Toderiță, șeful de-o vară al Direcției Silvice Neamț, a scăpat de problemele penale
Dan Toderiță (FOTO), fost șef al Direcției Silvice Neamț pentru o scurtă perioadă de timp, în această vară, a scăpat de calitatea de inculpat.
Ieri, magistrații Curții de Apel Bacău au respins apelul formulat de procurorii romașcani împotriva sentinței Judecătoriei Roman, prin care Toderiță și un fost coleg de-al său fuseseră achitați de magistrați. Astfel, decizia Judecătoriei Roman a rămas defintitivă.
„Respinge, ca nefondat, apelul declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman împotriva sentinţei penale nr.620 din 18.12.2020, pronunţată de Judecătoria Roman în soluţionarea dosarului penal nr.5318/291/2019. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.10.2021”, se arată în decizia instanței Curții de Apel Bacău.
Pe fond, la Judecătoria Roman, Toderiță și colegul său de dosar, Gabriel Mardare, au fost achitați.
„Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală achită pe inculpatul Toderiţă Dan, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării în formă continuată, prev. de art. 267 al. 1 C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 35 al. 1 C. pen. întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală achită pe inculpatul Mardare Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării, prev. de art. 267 al. 1 C. pen. ( faptă corespunzătoare actului de control nr. 1748/13.05.2013) întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală achită pe inculpatul Mardare Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării, prev. de art. 267 al. 1 C. pen. (faptă corespunzătoare actului de control nr. 2346/27.06.2014) întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”, se arată în decizia din 18 decembrie 2020 a Judecătoriei Roman.
Sentința a fost atacată, fără succes, de procurori, apelul acestor fiind respins, ieri, de Curtea de Apel Bacău.
Dan Toderiță și Gabriel Mardare au fost trimiși în judecată, în august 2019, pentru comiterea infracțiunii de omisiunea sesizării în formă continuată.
Toderiță a fost, până în vara anului 2017, șef al Ocolului Silvic Horia, iar Gabriel Mardare ocupase aceeași funcție anterior. Cei doi erau colegi în momentul în care procurorii afirmă că au comis infracțiunea de omisiunea sesizării în formă continuată, câte două acte materiale fiecare.
Dan Toderiță a fost numit șef al Direcției Silvice Neamț la începutul lunii august, însă, în octombrie, nu i-a mai fost prelungită delegația și a fost înlocuit cu cel în locul căruia fusese numit, cu Valentin Tămăslăcaru. Șefii Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, care au puterea să numească pe cine doresc în astfel de funcții de conducere, nu au oferit explicații niciodată pentru mutările făcute. În loc să organizeze concursuri pentru funcțiile de directori ai direcțiilor silvice din țară, conducerea RNP-ului preferă să facă numiri pe posturi după interese.
Daniel MURARU
Citește și:
Râsu`- plânsu` la Direcția Silvică Neamț. Toderiță zboară din funcția de director. Cine îi ia locul
Noul șef al Direcției Silvice Neamț, judecat pentru fapte penale în legătură cu serviciul
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.