Magistrala Apa Serv s-a spart din nou și a umplut beciul unei case cu apă. Este pentru a treia oară în ultimii 4 ani

8
1753

 

O familie din Piatra-Neamț, care locuiește la intersecția străzii Petru Movilă cu strada Arcului, are din nou probleme din cauza magistralei de apă a companiei Apa Serv SA, care s-a spart din nou. Beciul gospodăriei este plin cu apă, așa cum s-a mai întâmplat în vara anului trecut, dar și acum 3 ani.

„S-a spart iar magistrala cu apă, de sâmbătă noapte. M-am gândit că o fi de la ploile din ultimele zile, însă mi-am dat seama că nu este așa și că de vină este o altă avarie la magistrala celor de la Apa Serv. Beciul este plin acum apă, care are peste o jumătate de metru adâncime. Am încercat să ne descurcăm singuri, însă pompa de apă s-a ars. Am sunat la Apa Serv, însă văd că o dau din colț în colț. Efectiv nu știm ce să mai facem și cu cui să cerem ajutor. Este a nu știu câta oară când suntem inundați. Bătaie de joc!”, a declarat Doinița Podaru, supărată că Apa Serv SA nu vrea să se implice în rezolvarea problemei.

Familia Podaru s-a confruntat cu o situație similară anul trecut, dar și acum 3 ani. Pierderile de apă sunt uriașe. Sute de metri cubi de apă tratată în stația de la Vaduri, deci, apă potabilă, au ajuns în beciul din curte, în subsolurile blocurilor vecine, dar și pe trotuarul de pe bulevard.

D.MURARU

Citește și:

„Piscina” din beciul casei. „Cu apa care se pierde aici, Apa Serv ar alimenta un cartier întreg!”

VIDEO. Apa Serv SA, imaginea bătăii de joc. „Arteziana” de pe Petru Movilă

Dezastru la Apa Serv. Pierderile de apă sunt uriașe

 

8 comments

  1. Sahara desert 5 iulie, 2021 at 13:59 Răspunde

    Își fac probleme degeaba . Sar imediat profesorul de sport, lucrătorul de la amanet și fiul tatălui său și rezolva .
    Cat mai au cu cine, pentru că după salariul astronomic pe care îl dau la pălmași deja au plecat din oameni .
    Doi la spital, unul în Germania, și se mai pregătesc și niște pensionari .
    Situația este tot mai dezastruoasă la personalul de specialitate din teren, și de luat in seama că recordul de doua zile a fost depășit cu brio, la exploatare rețele a stat unul doar o zi .
    Adică până a înțeles că salariul net e muuult mai subțire decât brutul .

  2. De la munca de jos 5 iulie, 2021 at 17:24 Răspunde

    Las ca rezolva secretara aia cristina care are salar de 7000 pe luna si il cheama si pe sotu artist cu motoncarcatoru .Scot ei apa din beci ca noi muncitori primim 1500 net. E o bataie de batjocura aici.Te mpedici de amante si pesedisti adusi de Rotaru si de Arsenie. HAbar nu au decat sa ridice melioane hoti draculu.

  3. Maria Sfetcu 5 iulie, 2021 at 19:25 Răspunde

    De când a început să conducă destinele județului, nea Preșu’ Arsenie (mai degrabă ARSENIC!) a omorât compania. A numit conduceri obediente formate din neica nimeni, și așa s-a ajuns într-o situație dezastruoasă. Și insistă în continuare!!!! Stai că își pune un nou C.A. și o nouă A.G.A.! Le rade în nas partidului istoric și aliaților sai aflați la guvernare. Așa ne trebuie! Ne place să ne complacem în sub-mediocritate!
    Și apropo, familia. Podaru ar trebui să dea compania, conducerea ei, C.A.-ul și C.J. Neamț (ca acționar majoritar) și nea Preșu’ în judecată și puși să plătească (în nume propriu, nu ca instituții sau societate). A, în C.A. e madam Monda, directoarea de la Drept! Oare candidează din nou????
    O zi frumoasa tuturor

  4. Florin 6 iulie, 2021 at 06:48 Răspunde

    Măcar știm de unde ne putem aproviziona când ni se oprește apa. Cu bidoane, cu butoaie, spre familia Podaru, înainteeeee marș!
    Haz de necaz.
    Că boierii își freacă burțile.

  5. V.Vasile 6 iulie, 2021 at 09:23 Răspunde

    Vai , cum este posibil cu asa echipa manageriala ? Cu astfel de ,,experti,, in companie, aruncatori de ciocane , o experta in economie , de fapt in preparat cafele , insotitoare de bord , taticu sef la Cultura (cj) , un altul ,fosilizat prin CJ agaman la ApaServ dar pupacios foc si ghiocel, astfel de avarii sunt trecute la si altele ? Pai acum cativa ani , urmare a unei avarii la aceiasi magistrala, conducatorii CJ tunau , fulgerau , puneau pe sest cameraman in boscheti sa filmeze cum se desfasura remedierea, sa scoata in evidenta dragostea pt. voi ,,dragii mei nemteni,,.De fapt , voiau pe orice cale, indepartarea conducerii de atunci pt. ca , urmare a unor pretentii de milioane (euro) negocieri avute pe dealuri si fara telefoane, au esuat. Deci acum ghioceii, pupaciosii, sunt buni , voi , platiti ce nu consumati !

  6. Sumănaru Niculaie 6 iulie, 2021 at 18:37 Răspunde

    Nimeni altcineva nu este de vina pentru dezastrul din societatile cj decat cetătenii.Cum sa votezi un schimbator de valută din fața hotelului ,presedinte de partid si cj?
    Cum sa votezi un neica nimeni care i-a mirosit budigaile lui Maria Gheorghe, un semianalfabet, consilier judetean? Nu-i clar ca face ce stie, adică îi miroase dosul lui Sosetă? Cum sa conduca asemenea specimene o companie care sa si performeze?
    INCREDIBIL!!
    Dupa 32 de ani de la caderea comunismului , ne conduc activistii PCR și “elementele nocive ale societatii socialiste”- schimbătorii de valută.
    Popor de idioți. Să aveți apa sa va spălati la cur cand va voi da eu!

  7. Andrei Varga 6 iulie, 2021 at 23:35 Răspunde

    Nu mă simt atins . Niciodată nu am votat cu emanații și canaliile lor următoare .
    In Decembrie Sfânt am participat în Piața Libertății din Timișoara la Opera ca militar la dărâmarea unui sistem .
    Am fost prima unitate care am pactizat cu populația Timișorii fara un foc tras de armă .
    Comandantul nostru a riscat glonțul vorbind din balconul operei și făcând apel la conștiințe .
    Era primul împușcat de curtea militară daca revoluția eșua .
    Din păcate după câteva zile, auzind cine prelua puterea după București, a constatat cu amărăciune și ne-a zis in fața, no, pruncilor, degeaba am râs, cu Brucan și Iliescu ne întoarcem de unde am plecat, ba mai rau.
    Noi eram niste copii, niste prunci, nu auzisem niciodată de ăștia, dar la alegerile din Duminica Orbului mai 90 am avut ocazia să îi dăm dreptate .

  8. Elena 7 iulie, 2021 at 15:21 Răspunde

    Ce conteaza pierderile de apa? Bine ca sunt bani pentru schimbatorii de valuta, activistii de partid si secretarele lui Tudorel de la cultura socialista multilateral dezvoltata.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.