Doi directori de școli din Neamț au luat șpagă ca să încheie contracte de telefonie păguboase. Zeci de iPhone-uri de ultimă generație, vândute cu sute de mii de lei
Directorii a două școli gimnaziale din comuna Borlești, județul Neamț, au dat cinstea pe rușine, acceptând șpagă pentru a încheia contracte de telefonie mobilă păguboase pentru unitățile de învățământ pe care le conduc.
Ionel Pătrunjel, directorul Școlii Gimnaziale Ruseni, și Veniamin Cristinel Constantin, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu” Borlești, și-au recunoscut faptele și au încheiat cu procurorii DNA acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Mai mult decât atât, cei doi inculpați au returnat integral șpăgile consistente primite, bani pe care i-au primit pentru a încheia contractele.
Suspectată de o țeapă uriașă
În primăvara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț făceau cercetări într-un dosar în care era vizată o femeie, administrator al unei firme, suspectată de către anchetatori că, prezentând informații și documente false, a tras o țeapă de 180.000 de euro unei societăți comerciale.
Procurorii au efectuat mai multe percheziții în acest dosar și așa au ajuns și la locuințele celor doi directori de școli din Borlești.
În urma perchezițiilor efectuate, acasă la Pătrunjel a fost găsită suma de 2.600 de euro, iar la domiciliul lui Constantin, 5.000 de euro.
Cu această ocazie, cei doi directori au făcut autodenunțuri, dezvăluindu-le procurorilor sursa banilor, dar și modalitatea în care au obținut-o, în urma unor acte de corupție.
Din acest punct, ancheta a fost preluată de DNA Bacău.
Șpagă de 6.000 de euro/contract/150 de abonamente
Astfel, Pătrunjel și Constantin au spus că, în luna mai 2024, au fost contactați de George Octavian Lupu, angajat ca agent de vânzări al firmei Proactive Sales Solutions SRL, din Vaduri, comuna Alexandru cel Bun, care le-a oferit câte 6.000 de euro pentru ca școlile pe care le reprezentau în calitate de directori să încheie cu firma din Vaduri contracte de telefonie mobilă. La mijloc era vorba despre 150 de abonamente pentru fiecare școală, valoarea contractului fiind de 3.000 de euro/lunar, pentru fiecare unitate de învățământ.
Pătrunjel și Constantin au recunoscut că au fost de acord cu oferta, au încheiat contracte și au încasat șpăgile.
Foto: Ionel Pătrunjel și Veniamin Cristinel Constantin (sursa mesagerulneamt.ro)
IPphone-uri primite bonus, vândute pe zeci de mii de euro
Cei doi directori au primit mita după ce i-au înmânat lui George Octavian Lupu cele 64 de iPhone-uri 15ProMax, pe care firma compania Telekom le-a livrat drept bonus pentru abonamentele încheiate.
Lupu, care și el a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, primind o pedeapsă de 1 an și 6 luni cu suspendare pentru dare de mită, le-a spus anchetatorilor că 20 de iPhone-uri le-a dat reprezentantului unei firme, iar celelalte 44 de aparate le-a vândut, în localitatea Iași, unui cetățean moldovean cu suma de 44.000 de euro. Din acești bani, le-a dat celor doi directori mita.
Comisoane consistente și multe iPhone-uri
Verificările anchetatorilor au scos la iveală faptul că firma Proactive Sales Solutions SRL, cu principal obiect de activitate „alte activități de telecomunicații”, a fost înființată în anul 2019. Ulterior, reprezentantul acesteia a încheiat un contract de parteneriat cu Telekom, care i-a dat dreptul să intermedieze încheierea de contracte de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă.
În timpul audierilor, inculpatul Lupu a declarat că, pe lângă contractele încheiate legal, au fost și altele prin care Telekom a fost fraudată. Acest lucru a fost făcut prin activarea unor abonamente încheiate cu unele instituții publice, prin care s-a urmărit încasarea unor comisioane mari și obținerea de bani din vânzarea echipamentelor primite cu titlu de bonus de la furnizorul de servicii de telefonice mobilă.
