Poveste de amor cu primărița de Poiana Teiului. Ce se ascunde în spatele dosarului de șantaj al fostului vice

5
7623

Ion Buzdea, fostul viceprimar al comunei Poiana Teiului, a fost trimis în judecată de DNA, la începutul acestei luni, acuzat fiind de șantaj în formă continuată și acces fără drept la un sistem informatic, tot în formă continuată.

Buzdea, care se află sub control judiciar, este acuzat a amenințat-o pe Ana Ancuța, primar și coleg de partid, „cu darea în vileag a unei fapte reale, compromițătoare” pentru aceasta din urmă, respectiv a unor înregistrări video ce conțineau imagini cu primărița.

Procurorii spun că Buzdea ar fi uzat în două rânduri de amenințări, o dată în primăvara anului 2020, pentru ca Ana Ancuța (foto) să-l pună pe lista de consilieri locali PSD, iar a doua oară între octombrie 2020 și februarie 2021, pentru a fi propus și ales viceprimar la comunei.

În plus, afirmă anchetatorii, Ion Buzdea ar fi accesat, fără drept, telefonul mobil al primăriței. S-ar fi întâmplat în două rânduri: o dată în biroul primarului, altă dată în autoturism, când cei doi se deplasau împreună spre Piatra-Neamț.

Analizând rechizitoriul anonomizat al procurorilor, lucrurile par a fi destul de simple, în sensul că Buzdea ar fi șantajat-o pe primăriță cu niște imagini video compromițătoare, pentru a-și atinge scopurile politice. Iar cum primărița, de teamă ca Buzdea să nu facă publice respective imagini, a acceptat cererile acestuia.

 

 

 

O poveste de amor, cu bani de împrumut

Numai că situația este mult mai complicată decât pare, informațiile atacul.ro arătând că cei doi, Buzdea și Ancuța, au avut o relație amoroasă.

Chiar procurorii afirmă, la un moment dat, că Buzdea, prin amenințările sale cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare, a urmărit să o constrângă pe Ancuța Ana să-i „restituie suma de 150.000 de lei, reprezentând o parte din sumele remise de acesta persoanei vătămate (n.n. Ana Ancuța)”.

Contactată de atacul.ro, pentru a-și exprima punctul de vedere, Ana Ancuța a refuzat, invocând faptul că este un dosar în instanță și trebuie așteptată decizia magistraților.

La rândul său, Ion Buzdea (foto) a spus că speră că Justiția îi va face dreptate, că adevărul va ieși la lumină și că va demonstra că nu a șantajat pe nimeni.

Fostul viceprimar, care a declarat că a avut o relație amoroasă cu Ana Ancuța, spune că, la mijloc, este vorba despre o sumă impresionantă de bani pe care i-a împrumutat primăriței de Poiana Teiului, bani care nu i-au fost restituiți. Tocmai de aceea a acționat-o în instanță pe Ana Ancuța, un dosar (pretenții) în acest sens fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Bicaz. 

Totodată, Buzdea afirmă că Ancuța a recunoscut, în câteva rânduri, datoria către el și a promis că o va achita. 

Atacul.ro a consultat declarațiile de avere din ultimii ani ale Anei Ancuța și în niciuna dintre acestea nu apare vreun împrumut de la Ion Buzdea.

 

În declarația de avere din anul 2021, Ana Ancuța a menționat trei împrumuturi, două de la BRD, în valoare de 204.000 lei (contractat în 2016), respectiv 163.000 (contractat în 2019), și unul de la CAR Învățământ Fălticeni, în valoare de 70.000 de lei, contractat în anul 2019.

Împrumutul menționat de fostul viceprimar Buzdea nu apare nici în declarația de avere a acestuia.

Dacă există probe privind împrumutul despre care procurorii DNA fac vorbire în rechizitoriu, inspectorii Agenției Naționale de Integritate au obligația să se autosesizeze și să cerceteze cazul.

Cum s-au desfășurat lucrurile

Procurorii DNA au stabilit, pe baza probelor obținute, că fostul viceprimar Buzdea a comis infracțiunile de șantaj și accesare fără drept a unui sistem informatic. În rechizitoriu, anchetatorii fac vorbire nu numai despre înregistrări, amenințări, accesări ilegale de telefoane mobile, ci și despre o relație.

