Revoltător! Au „calamitat” un pod și au furat 400.000 de lei. Ancheta penală trage să moară. Imaginile din satelit dezvăluie adevărul
Comuna Dămuc (Neamț) are toate șansele să intre în istoria județului și a țării cu unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de furt înregistrare vreodată. Iar la mijloc nu este vorba despre valoarea prejudiciului, ci despre metoda aplicată și nesimțirea celor care au pus la cale planul ce a dus la obținerea ilicită a unei sume importante de bani.
Ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2020 în satul Trei Fântâni, din comuna Dămuc, întrece orice imaginație și arată cât de departe s-a ajuns în sifonarea banului public.
De altfel, atacul.ro atrage încontinuu atenția autorităților asupra metodelor folosite în prejudicierea bugetului de stat. Parte din sumele alocate, în fiecare an, din Fondul de Urgență al Guvernului pentru limitarea pagubelor produse de către dezastrele naturale, ajung în buzunarele celor care le gestionează. Iar totul se întâmplă numai și numai cu acceptul tacit al guvernanților, mulți dintre ei cu interese directe în aceste afaceri.
Afacerea perfectă cu bani de la „Dezastre”
În vara anului 2020, mai multe localități din județul Neamț au fost afectate de inundațiile provocate de ploile abundente. În unele zone, pagubele au fost mai mari, în altele, mai mici.
În comuna Dămuc au fost raportate câteva albii colmatate, gabioane distruse, drumuri afectate, aceste pagube fiind evaluate la 366.000 de lei. Însă acestor pagube li s-au adăugat altele, comisia de evaluare menționând în procesul-verbal de constatare că două poduri din satul Trei Fântâni au fost afectate grav de inundații.
Astfel, pe listă au mai fost prinse două lucrări „Refacere culee ambele maluri și apărare pod din gabioane, pod ba pe DF Bicăjel, sat Trei Fântâni”, cu 400.000 de lei, sumă necesară pentru reparații, și „Refacere culee ambele maluri și apărare pod din gabioane, pod ba pe DJ Bicăjel, sat Trei Fântâni”, cu 66.000 de lei.
Trebuie spus că evaluarea pagubelor produse de inundații este făcută de către comisii din care, de regulă, fac parte reprezentanți ai primăriilor (de regulă, șeful SVSU), sistemelor de gospodărire a apelor, inspectoratelor de construcții, ISU etc. Ei sunt cei care merg pe teren, evaluează pagubele și le menționează într-un proces-verbal pe baza căruia Guvernul României oferă sumele necesare „limitării efectelor produse de către dezastre”.
Pe teren, evaluarea se face ochiometric, fără ca membrii comisiei să fie obligați să facă măcar o fotografie pe care să o atașeze la procesul-verbal de constatare a pagubelor. Totul se face pe încredere, iar concluziile care sunt consemnate în aceste documente sunt luate de bune de către Guvernul României, care oferă bani fără să aibă certitudinea că pagubele menționate în procesele-verbale s-au și produs.
Au „calamitat” podul în acte
Cel puțin până în prezent, nimeni nu a văzut nicio poză cu podul luat de ape de la Trei Fântâni. Poze nu există nu numai pentru că nimeni nu era obligat din comisia de evaluare să le realizeze. Nu există, pentru că podul, în realitate, nu a suferit nicio avarie. Cu toate acestea, comisia l-a prins pe lista obiectivelor calamitate, iar Guvernul a plătit 400.000 de lei, cu ochii închiși. În plus, nicio publicație locală nu a relatat despre podul luat de ape de la trei Fântâni, deși un astfel de eveniment nu ar fi fost ratat. Nici de presă, dar nici de către autoritățile care s-ar fi grăbit să arate dimensiunea dezastrului.
Primăria Dămuc, condusă la acea vreme de Anton Covasan (un apropiat al lui Ionel Arsene și a lui Gheorghe Vlasie, zis și Ginel), a încredințat contractul de 400.000 de lei firmei Manu Forest SRL, din localitate, o firmă care are ca obiect principal de activitate „tăierea și rindeluirea lemnului” și nu „construcția de poduri”.
Ulterior, o comisie de recepție a „constatat” că podul a fost reparat, iar în conturile firmei Manu Forest au intrat cei 400.000 de lei.
În primăvara anului 2021, o echipă de control a Camerei de Conturi Neamț a efectuat o serie de verificări la Primăria Dămuc și a constatat mai multe probleme, cea mai mare fiind la podul reparat de 400.000 de lei, în sensul că nu prea ieșeau socotelile cu materialele folosite.
Ca să fie identificat exact podul „calamitat” și pentru a analiza lucrările de aproape jumătate de milion de lei, primarul actual al comunei Dămuc, Voaideș, a emis, la finele lunii aprilie 2021, o dispoziție privind desemnarea unei comisii de verificare a lucrărilor efectuate în satul Trei Fântâni după calamitățile din vara anului 2020. Din comisia de verificare au făcut parte inginerul Ion Dandu (consilier UAT), Simion Bangău Găină (fost viceprimar), Manole Frăsinariu (reprezentant Manu Forest SRL), Laurenția Corina Andrei (auditor Camera de Conturi Neamț), Iuliana Trifan (director Camera de Conturi Neamț) și Teodor Rusu (director adjunct Camera de Conturi Neamț).
Membrii comisiei ar fi trebuit să identifice cu exactitate podul „calamitat”, precum și lucrările realizate.
