Mafia balastierelor vă lasă fără apă. Apa Serv scumpește apa și dă vina și pe excavări
De ani de zile, cursurile de apă din județul Neamț, de fapt din toată țara, sunt exploatate haotic de cei care au afaceri în domeniul extragerii de agregate minerale. Pe motiv că albiile trebuie decolmatate, reprofilate etc, administratorul „Apelor române” închiriază perimetre de unde firmele de profil, câștigătoare ale unor licitații dubioase, exploateză cantități apreciabile de balast. Lucrările se fac în baza unor studii, cele mai multe discutabile. Altfel nu se explică de ce în anumite zone există un număr foarte mare de stații de sortare. Iar unde sunt stații de sortare există și perimetre de exploatare a balastului. De exemplu, pe o distanță de aproximativ 50 de kilometri, pe râul Moldova, între Roman și Timișești, există 24 de stații de sortare, adică, în medie, o stație de sortare la 2 kilometri. Și asta în condițiile în care între Tupilați și Roman există Situl Natura 2000, mai multe specii de animale, pești etc fiind protejate.
Goana „protejaților” după bani negri lasă cetățenii fără apă
Atacul.ro a scris în nenumărate rânduri despre dezastrul produs de balastiere mediului înconjurător, însă, cu puține excepții, măsurile au întârziat să apară. Mai mult decât atât, concluzia este aceea că mulți dintre proprietarii de balastiere, aflate pe cursurile de apă din județ sunt protejați de autorități. De altfel, dezastrul pe care balastierele îl provoacă cursurilor de apă, beneficiază binecuvântarea celor care ar trebui să intervină. Există, cel puțin în zona Neamț-Bacău-Suceava, un sistem mafiot care produce ilegal zeci de milioane de euro din exploatarea balastului, fără ca reprezentanții statului să intervină. Puținele dosare penale de furt de agregate, care ajung să fie investigate de polițiști, sunt îngropate efectiv. Cu ajutorul procurorilor, normal! Amenzile, și alea puține, sunt contestate în instanță și câștigate, de regulă, pe seama unor erori de neînțeles ce apar în procesele verbale de constatare a faptelor sau a unor decizii dubioase ale juriștilor instituțiilor statului.
Cert este, așa cum au confirmat specialiștii cu care atacul.ro s-a consultat, exploatarea haotică a agregatelor minerale produce bani negri pentru buzunarele celor implicați în astfel de afaceri și crează probleme, unele dintre ele foarte mari.
În primul rând, așa cum am mai arătat, excavatul în neștire în albia unui râu poate duce la secarea fântânilor sau, în cazul alimentării cu apă a orașului Roman, la secarea puțurilor de la Pildești-Simionești, de lângă râul Moldova.
Atacul.ro a avertizat din timp
În noiembrie 2019, când orașul Roman și localitățile din apropiere s-au confruntat cu o gravă criză a apei, în afară de atacul.ro, nimeni nu a menționat, la capitolul „posibile cauze”, și balastierele. Explicabil, pentru că mulți dintre proprietarii de balastiere au puternice legături în lumea politică, a presei, dar și în zona unor instituții importante. În timp ce atacul.ro vorbea despre legătura de cauzalitate între criza apei și excavațiile fără milă, reprezentanții companiei județene Apa Serv SA tăceau, deși ar fi putut să ceară instituțiilor să se implice. Exploatarea haotică a continuat.
În mai 2020, ieșenii au fost la un pas să rămână fără apă, după ce în zona captării de la Timișești, unii s-au apucat de excavat.
Între timp, poziția șefilor de la Apa Serv SA s-a schimbat radical, iar acest lucru se vede în cererea de majorarea a prețului apei și canalizării.
Într-un document trimis Consiliului Local Roman, reprezentanții Apa Serv încearcă să justifice de ce trebuie să majoreze prețul apei, iar la un moment dat, arată cu degetul spre excavările care au dus la scăderea pânzei freatice.
Când vorbim despre excavări care au dus la scăderea pânzei freatice, vorbim de o încălcare gravă a legii; cineva a săpat mai mult decât trebuia. Cei de la Apa Serv ar fi trebuit să sesizeze „Apele Române”, Garda de Mediu, Poliție etc.
Excavațiile sub talveg (n.r. partea cea mai joasă a unui curs de apă) sunt interzise, pentru că, odată cu coborârea talvegului, scade și nivelul pânzei freatice, ceea ce înseamnă secarea fântânilor și a puțurilor.
