Arsene, ca mai apoi să-l plimbe pe inculpat prin București.

Este cunoscut faptul că Ionel Arsene și-a făcut un obicei din a folosi mașina instituției în interes personal. BMW-ul X6 a fost folosit de Arsene pentru a se deplasa în Capitală atât la chefuri de partid, cât și la întâlniri de partid. Costurile, bineînțeles, sunt acoperite din banii publici ai județului.

Arsene și fosta soție locuiesc într-o vilă de lux ipotecată la bancă

Cum Arsene (foto) stă mai mult pe lângă și prin București decât la Piatra-Neamț și cum circulă numeroase zvonuri referitoare la locul în care locuiește, atacul.ro a demarat o serie de verificări pentru a stabili dacă șeful CJ-ului și-a cumpărat sau nu casă în București, așa cum se discută în anumite cercuri.

Am plecat de la informația publică, din declarația de avere, că Arsene nu deține vreo locuință în afară de apartamentul de la Târgu-Neamț care, cel mai probabil, este sechestrat de procurori sau de bănci.

De asemenea, nu este deloc lipsit de interes că Ionel Arsene a divorțat de soția sa, Gabriela. Cea din urmă a dispărut, cu această ocazie, din declarația de avere a șefului CJ, publicată în anul 2019.

Acest aspect nu a schimbat cu nimic relațiile dintre cei doi foști soți. Faptul că sunt în relații cordiale, deși divorțați, o demonstrează și postările de pe rețelele de socializare ale celor doi. Arsene nu se poate abține să nu-și declare public dragostea față de fosta sa soție. Nici Gabriela nu se lasă mai prejos și postează pe propriul cont mesajele de dragoste ale fostului soț. Au făcut-o aproape în fiecare an după ce au divorțat. În plus, cei doi apar împreună la diverse evenimente importante, câteva dintre mesajele de Revelion fiind transmise de Arsene de lângă soția de care este divorțat.

Inculpatul, mai aproape de Ciolacu și Ciucă decât de „dragii nemțeni”

Președintele inculpat al CJ Neamț stă, așa cum bine știe toată lumea, mai aproape de Capitală decât de „dragii nemțeni”, acolo de unde vin politicienii în teritoriul cu desăgile pline, pe care le deșartă ca să-și îndestuleze camarila politică. Acolo sunt și prietenii lui, greii PSD-ului, Grindeanu, Ciolacu etc.

Casa în care stă Arsene, când merge în Capitală, a fost închiriată de la familia Balla., Sebastian și Andra, fostă Turtoi.

Vila, construită în anul 2007, se află în comuna Tunari, are parter, etaj și mansardă și o suprafață utilă de 300 mp, plus terenul de 513 mp.

Arsene și fosta soție locuiesc cu chirie în această vilă, spune unul dintre proprietari, iar imobilul este ipotecat la bancă, din 2014, pentru un credit de peste 330.000 de euro, a aflat atacul.ro.

Nu am reușit să obținem un punct de vedere cu privire la acest subiect nici de la Ionel Arsene și nici de la Andra Turtoi Balla, pentru că au blocat orice legătură cu redactorul atacul.ro. Arsene refuză de mulți ani să răspundă întrebărilor atacul.ro, iar Andra Balla ne-a blocat atât pe Messenger, cât și pe Whatsapp, imediat după ce a aflat ce ne interesează.

Doar Sebastian Balla a precizat că este încă proprietarul vilei în care locuiesc soții Arsene, aceștia având calitatea de „chiriași”.

„Dreptul de folosință nu echivalează cu dreptul de proprietate. Sunt chiriași (n.r. soții Arsene). Nu implicați numele meu în mizeriile altora”, a precizat Sebastian Balla, care a refuzat să spună la ce s-a referit, rezumându-se la a menționa că nu este vorba despre documentarea atacul.ro.

Când a fost întrebat care este chiria plătită de familia Arsene pentru vila din Tunari, Sebastian Balla ne-a cerut să nu-l mai deranjăm.