Lupu le-a mai spus anchetatorilor că administratorul firmei îi datora suma de 14.000 de euro, reprezentând comision restant pentru contractele încheiate în anul 2022 și că, în urma unei întâlniri cu două persoane, care susțineau că au și ele de recuperat bani, a acceptat propunerea acestora, respectiv să încheie contracte cât mai mari, pentru a vinde echipamentele și recupera datoriile.
Lupu a mai susținut că i-a spus administratorului societății despre propunerea celor doi, cea din urmă fiind de acord și, totodată, promițându-i și lui o parte din comisonul de 14.000 de euro restant. Tot administratorul firmei ar fi fost cea care i-a recomandat Lupu să meargă la cei doi directori de școli din Borlești, despre care știa că-i cunoaște, și să le propună acestora încheierea unor contracte în schimbul unor șpăgi egale cu de două ori valoarea unui abonament lunar.
„Prăjiturile”
În declarația dată la DNA, directorul Veniamin Cristinel Constantin a relatat cum a primit șpaga de la Lupu.
Acesta, după ce a vândut 44 din cele 64 de iphone-urile oferite de Telekom, cu suma de 44.000 de euro, s-a deplasat la Borlești pentru a le da celor doi directori mita promisă.
Pe Constantin l-a sunat și i-a spus că vine „să-i dea prăjituri”, adică șpaga, în limbaj codificat. Cei doi s-au întâlnit în curtea școlii, iar în mașina lui Lupu, Constantin a primit cei 6.000 de euro.
Pe Pătrunjel l-a găsit acasă, iar după ce l-a invitat în mașină, i-a dat și lui cei 6.000 de euro pentru serviciile prestate, respectiv încheierea unui contract păgubos pentru școală.
Împotriva firmei Proactive Sales Solutions SRL și a persoanei care o administrează, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale pentru instigare la dare de mită. În decembrie 2024, DNA Bacău a clasat cauza, procurorul constatând că ”nu există suficiente probe că aceste persoane au comis infracțiunea”.
În acest sens, administratorul societății Proactive Sales Solutions SRL ne-a prezentat ordonanța DNA de clasare a cauzei.
D.MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Și ei se plângeau ca nu au bani pentru bună desfășurare a cursurilor,și diriginți de clasa trebuia sa ia bani de la părinți și unde mai pui ca sunt și consilieri locali,normal ar fi sa își dea demisia,sunt cu diplome de profesori de sport luate prin Republica Moldova. Profesor inseamna sa fii exemplu pentru copii care îi educi asa ca Demisia de Onoare ar prinde bine climatului pedagogic din com. Borlesti care la examenul de capacitate e printre ultimele locuri.
Ar fi necesara o sesizare din oficiu din partea conducerii ISJ Neamt sa ii demita pe natarai! Dar cum toti fierb in aceeasi oala, politicul si combinatiile domnesc, prietenia celor doi directorasi cu mai marii politicieni din judet lasa de dorit in ceea ce priveste educatia… cu asa manageri…jale…. asa e cand partidul si interesul poarta fesul sunt pe primul loc.
Cum drak cei acolo primaru puica a furat telefoane de 10000 de euro, primăria a plătit abonament doi ani și ia invatat și pe astia.
La primaria Dobreni contract de telefonie de 8000lei pe luna. Cand s-a cerut de consilieri contractele administratia primariei refuza prezentarea contractelor iar DNA si curtea de conturi a bagat dosarele la subsol ca si cum ar fi ceva normal
Cum sa se dezvolte com. Borlesti atâta timp cât Școlile sunt conduse de doua (***) care jecmanesc bani copilașilor, mai mult,primaria e condusa de un conducător auto care habar (***) de administrație , Primaru mai are și doi consilieri care sunt plătiți cu bani mulți și ei nici nu știu tabla (***) cum sa îl consilieze pe Primar,mai mult ,nici nu vin pe la Primărie,se ocupa de ferma zootehnica și de treburile gospodărești la dumnealor acasă. Ăștia habar nu au ce inseamna sa dezvolți o comunitate ,sunt vai de mama lor,în schimb sunt în gașca Primarului care, la rândul lui, e condus de un om de afaceri,fostul lui patron, dacă se poate ce au zis Directori ,hai sa facem și noi niște banuti din puținul copiilor. Nu va e rușine, spagarilor !!! Dați-vă demisia sa va mai spălați rușinea și lăsați școală sa vina profesori de calitate.