Peste 900 de dosare de insolvență deschise în iunie. Județele cele mai afectate

0
73

 

Imagine generată cu AI

În luna iunie, numărul dosarelor de insolvență a continuat trendul ascendent din lunile anterioare, marcând un nivel ridicat al numărului dosarelor de insolvență deschise. Potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro, dacă în mai au fost deschise peste 800 de dosare noi de insolvență, în iunie, numărul acestora a depășit pragul de 900. Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 745 de dosare, creșterea anuală a ajuns la circa 26%.

Capitala, pe primul loc, dar cu o creștere temperată

București, acolo unde sunt și cele mai multe firme, continuă să concentreze cel mai mare număr de dosare de insolvență din țară, cu 205 dosare de insolvență deschise în iunie, față de 190, în aceeași lună a anului trecut. Perioada analizată (iunie 2025 – iunie 2026) indică o creștere de 8%.

Județele cu creșteri ale insolvențelor

Analiza RisCo.ro pentru perioada iunie 2025 – iunie 2026 arată creșteri în mai multe județe. Datele platformei arată că situația dosarelor de insolvență din zona Capitalei nu este un fenomen izolat, ci se regăsește și în alte județe din țară cu un nivel ridicat al activității economice. Ilfov, aflat în imediata proximitate a Bucureștiului, totalizează 62 de dosare de insolvență deschise în iunie, față de 43 în aceeași lună a anului trecut. Astfel, în județul Ilfov vedem o creștere de 44%.

Cluj, unul dintre polii economici importanți ai țării, ajunge de la 30 de dosare (iunie 2025) la 52 (iunie 2026), echivalentul unei majorări de 73%. În Bihor, evoluția urmează același curs ascendent: 49 de dosare de insolvență în iunie 2026, comparativ cu 36 în aceeași lună a anului trecut. Astfel, în județul Bihor observăm o creștere de până la 36%.

Datele RisCo.ro arată că județul Bistrița-Năsăud a trecut de la 6 dosare de insolvență în iunie 2025 la 17 în iunie 2026, iar creșterea ajunge la 183%. În valori absolute, județul se menține printre cele cu un număr redus de dosare la nivel național, însă evoluția din ultimul an indică o schimbare vizibilă a situației firmelor locale, aspect care merită urmărit în perioada următoare.

Creșteri se observă și în Bacău (81%) și Timiș (72%). O creștere de 60% se observă și în Maramureș, unde numărul dosarelor de insolvență ajunge la 48 în iunie 2026. În Iași identificăm o creștere de 39%, numărul total ridicându-se la 43 de dosare. Județul Alba trece de la 1 singur dosar în iunie 2025 la 11 în iunie 2026, iar Ialomița urcă de la 3 la 11 dosare în același interval.

În Neamț, numărul insolvențelor a crescut cu un dosar, în perioada de referință, de la 7 la 8 insolvențe

Unde scad insolvențele?

Nu toate județele urmează trendul de creștere. Buzău înregistrează cea mai vizibilă scădere, cu o reducere de 56% a numărului dosarelor de insolvență. În Caras-Severin observăm o scădere de 50%, iar în Mehedinți o diminuare a deschiderii dosarelor de insolvență de până la 40%. Printre județele care au raportat scăderi ale dosarelor de insolvență în iunie 2026 se numără Salaj (-33%), Galați (-29%), Olt (-27%), Dâmbovița (-25%), Giurgiu (-25%),  Brașov (-22%), Sibiu (-17%) și Dolj (-16%).

Domeniile cu cele mai multe dosare de insolvență

Lucrările de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale totalizează 66 de dosare de insolvență în iunie 2026 față de 38 în iunie 2025. Acest lucru indică o creștere de circa 74%. În cazul transporturilor rutiere de mărfuri și serviciilor de mutare identificăm o creștere de aproximativ 110% – de la 21 la 44 de dosare. Restaurantele înregistrează o creștere de 72%.

Lucrările de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții raportează o creștere de 200%, de la 9 la 27 de dosare, iar domeniul cultivării plantelor nepermanente înregistrează o creștere de 144%. O creștere de 75% se înregistrează și în comerțul cu amănuntul al altor bunuri în magazine specializate, unde numărul dosarelor urcă de la 8 (iunie 2025) la 14 (iunie 2026).

Înainte de a începe colaborarea cu o firmă, verifică situația financiară a acesteia și istoricul de plăți. Datele prezentate provin din analiza RisCo.ro asupra dosarelor de insolvență deschise la nivel național aferente lunii iunie 2026.

Andreea Rădulescu, Risco.ro

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.