O vilă ca cea în care locuiesc soții Arsene poate fi închiriată cu sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro, în funcție de dotări.

Într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Buftea, soții Balla sunt părți într-un dosar ce are obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”, înregistrat în februarie 2021.

La termenul din iulie 2021, instanța a constatat că soții Balla sunt proprietarii mai multor bunuri imobile. Sunt înșirate mai multe proprietăți imobiliare, mai puțin vila în care locuiesc soții Arsene, ceea ce înseamnă că acest imobil nu face obiectul partajului. Sebastian Balla a refuzat să clarifice acest aspect.

Autoritățile au toate instrumentele necesare și sunt obligate să clarifice suspiciunile care planează asupra închirierii de către inculpat a acestei vile din Tunari.

Arsene are datorii mari, dar locuiește într-o vilă de lux

Conform ultimei declarații de avere publicată în vara acestui an, Ionel Arsene are datorii substanțiale către bănci: 204.000 de euro, la care se adaugă 135.000 de lei luați cu împrumut de la o persoană fizică. Aceeași sumă a acordat-o cu titlu de împrumut unei persoane fizice.

Pe lângă ratele la bănci, Arsene trebuie să-și plătească și avocații care îl apără în dosarul de corupție și, așa cum se știe, apărătorii au onorarii foarte mari, de ordinul zecilor de mii de euro, în astfel de dosare.

În plus, cei doi foști soți au și probleme financiare, fiind executați silit în câteva dosare.

În martie 2020, Judecătoria Târgu Neamț i-a dat liber executorului judecătoresc să recupereze de la Arsene 60.000 de lei euro, pe care acesta îi împrumutase de la omul de afaceri Mihai Bîrliba. Împrumutul, așa cum atacul.ro a arătat, nu figurează în declarațiile de avere ale lui Arsene.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc Mare? Ioan, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Vorel Anton, nr. 6, bl. B6, sc. B, parter, ap. 21, judeţul Neamţ. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr. 288 din data de 26.06.2015 de Biroul Individual Notarial Lia Koszeghi din Piatra Neamţ, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 60.000 euro ( în lei la cursul BNR din ziua plăţii), reprezentând împrumut nerestituit, în oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de lege, solicitată de creditorul Birliba Mihai, împotriva debitorului Arsene Ionel, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără nicio cale de atac”, se arată în sentința Judecătoriei Târgu Neamț.

În iulie 2020, la solicitarea Băncii Transilvania, Judecătoria Târgu Neamț a admis cererea de executare silită a soților Arsene pentru suma de 44.737 lei, la mijloc fiind vorba de un bilet la ordin emis de firma Rotercom SRL (care a falimentat) garantat de Ionel și Gabriela Arsene.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Ciobanu Vasile Bogdan, cu sediul în Bacău, str. Primăverii, nr. 8A, P, ap. 1, jud. Bacău. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de bilet la ordin BPOS3AA 0057154 emis de Rotercom SRL la data de 25.06.2009, în Tîrgu Neamţ, cu scadenţa la data de 17.12.2010, în Tîrgu Neamţ, la ordinul Bancpost SA, avalizat de Arsene Ionel şi Arsene Gabriela, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 44.737,43 lei, actualizată la data de 30.06.2020, reprezentând garanţii contract nr. 4875/26.10.2005, prin modalitatea urmăririi silite imobiliare asupra bunurilor imobile: 1. teren extravilan înscris în cartea funciară nr. 50208/UAT Vînători-Neamţ, având nr. cadastral/topografic 50208 şi 2. teren extravilan înscris în cartea funciară nr. 50283/UAT Vînători-Neamţ, având nr. cadastral/topografic 422, situate în comuna Vînători-Neamţ, jud. Neamţ, aflate în proprietatea debitorului avalist, solicitată de creditorul Banca Transilvania SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. G. Bari?iu, nr. 8, jud. Cluj, J12/4155/1993, CUI RO5022670, împotriva debitorului Arsene Ionel, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără nicio cale de atac”, se arată în hotărârea magistraților târgnemțeni.