„Exploatarea sălbatică a cursurilor de apă a produs modificări grave în faună, floră și la nivelul freaticului”
În urmă cu doi ani, un hidrotehnist cu experiență ne-a explicat că, exploatând agregatele minerale haotic, balastierele pot afecta serios sursa de apă a localnicilor: „Exploatarea sălbatică a cursurilor de apă a coborât talvegul acestora, a produs modificări grave în faună, floră, dar și la nivelul freaticului zonal și central pe cursul de apă, coborând freaticul surselor locale de apă ale localnicilor. Exploatările haotice, de ani de zile , în aceleași secțiuni de curs de apă, au condus la coborârea talvegurilor cursurilor de apă, la masacrarea zonelor de protecție a malurilor, la distrugerea pădurilor de luncă ale apelor, la coborârea pânzei freatice. În ultimii ani, cei care au gestionat această resursă și au emis avize pentru exploatarea ei, nu au ținut cont de zonele în care au dat liber la scos balast. Așa se face că au apărut balastiere în zone de protecție sau apropiate acestora. De la captarea de apă de la Pildești – Simionești și până la podul de la Tupilați, pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, funcționează 8 balastiere, adică una la 2,5 kilometri. Mult, foarte mult“.
Mafia balastierelor alimentează buzunarele și conturile unor politicieni
Potrivit surselor noastre, două balastiere, controlate de un fost politician, ar funcționa în perimetrul de protecție și restricție și în perimetrul de protecție hidrogeologic al frontului de captare, un aspect pe cât de grav pe atât de cunoscut în anumite cercuri.
Din cauza altei balastiere, următoarea de după cele ale fostului politician, a fost deviat aiurea cursul Moldovei înspre un deal, producând căderea unui teren. Dealurile sunt vălurite, terminate, iar albia este devastată de cei care o exploatează.
Mai grav este că nu mai există balast, motiv pentru care agresiunea proprietarilor de balastiere asupra cursurilor de apă este și mai mare. Dar cine mai are ochi pentru un asemenea dezastru, cine să mai ia măsuri? Cine are curaj să deranjeze mafia balastierelor, cea care alimentează buzunarele și conturile unor politicieni ce controlează instituțiile care ar trebui să se implice pentru a-i opri.
Proprietarii de balastiere au adunat munți de nisip și pietriș, exploatând la sânge cursurile de apă, sperând că se vor îmbogăți când îl vor vinde constructorului autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Cum proiectul a mai luat o pauză, nimeni neștiind dacă și când va începe, au rămas cu munții de balast, iar județul cu albiile devastate.
Dezastrul nu se oprește la Tupilați, numărul balastierelor pe râul Moldova fiind la fel de însemnat și în amonte de podul de pe DJ 208G (Tupilați). Nu mai puțin de 12 stații de sortare sunt pe porțiunea cuprinsă între Tupilați și Timișești, la confluența cu râul Ozana.
Când nu au perimetre închiriate, unii proprietari de stații de sortare fură balast. Și o fac cu nesimțire, pentru că știu că își pot rezolva lejer problemele penale, în caz că-i prinde cineva.
Atacul.ro a găsit un singur dosar în instanță ce are obiect furt de agregate minerale, în condițiile în care, în ultimii ani, Poliția Neamț a înregistrat zeci de astfel de cauze. Numai că aproape toate au fost clasate din diverse motive, cunoscute numai de cei care anchetează, pentru că urmărirea penală este secretă.
„Sunt foarte puțini proprietari de sortare care lucrează corect. Cei mai mulți își fac de cap, pentru că au tot felul de relații – în politică, Poliție, parchete, Apele Române. Nimeni nu-i deranjează, pentru că știu că își pot rezolva toate problemele, inclusiv cele penale. Unii au făcut și încă mai fac dezastru: au furat agregate minerale, au făcut drumuri ilegale de exploatare, au exploatat în perimetre de restricție și perimetre de restricție hidrogeologică, au distrus lucrări vechi de protecție, au furat prismele din beton care asigurau protecția malurilor, au poluat și poluează cursurile de apă, au depozitat mâl și deșeuri pe malurile cursurilor de apă. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă instituțiile statului și-a fi făcut treaba. Însă, nu numai că nu și-au făcut-o, au ajuns chiar să le asigure protecție. Sunt lucruri bine știute și tolerate de cei care conduc aceste instituții. Uitați-vă la câte dosare penale au cei care au condus Apele Române, ABA Siret sau SGA Neamț”, a conchis specialistul în hidrotehnică.
Daniel MURARU
Citește și:
Criza apei de la Roman. Nimeni nu vrea să deranjeze „mafia balastierelor”
Un munte de balast, furat din râul Moldova. Poliția anchetează
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Pai din aceasta mafie a balastierelor face parte însusi (***) și (***) de la Apa Serv pus de Șosetă pe post de marionetă.
Mafia balastierelor= (***)= directorul de paie de la ape= hoti
Ipocrizie fara margini. Cum pot vorbi cei de la Apaserv despre balastiere cand sunt complici la functionarea lor. Apele române le cer aviz celor de la Apaserv la fiecare deschidere de balastiera. Iar locurile unde se deschid balastiere sunt stabilite de mafia exploatarilor de agregate, slugile lui Arsene de la SGA si ABA doar conformandu-se. Singurul adevar in privinta cresterii preturilor la apa potabila il reprezinta incompetenta cu care este condusa compania. Cand pui manager la Apaserv un fost angajat al lui Ginel ai inchis orice perspectiva de revenire a companiei.