Angajați ai Primăriei Podoleni acuzați că au furat lemnele de foc ale instituției. Autorii ar fi rude cu primarul
Primăria Podoleni stă pe un butoi cu pulbere, în urma unei plângeri potrivit căreia doi angajați ai instituției, cumătri cu primarul Cristian Croitoriu, au fost prinși în flagrant în timp ce furau lemne de foc din curtea unității. Mai exact, dintr-o magazie situată în curtea primăriei, lemnele fiind pentru centrala termică nefuncțională a căminului cultural.
Situația a fost adusă la cunoștința Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, Secției de Poliție Rurală Săvinești, dar și primarului Croitoriu.
Cei doi angajați ai primăriei au fost surprinși, în seara zilei de 20 februarie, în jurul orei 18.30, în timp ce încărcau într-o camionetă, proprietatea unuia dintre ei, lemne de foc din magazia situată în curtea primăriei.
„Am surprins în curtea Primăriei Podoleni pe numiții Petru Blăgescu, angajat al insituției pe postul de șef SVSU, și Sergiu Mocanu, șofer pe microbuzul școlii, încărcând lemne din gestiunea primăriei în auto proprietate personală a lui Blăgescu. Întrebați fiind ce fac cu materialul lemnos, cei doi au susținut că le duc la căminul cultural, numai că centrala termică este nefuncțională de doi ani. Acest lucru poate fi verificat ușor. Cele două persoane sustrăgeau materialul lemnos. Suspectăm că este o faptă penală, așa cum mai există sesizări de acest gen. Programul la primărie se încheie la ora 16, iar primăria este dotată cu camere de supraveghere”, se arată în plângerea depusă la Poliția Neamț.
Plângerea este însoțită și de fotografii în care apare camioneta încărcată cu lemne de foc.
La serbarea de Crăciun, căminul a fost încălzit cu aeroterme
Situația i-a fost adusă la cunoștință și primarului de Podoleni, Croitoriu, acestuia reamintindu-i-se că varianta potrivit căreia lemnul era transportat la căminul cultural, situat peste drum de sediul primăriei, nu este credibilă.
Astfel, în adresa înaintată primarului, acestuia i se reamintește că centrala căminului cultural nu funcționează și că nu sunt evenimente programate în această perioadă.
„În ultima ședință a Consiliului Local Podoleni a fost aprobată în buget suma necesară achiziționării unei centrale pe gaz. Mai mult decât atât, la serbarea de crăciun, căminul a fost încălzit cu aeroterme electrice. Știind că programul de lucru este până la ora 16, suspectăm faptul că este vorba despre furt”, se arată în adresa transmisă primarului Croitoriu.
În toată această poveste sunt câteva aspecte care nu se leagă și care ridică serioase suspiciuni privind „activitatea” celor doi angajați (cumetrii primarului) în magazia cu lemne a primăriei la ceas de seară.
În primul rând, angajații primăriei termină programul la ora 16.00, iar cei doi au fost surprinși încărcând lemnele în camionetă la ora 18.30, deci în afara programului.
În al doilea rând, este puțin probabil ca șeful SVSU și șoferul de microbuzul școlar să aibă în fișa postului atribuții de fochiști.
Nu în ultimul rând, lemnele nu aveau cum să fie transportate la căminul cultural pentru simplu fapt că centrala este stricată și urmează să fie înlocuită cu una pe gaz metan.
Toate aceste aspecte se desprind din procesul-verbal al ultimei ședințe a Consiliului Local Podoleni din 31 ianuarie.
Lemnele erau pentru centrala nefuncțională a căminului cultural
Așa cum lesne se poate observa, lucrurile sunt destul de clare: centrala termică a căminului cultural nu funcționa și urma să fie schimbată cu una pe gaz.
Lemnul de foc din magazie era special pentru centrala căminului cultural și provine din plantația de salcâmi a comunei. Cum centrala era stricată de 2 ani și nu se mai făcea foc, cineva s-a gândit să și le însușească. Iar lemnul de salcâm nu este bun numai pentru încălzit, ci și pentru afumat produsele din carnea, așa că poate să existe o explicație a gestului celor doi angajați.
Am încercat, în cursul acestei zile, să-l contactăm pe primarul Croitoriu, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
De asemenea, viceprimarul Pricope ne-a rugat să revenim cu un apel telefonic, pentru că are de rezolvat o problemă personală, însă nu a mai răspuns.
Primăria Podoleni nu se află pentru prima dată în centrul unui scandal de pomină.
Anul trecut, în vară, polițiștii făceau verificări cu privire la o serie de acuzații potrivit cărora primarul Croitoru ar fi folosit unii angajați ai primăriei să muncească la ferma de porci a fiului său.
În iunie 2022, lucrătorii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) au solicitat Primăriei Podoleni mai multe documente, respectiv contractele individuale de muncă și fișele posturilor a șase angajați despre care există informații că munceau la ferma de porci.
Până în prezent, din datele noastre, nu a fost trimis nimeni în judecată, ceea ce înseamnă că ancheta nu a fost încă finalizată sau, de ce nu, clasată.
D. MURARU
Citește și:
Anchetă penală la Primăria Podoleni. Primarul, ferma de porci și abuzul în serviciu
Primăria Podoleni a cumpărat o mașină de pompieri de la o brutărie. La preț supraevaluat
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.