 

În octombrie 2020, Judecătoria Târgu Neamț a admis cererea de executare silită a soților Arsene pentru o datorie de peste 150.000 de euro.

„Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 883/27.03.2007 emis de BCR SA şi contractul de ipotecă nr. 248/27.03.2007 autentificat sub nr. 894/27.03.2007, pentru suma de 192.134,58 euro reprezentând debit principal, dobânzi şi dobândă penalizatoare, sub forma executării silite imobiliare şi prin toate formele de executare. solicitată de creditorul EOS CREDIT FUNDING BL DESIGNATED ACTIVITY COMPANY, cu sediul în Irlanda, având ca reprezentant în România pe B2KAPITAL PORTOFOLIO MANAGEMENT SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Alecsandri, nr. 4, Clădirea The Landmark, Corp C, et. 2, sector 1, judeţ Bucureşti, prin reprezentant convenţional avocat Filimon Manuela, împotriva debitorului Arsene Ionel, şi Arsene Gabriela, Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără nicio cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în decizia Judecătoeiei Târgu Neamț, din septembrie 20220.

În declarația de avere din acest an, Arsene a declarat drept singur venit indemnizația de președinte, care a fost, în medie, de 13.689 de lei, adică 2.779 euro, la cursul BNR de azi.

În ultima declarație de avere a lui inculpatului – președinte al CJ Neamț în care apare și fosta soție, cea din vara anului 2018, aceasta a menționat un câștig de 11.152 lei – salariu de la firma Rotercom SRL, adică nici măcar 1.000 de lei/lună.

Anul trecut, firma Rotercom Prestige SRL, unde Gabriela Istrate, fostă Arsene, este administrator și asociat unic, a avut o pierdere de 124.544 lei.

În această situație, întrebarea firească pe care autoritățile ar trebui să și-o pună: cum reușește Ionel Arsene, șeful Consiliului Județean Neamț, care este plin de datorii, să plătească chirie pentru o vilă de lux de lângă Capitală, care, fără plata utilităților, înseamnă, lunar, între 1.500 de euro și 3.000 de euro?

În luna mai, Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că inspectorii săi au constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aproximativ 43.519 de euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului, 2017 – 2018. 

În aceste condiții,  Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ionel Arsene.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ionel Arsene a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere, completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 de lei, reprezentând împrumuturi  acordate în nume personal unei societăți comerciale.

Cu o lună înainte, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe șeful CJ Neamț la 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Inculpatul Arsene a contestat decizia și a cerut strămutarea procesului. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea, iar apelul se va judeca la Curtea de Apel Brașov, primul termen fiind fixat peste câteva zile.

Daniel MURARU

Citește și:

Arsene, cu BMW-ul Consiliului Județean la cheful premierului Tudose

Cum l-a îmbogățit politica pe Ionel Arsene. Mașini de lux și sute de mii de euro fără justificare. Autoritățile au luat poziția struțului

Investigațiile atacul.ro au avut efect. Arsene nu-și poate justifica averea – 191.100 de lei. ANI a sesizat procurorii și Comisia de cercetare a averilor

Ionel Arsene: „PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare”

Arsene, dator vândut unui om de afaceri. Șeful CJ, pus la colț de judecători

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

9 comments

  1. coman.ioana 18 septembrie, 2022 at 19:25 Răspunde

    Cu toate incercarile efemere a lui soseta si ale gastii din jurul lui, din care fac parte fosti magistrati, fosti ofiteri manjiti de la SRI, DIICOT, DGA dovediti de colegii lor, politicieni corupti din Piatra Neamt dar si din structura centrala a PSD, ” SE APROPIE FUNIA DE PAR “, cum se spune in popor !! Dar important este ca sa i se “taie” accesul la aprobarile de lucrari si verificarea la sange a tuturor licitatiilor si lucrarilor de investitii in derulare si de inceput !!! Atentie mare la Podul de la ” ION CREANGA ” si de la “TUPILATI” unde primarul de TUPILATI, daca putea dadea toate terenurile lui S.C.DANLIN XXL S.R.L. sa faca iazuri piscicole !! va fi peste pe DN2 de la TUPILATI la ROMAN si apoi pana la SECUIENI( localitatea de bastina a haiducului de balast) si va fi dat gratis pentru populatie !!!! intaietate va avea conducerea Administratiei Bazinale de Apa SIRET, Sistemul de Gospodarire a Apelor NEAMT si Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU !!!!!

