Acuzații grave în cazul polițistului care verifica balastierele din Neamț, trimis de DNA în judecată pentru că s-ar ocupa de afacerile familiei. Doi polițiști i-ar fi pus bețe-n roate. Vizat este și un ofițer de la Protecție Internă

0
3402

Alin Ionică Stoica (foto), ofițerul de poliție neamțean trimis în judecată de DNA, la finele anului trecut, pentru activități economice incompatibile cu calitatea de polițist, a făcut, inițial, obiectul unor verificări privitoare la modul în care a instrumentat două dosare penale pe care le avea în lucru.

Unul dintre dosarele vizate a fost cel la care publicația atacul.ro a avut o contribuție importantă. Este vorba despre furtul unei cantități imense de balast din râul Moldova la care s-au dedat Edaca Grup SRL Gherăești și administratorul său, Emanuel Andrei. La vremea respectivă, atacul.ro a arătat cum polițiștii care au mers pe teren și au  constatat flagrantul au fost ciuca bătăilor de joc, fiind abandonați de reprezentanții Edaca Grup SRL pe celălalt mal al râului Moldova.

Suspiciuni de luare și dare de mită

Alin Ionică Stoica, care activa în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Investigare a Criminalității în Mediul de Afaceri, era, la acea dată, ofițerul care se ocupa de balastierele din județ, iar din această calitate a investigat și furtul de balast al celor de la Edaca Grup SRL, din noiembrie 2020.

În aprilie 2021, pe baza unor informări făcute de colegul de birou al lui Stoica, dar și de ofițerul Serviciului de Protecție Internă (fost SIPI, fost „Doi ș’un sfert”) au fost demarate verificări pentru a clarifica informațiile cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție.

La jumătatea lunii mai 2021, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale în REM (n.r. cu privire la faptă) pentru luare și dare de mită. În acest dosar, anchetatorii au cerut, iar judecătorii au aprobat ca ofițerului să-i fie interceptate convorbirile telefonice. Așa au aflat procurorii că Alin Stoica gestiona afacerea imobiliară a familiei, context în care a fost dispusă extinderea umăririi penale și pentru infracțiunea de „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

Pentru faptele de luare și dare de mită, soluția a fost de clasare, ofițerul fiind trimis în judecată doar pentru efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.

Colegii lui i-ar vrea răul, susține Stoica

Alin Stoica a respins de la bun început informațiile furnizate de colegii lui polițiști, unul de la fostul SIPI, celălalt coleg de birou, acuzându-i de rea-credință. Despre fostul coleg de birou spune că relațiile s-au stricat după ce i-a cerut acestuia suma de bani pe care i-o împrumutase.

La fel, despre ofițerul de la Protecție Internă, Stoica spune că neînțelegerile au plecat tot de la niște împrumuturi nerambursate, iar în plus, ar fi refuzat să-i achiziționeze o casă pe care polițistul de informații o moștenise.

Rămâne de văzut dacă polițistul judecat pentru fapte de corupție va reuși să dovedească cu probe faptul că a fost victima unui plan bine pus la punct de cei care i-ar fi vrut răul.

În acest sens, Stoica susține că și sesizarea privind presupusele fapte de luare și dare de mită a fost tendențioasă, pentru că, în momentul în care fusese făcută, luase deja măsurile necesare recuperării prejudiciilor din cele două dosare penale pe care le instrumenta.

Polițistul cu balastierele, implicat în construirea unui bloc

În rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată de procurori, Stoica  este acuzat că, în perioada mai – septembrie 2021, împreună cu alte persoane, ar fi administrat, în fapt, o societate comercială și ar fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu calitatea sa de ofițer de poliție judiciară, incompatibilitate prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Astfel, în această perioadă, societatea comercială respectivă a început construirea unui bloc de locuințe în Târgu-Neamț și a încheiat cinci antecontracte de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele ce urmau a fi construite.
„Concret, demersurile inculpatului Stoica Ionică – Alin, în calitate de administrator de fapt ar fi constat, printre altele, în:
– ar fi negociat în mod direct cu reprezentanții mai multor societăți comerciale, acțiuni ce au avut ca urmare încheierea de către societate, prin reprezentantul societății, a contractelor de lucrări și de dirigenție de șantier;
– ar fi stabilit împreună cu reprezentantul societății necesarul de materiale, furnizorii și prețul de achiziție;
– ar fi stabilit împreună cu celelalte persoane prețul de vânzare al apartamentelor și spațiilor comerciale ce urmau a fi construite și ar fi participat la negocieri cu posibili cumpărători.
În perioada susmenționată, societatea comercială respectivă a efectuat plăți, atât în numerar cât și prin operațiuni bancare, în valoare totală de 635.317 lei către furnizori și a încheiat cinci antecontracte de vânzare cumpărare în valoare totală de 187.500 de euro din care a încasat în contul bancar cu titlu de avans echivalentul în lei a 50.000 de euro
”, se arăta DNA, în luna ianuarie a acestui an.

Edaca Grup SRL, la judecată după 2,5 ani de la comiterea faptei

Unul dintre dosarele instrumentate de Stoica, așa cum spuneam, a fost cel privind mega-furtul de balast săvârșit de cei de la Edaca Grup SRL, o firmă care deține o stație de sortare în aval de podul de la Tupilați. Dosarul fost finalizat de polițiști și trimis procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman în vara anului trecut, cu propunerea de trimitere în judecată a firmei și administratorului ei.

Pentru a ajunge în instanță, respectiv pe rolul Judecătoriei Roman, dosarul a stat mai bine de un an pe masa procurorilor romașcani.

În data de 19 iulie, atacul.ro a solicitat Parchetului Roman informații privitoare la soarta acestui dosar, ce a fost înregistrat pe portal după 6 zile de la cererea redactorilor.

La cererea atacul.ro, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman ne-a pus la dispoziție informații din rechizitoriul întocmit, date din care rezultă modul în care administratorul firmei, Emanuel Andrei, a procedat pentru a scăpa de acuzații, ajungând până într-acolo încât să le prezinte polițiștilor documente false.

Emanuel Andrei este judecat pentru comiterea mai multor infracțiuni, însă procesul va fi, cu siguranță, unul de durată. În tot acest timp, firma își va desfășura activitatea nestingherit, inclusiv în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Roman.

D.MURARU

Citește și:

Polițistul cu veleități de afacerist, implicat într-un scandal imobiliar uriaș. Ofițerul verifica balastierele

Un munte de balast, furat din râul Moldova. Poliția anchetează

Atacul.ro a avut încă o dată dreptate. Proprietarul balastierei care i-a umilit pe polițiști a fost trimis în judecată pentru furt de agregate minerale

Iaz uriaș lângă râul Moldova, până-n „buza” drumului județean. Afaceri cu balast ascunse în spatele unor proiecte piscicole

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.