În documentul întocmit după ieșirea în teren, prezentat recent de Pro TV în emisiunea „România, te iubesc”, se menționează că au fost identificate două poduri: pod de beton armat pe DF Bicăjel, sat Trei Fântâni – localizare la aproximativ 300-500 m de școală (cu apărare de gabioane) și pod de beton armat pe DF Bicăjel, în dreptul Școlii vechi, părăsite, pentru care comisia primăriei a susținut că este echivalentul podului din punctul Dandu Lucian – din lista cu obiectivele calamitate.
Deși nu au spus-o cu subiect și predicat, membrii comisiei au stabilit cu certitudine că podul care a suferit reparații de 400.000 de lei este cel de la școala veche, care fusese construit în 2017, după inundațiile din 2016, suma investită atunci fiind de 300.000 de lei. Banii au fost folosiți pentru a construi un pod care nu ducea nicăieri, școala de dincolo de pârâu fiind închisă din anii 90.
Contractul de lucrări pentru reparația podului a fost încheiat de Primăria Dămuc cu cei de la Manu Forest SRL în data de 7 august 2020, iar poza din satelit, unde podul apare întreg, a fost realizată în data de 19 septembrie 2020. Chiar dacă lucrările ar fi început în august este greu de crezut că puteau fi finalizate într-o lună.
Pe lângă aceste aspecte, mai este unul care demonstrează că, de fapt, cei 400.000 de lei au fost furați. Orice persoană care analizează cele două fotografii cu podul (din septembrie 2017 și septembrie 2020) își dă seama că vorbim despre fix aceeași construcție. Probabilitatea ca un pod distrus de ape și reconstruit să arate la fel ca cel de dinainte (inclusiv lucrările de maluri) este extrem de mică.
Localnicii spun că podul nu a fost stricat de viituri
Fostul primar Anton Covasan, actualmente, director comercial la Drupo SA, firmă a Consiliului Județean Neamț, a declarat ziariștilor de la Pro TV că podul care a fost calamitat în urma inundațiilor din 2020 este podul din beton de la școală, adică cel construit de la zero după inundațiile din 2016.
Numai că pentru Covasan și ceilalți care susțin că podul a fost calamitat și reparat cu 400.000 de lei, există câteva probleme.
În primul rând, documentele justificative nu conving, iar Curtea de Conturi a cerut recuperarea prejudiciului.
În al doilea rând, sătenii din Trei Fântâni susțin că podul nu a suferit nicio avarie în 2020 și nici nu au văzut, în acel an și nici după, muncitori care să lucreze la el.
În al treilea rând, orice om întreg la minte, care analizează podul și topografia locului, realizează că dacă ar fi fost inundații atât de mari în vara anului 2020, puhoiul ar fi făcut prăpăd în zonă și ar fi distrus nu numai podul din beton, ci și gospodăriile din aval.
Ceea ce nu a fost cazul, așa cum se vede și din fotografiile realizate din satelit. Aceste informații pot fi extrem de utile cauzei, pentru că arată că, în septembrie 2020, podul din beton era la locul lui, iar în zonă nu sunt urme care să indice că locul a fost devastat de inundații puternice.
Cu ajutorul Google Earth, atacul.ro a identificat două fotografii ale podului, realizate la o distanță de 3 ani.
În prima fotografie, din octombrie 2017, se observă podul din beton, inclusiv zidurile care apară culeele.
În cea de-a doua poză, din data de 19 septembrie 2020, adică la 3 luni de la presupusele inundații, se observă că podul și zidurile de apărare din beton sunt întregi, la locul lor.
De asemenea, în zonă, nicio urmă lăsată de „inundațiile devastatoare”, totul fiind verde și frumos. La locul lor sunt și copacii de pe margine albiei pârâului Bicăjel, care, dacă ar fi fost inundații devastatoare, ar fi dispărut sigur din peisaj.
Primăria, la judecată cu Curtea de Conturi, procurorii anchetează
Podul de la Trei Fântâni, „calamitat” în hârtii, face obiectul unui proces în instanță, dar și unei anchete penale aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
Primăria Dămuc, prin avocatul pe care îl are, a cerut Tribunalului Neamț anularea raportului Camerei de Conturi Neamț, care prevede Trei Fântâni recuperarea celor 400.000 de lei plătiți pentru reparațiile de la podul din. În cadrul procesului, părțile au cerut mai multe expertize pentru a se stabili dacă au fost sau nu făcute reparațiile cu pricina. La un moment dat, s-a cerut o expertiză care să stabilească vechimea betonului din care este construit podul, care ar fi clarificat dacă materialul a fost turnat în 2020 sau nu.
Despre dosarul penal știm că cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals în declarații și deturnare de fonduri, prejudiciul produs fiind de peste 500.000 de lei. Plângerea a fost făcută de cei de la Camera de Conturi Neamț, cel mai probabil în primăvara anului 2021, ceea ce înseamnă că, în curând, să împlinesc 2 ani de când ancheta a fost demarată, fără să fie trimisă în judecată vreo persoană.
Din informațiile pe care le deținem se conturează ideea că, de fapt, se „lucrează” ca dosarul să fie închis, motivarea fiind aceea că nu există probe suficiente care să demonstreze infracțiunile comise. Se dorește acest lucru, pentru că, în afacere, sunt implicate multe persoane din mai multe instituții ale statului.
Dacă procurorii/polițiștii ar dori să clarifice acest caz și să găsească probe concludente, nu au decât să solicite fotografii din satelit realizate în perioada respectivă. Așa ar constata că podul ăla nu a fost calamitat și nici reparat în 2020, iar cei 400.000 de lei au fost efectiv furați.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.