  2. V.Vasile 19 septembrie, 2022 at 09:04 Răspunde

    Dacă îl cunoști, în câteva min. vezi cocalarul din el, prin aroganta și mult tupeu, caută să-i domine pe cei capabili , mult mai deștepți decât el și sunt multi , f. multi. S-a inconjurat de obedienți , slugi răsplătite cu sinecuri bine plătite , care execută și-i ,,execută,, pe cei dictați de parvenit ! Nu-l vede nimeni cum își face mendrele in judet după bunul plac el si cozile lui de topor ?! Poate cei de la Brasov ???

  3. FLORIN 20 septembrie, 2022 at 06:22 Răspunde

    Sa speram ca sub presiunea UE-lui se vor desfiinta pensiile militare/speciale luate de acesti impostori corupti incompetenti care lucreaza in aceste institutii esuate de prostie gen MAPN/SRI/DNA/PARCHET/DGA/DIICOT/MAI/ANI/TRIBUNALE adica statul securisto mafiot Romanica care a falimentat aceasta tara si a adus-o la sapa de lemn.

    Justitia corupta din Romanica cu ”magistrati” care incep programul la 9 am si il termina la 12 am in conditiile in care isi fac poze cu sute de ”dosare”si se plang de numarul lor si de cat au ei de munca … 3 ore/zi ,aceasta justitie spaguita de PSD cu salarii aberante si pensii halucinante la 40 de ani ,privilegii cu nemiluita si lipsa oricarei raspunderi materiale si profesionale vizavi de sentintele pe care le dau este cauza distrugerii acestei tari.

    Arsene nu va face nici o zi de puscarie.”Reusita”stramutarii procesului la Brasov,locul unde au fost achitati foarte multi dintre coruptii Romaniei arata putreziciunea din Justitia INAMOVIBILA din Romanica,praf de coruptie si indolenta.

    Cu asemenea ”justitie” aceasta tara nu are nici un VIITOR.

  4. Conducător auto 21 septembrie, 2022 at 11:55 Răspunde

    Din păcate noi l-am votat a doua oară,vedeți ce înseamnă să nu mergem la vot, votează numai ai lor, din păcate avem primari in țară ,tractoriști,minieri ,oameni fără pregătire și au cate 4/5mandate, ajung la butoane oameni fără scrupule ,fara studii sau cu diplome false. Referitor la justiție sunt cei mai (***) cetățeni ai tarii, sunt ce mai mari (***) și noi ne bucuram când arestează medici care ne salvează vietile sau cate un profesor care face pregătire cu vreun elev. Trebuie mers la vot și implicat în politică oameni integri cu studii adevărate altfel suntem distruși.daca te uiți în jud.Neamt ce parlamentari avem te doare capul

  5. Gigi 23 septembrie, 2022 at 13:29 Răspunde

    Parcă se vedea si piscina, frumos pentru un functionar public. Datoriile sunt de vrajeala,asa fac toți mafioții, sefa de la ambulanta are 5 credite ipotecare…..ce dragoste,toate amantele le gasesti in funcții la prefectura si consiliu,fiți seriosi.

  6. Sofian 25 septembrie, 2022 at 23:07 Răspunde

    Cand deschide asta gura , eu vomit.Ati observat cum isi linge buzele din secunda in secundă? L-a invatat OB sa se imbrace si sa poarte ifon cat valiza dar cum sa-si tina limba intre falci, nu.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.