„Pe parcursul acestei relații, respectiv în primăvara-vara anului 2020, în perioada premergătoare declanșării campaniei electorale ocazionată de alegerile locale, inculpatul Buzdea Ion i-a solicitat persoanei vătămate (n.n. Anca Ancuța) ca, în calitatea pe care o avea, aceea de (n.n. primar) și de președintă a organizației locale (n.n. PSD), să-l înscrie pe lista consilierilor locali din aceeași comună, pe o funcție eligibilă. Întrucât persoana vătămată a refuzat să dea curs acestei solicitări, inculpatul a încunoștințat-o că deține înregistrări video (…..). Deși susnumitul nu i-a prezentat înregistrările video, persoana vătămată l-a înscris pe un loc eligibil pe lista candidaților pentru consiliul local, respectiv pe locul 5, apreciind că era posibil ca inculpatul să dețină respectivele înregistrări din perioada (…..). Acțiunile inculpatului au constituit o amenințare implicită pentru persoana vătămată, de natură a-i schimba acesteia din urmă hotărârea inițială și de a accepta pretențiile inculpatului. În consecință, cu ocazia desfășurării alegerilor locale, ce au avut loc în data de 27.09.2020, inculpatul Buzdea Ion a fost ales în funcția de consilier local, apartenența politică a acestuia fiind la aceeași formațiune politică din care face parte și persoana vătămată (n.n. Ana Ancuța), respectiv (n.n. PSD)”, potrivit DNA.

După alegerile locale, Ana Ancuța a câștigat un nou mandat de primar, iar formațiunea sa, PSD, a câștigat alegerile în mod detașat, obținând 8 mandate, față de 2 – PNL și 3 – Pro România.

După validarea alegerilor, spun procurorii, Buzdea i-ar fi cerut primăriței să-l propună și să fie ales viceprimar, situație ușor de îndeplinit, dat fiind faptul că PSD deținea majoritatea în Consiliul Local Poiana Teiului. Primărița nu a fost de acord, iar Buzdea, spun procurorii, a uzat iar de amenințarea cu înregistrările compromițătoare.

„Inculpatul Buzdea Ion i-a solicitat persoanei vătămate să îl propună pe acesta pentru funcția de viceprimar, în cadrul ședinței de consiliu local, și să îl susțină în fața membrilor de consiliu local (n.n. PSD), pentru a obține voturile necesare numirii în această funcție. Întrucât răspunsul persoanei vătămate a fost și de această dată negativ, în perioada 14.10.2020-februarie 2021, inculpatul Buzdea Ion a amenințat cu darea în vileag a înregistrărilor video pe care le deținea, compromițătoare pentru persoana vătămată, (n.n. Ana Ancuța). Aceste acte de amenințare au fost comise cu scopul constrângerii persoanei vătămate ca, în calitatea pe care o deținea, aceea de primar și de președintă a organizației locale (n.n. PSD), să îl propună pentru funcția de viceprimar, în cadrul ședinței de consiliu local ce urma să aibă loc și să îl susțină în fața membrilor de consiliu local (n.n. PSD), pentru a obține voturile necesare numirii în această funcție. Deși nu i-au fost prezentate acele înregistrări, persoana vătămată (n.n. Ana Ancuța), apreciind că e posibil ca susnumitul să dețină respectivele înregistrări, iar dezvăluirea acesta ar fi fost compromițătoare, a decis să dea curs acestei solicitării, astfel că l-a propus pe Buzdea Ion pentru funcția de viceprimar și i-a determinat totodată pe consilierii locali, membrii ai aceleiași formațiunii politice, să-l aleagă în această funcție”, menționează procurorii în actul de acuzare.

Cât despre infracțiune de  acces fără drept la un sistem informatic în formă continuată, procurorii afirmă că Buzdea ar fi săvârșit-o în două rânduri.

„La începutul lunii ianuarie 2022, la o dată nestabilită, aflându-se în sediul Primăriei din (n.n. Poiana Teiului), județul Neamț, a accesat fără drept datele stocate în telefonul mobil al persoanei vătămate (n.n. Ana Ancuța), fără consimțământul acesteia, cu scopul citirii mesajelor și a fotografiilor private, stocate în acest sistem informatic; -în data de 20.01.2022, în timp ce se deplasa din comuna (n.n.Poiana teiului) spre municipiul Piatra Neamț, împreună cu persoana vătămată (n.n. Ana Ancuța), a accesat fără drept datele stocate în telefonul mobil al acesteia și fără consimțământul ei, cu scopul citirii mesajelor și a fotografiilor private, stocate în acest sistem informatic”, afirmă procurorii.

Ana Ancuța s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune materiale. De asemenea, lui Buzdea i s-a aplicat sechestru asigurator asupra mai multor bunuri.

D.MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. Dana 24 iulie, 2022 at 23:01 Răspunde

    Daca aceasta doamna este nevinovata, nu trebuia sa cedeze presiunilor din partea barbatului in cauza. Dupa cum se vede treaba, acest barbat si-a cumparat functia de viceprimar. Cum a obtinut el aceasta functie? La recomandarea doamnei si cu sprijinul CL. Vorbim cumva de abuz in serviciu si trafic de influenta? In schimbul a ce?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.