Letiția Dămoc, schimbată de la șefia Spitalului Bicaz. Primarul Mătasă: „100% spitalul nu va fi închis!”
Medicul Letiția Dămoc, manager interimar al Spitalului „Sf. Ierarh Nicolae” din orașul Bicaz, a fost eliberată din funcție printr-o decizie a primarului Iulian Matasă. Dămoc, care a condus spitalul din Bicaz mai bine de 10 ani, fiind reconfirmată în funcție din șase în șase luni, ar urma să revină ca medic la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, de unde a plecat în 2013, în urma unui control al Corpului de Control al Ministerului Sănătății.
În locul Letiției Dămoc a fost numit manager Sorin Gheorghe Solomon, acesta urmând să conducă unitatea medicală tot cu titlul de interimar.
Contactat de redactorul atacul.ro, primarul Iulian Matasă a confirmat eliberarea din funcție a Letiției Dămoc, începând cu data de astăzi, 24 martie, motivele care au stat la baza deciziei fiind „probleme de natură managerială”.
„Exlus să închidem spitalul!”
În ceea ce privește varianta, des vehiculată în ultima perioadă în mediile medicale și nu numai, conform cărora spitalul din Bicaz va fi închis, Matasă a fost tranșant: „100% spitalul nu va fi închis”
Primarul orașului Bicaz spune că este, într-adevăr, o perioadă mai dificilă, însă activitatea va continua la spitalul din oraș.
„Exlus să închidem spitalul! Avem, în prezent, mai mulți medici plecați în concediul de creștere a copilului și e o situație mai dificilă din punctul ăsta de vedere, însă asta nu înseamnă că va fi închis spitalul. Din contră, noi căutăm soluții ca spitalul să funcționeze cât mai bine. Suntem în căutare de medici care să vină și să profeseze la spitalul nostru, facem tot ce se poate ca să fie bine”, a declarat primarul de Bicaz, Iulian Matasă.
Acesta a mai spus că, în acest an, spitalul are nevoie de aproape 3 milioane de lei – cheltuieli de funcționare, bani care trebuie asigurați de la bugetul orașului.
„Avem nevoie de sprijin pentru a asigura funcționarea spitalului. Noi, la ora actuală, suntem în deficit de funcționare ca instituție, și este și spitalul care vine cu o cheltuială suplimentară. Cu toate acestea, departe gândul de închide spitalul. Vom face tot posibilul să aducem un plus de calitate acolo”, a conchis primarul Matasă.
Spitalul Orășenesc Bicaz a fost închis în anul 2011, alături de alte 66 unități medicale din țară, decizia fiind luată de guvernarea PDL.
El a fost redeschis în noiembrie 2014, iar de atunci funcționează fără întrerupere. În ultimii ani, unitatea medicală a beneficiat de investiții importante, inclusiv în ceea ce privește dotarea cu aparatură medicală.
Foto deschidere: Google Maps
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Aceasta este recunoștința pt. profesionalismul, sufletul și omenia puse în slujba acestui spital, ridicat de Domnia Sa MULT peste cel din P. Neamt, care este spitalul morții/groazei? Halal decizie!