Descindere cu mascați la Primăria Poiana Teiului. Anchetatorii fac percheziții și acasă la primăriță, dar și la locuința contabilei
Primăria Poiana Teiului a fost luată cu asalt azi dimineață, când mai multe echipaje de Poliție și Jandarmerie au descins la sediul iniituției, pentru a efectua o percheziție. Alte două echipaje au ajuns la locuințele primăriței Ana Ancuța și contabilei Elena Păvăloaia. Ancheta este condusă de un procuror al Tribunalului Neamț și polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție Neamț.
În sediul primăriei se află numai anchetatorii, angajații neavând acces.
Informațiile atacul.ro arată că oamenii legii caută probe utile în soluționarea dosarelor penale pe care le au în lucru. Este vorba despre documente privind lucrări și achiziții publice efectuate în ultima perioadă de către angajații primăriei, dar și despre alte aspecte vizate de către anchetatori.
Sunt vizate lucrările de igienizare ale primăriei, diverse achiziții, plus cele două garduri de la sediul primăriei și căminul cultural din Galu. Însă acestea nu sunt singurele aspecte, la mijloc fiind vorba și despre alte lucruri care ar avea legătură cu comiterea unor fapte de corupție. Lucrările de mai sus au fost executate de către o firmă de construcții, iar patronul acesteia are o legătură specială cu primărița Ana Ancuța (foto). Datele noastre indică faptul că cea din urmă ar fi cumpărat de la patronul firmei de construcții un autoturism de teren marca Volvo, tranzacție pe care polițiștii o verifică în prezent. De-a lungul timpului, Ana Ancuța a refuzat să răspundă întrebărilor redactorilor atacul.ro cu privire la lucrările pe care primăria le-a efectuat cu firma romașcană.
D.MURARU
Citește și:
60.000 de euro: atât costă reparația gardului Primăriei Poiana Teiului. Contractul, cu dedicație
Cum arată gardul pentru care Primăria Poiana Teiului a plătit 44.000 de euro
Hol modernizat la Primăria Poiana Teiului cu peste 30.000 de euro. Montarea ușilor, la metru pătrat
Scenariu de film cu mafioți, la Poiana Teiului. Politică, secrete, șantaj…
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Vă rugăm să ne ajutați sa facem același demers și la Bicaz, Neamt. Si acolo au fost angajări cu dedicație, în plus proiectele cu inițiere cetățenească nu sunt băgate în CL. Pe data de 27/04/2023 a fost dl Prefect Adrian Nita în satele Izvorul Alb și Secu și a putu observa incompetenta primariei Bicaz. Inteleg că în data de 4/05/2023 va fi o ședință cu toate instituțiile la prefectura județului Neamț.Sunt chemate sa participe : Primaria Bicaz, Direcția Silvică, Firmele de furnizare servicii respectiv, E-on și Apaserv. Vă rugăm să ne ajutați prin prezenta dumneavoastră la aceasta ședința.Va stau la dispoziție cu orice informație.Vă mulțumesc.
Cu respect Sergiu Asztalos
Au inceput , incetul cu incetul sa cada, din pionii otraviti, ai lui soseta, infractorul de la Consiliul Judetean NEAMT !! Infractor care poate fi adus , ca si intreaga liota de infractori, pripasiti in tara numita Italia ! si pe care ” justitia ” italiana nu vrea sa ii predea statului Roman! Ar fi bine ca cei ajunsi vremelnic pe postul INFRACTORULUI soseta, de la Consiliul Judetean NEAMT sa se trezeasca din betia puterii vremelnice si sa se ocupe numai de fisa postului si nu de alte afaceri, nu de alta dar este monitorizat 24h/24h!! ca asa este in politica !!
Sergiu, nu te aștepta ca prefectul Niță să îl pedepsească pe primarul Sălăgean de la Bicaz. Niciodată! Cât despre prefectul Niță încearcă să își facă loc în partid, sa conteze cât de cât.
Iar cei care ar trebui să cadă sunt alții. Cap de listă e (***), cel care a jecmanit toate lucrările CJ-ului. Nici Brasoveanu nu se lasă bătut, întrebați-l de câte ori îl sună șosetă.