Ce a mai rămas de vândut la Publiserv? Atârnătorii politici, cu ochii pe un teren din Gara Veche

0
1997

Societățile Consiliului Local Piatra-Neamț și cele ale Consiliului Județean Neamț au fost și sunt jefuite de cei care, vremelnic, ajung să le conducă. Una dintre firmele care a avut de suferit și al cărei patrimoniu a fost efectiv măcelărit de mafia politică pedelistă este Publiserv SA, care s-a aflat, o perioadă, și în procedura de reorganizare judiciară. A fost momentul în care zeci de terenuri și apartamente au fost vândute la prețuri de nimic unor indivizi bine înfipți în PDL. Dar înstrăinări s-au făcut nu numai cât firma a fost în reorganizare judiciară. De exemplu, în ultimii ani, Publiserv a vândut suprafețe însemnate de teren în zona Gara Veche, din Piatra-Neamț. Prețurile au fost derizorii, iar cumpărătorii au fost aleși pe sprânceană.

Cei care „au vrut binele” Publiserv SA nu au apucat să vândă toate terenurile, iar firma a mai rămas cu câteva în proprietate. Unul dintre ele, în suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, este situat pe strada Gara Veche, aproape de intersecția cu strada Izvoare. Cum zona este considerată una bună pentru construcția de locuințe, diverșilor „întreprinzători” au început să le sticlească ochii, cu gândul la „business-ul” care poate ieși.

Acum 2-3 ani, o firmă apropiată de PMP a fost la un pas de a pune mâna pe el, însă, din motive necunoscute, tranzacția nu a mai fost finalizată. La un moment dat, a fost vehiculată varianta închirierii către un agent comercial, care a vrut să construiască o spălătorie auto, însă nici aceasta nu s-a concretizat. Cert este că terenul, în continuare, dă de lucru celor cu mintea odihnită, amatori de îmbogățire rapidă, fără muncă, bineînțeles, și ancorați puternic în diferite grupuri de interese.

Ceea ce îi încurcă este faptul că terenul cu pricina este, în acest moment, gajat la bancă pentru un credit de 700.000 de lei, iar în această situație nu poate fi înstrăinat. Asta nu înseamnă că ar trebui să stea în paragină, așa cum este acum. Ar putea fi închiriat, iar firma primăriei ar putea obține un venit frumos. La un moment dat, spre disperarea celor care locuiesc în zonă, terenul a fost folosit pentru depozitarea deșeurilor provenite din construcții.

Anul trecut, Publiserv SA a avut o cifră de afaceri de 11.757.185 lei, un profit de 299.227 lei, realizat cu 73 de angajați. Principalul obiect de activitate este „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”, iar principalul partener de afaceri este Primăria Piatra-Neamț. Municipalitatea este cea care, în fiecare an, încheie contracte de aproximativ 2 milioane de euro cu Publiserv SA pentru reparația străzilor, trotuarelor etc.

Cele 2 milioane de euro au trezit interesul așa zișilor afaceriști care-și pierd vremea prin cafenelele orașului și care, trăgând de sforile politice, se gândesc cum să încheie contracte profitabile sau chiar să pună pe chituci compania primăriei. Miza este imensă, pentru că la mijloc nu este vorba numai despre contractele cu primăria, ci și despre activele (sediul, spații, terenuri, utilaje) pe care încă le mai deține societatea.

D.MURARU

Citește și:

Ssst, Poliția lucrează! Golăniile de la Publiserv, doi ani de anchetă

Publiserv „gâfâie”, firmele private prosperă. Milioane de lei din bugetul Primăriei Piatra Neamț pentru firma unui fost pedelist

Premii ilegale la Publiserv. Foști directori și membri ai CA-ului, dați pe mâna Justiției

Poliția caută „căpușele” de la Publiserv. Izopoint SRL, firma familiei prefectului Piti, este urmărită penal pentru abuz în serviciu

Publiserv – societate de binefacere pe banii pietrenilor. Spații în buricul târgului închiriate cu 3 lei/mp

Fabrica de pavele de la Publiserv sau cum să arunci sute de mii de euro pe Apa Sâmbetei

Condamnatul penal Andrei Baciu, fost consilier local PDL, confundă Publiserv cu propria moșie

(DOCUMENT) Publiserv SA, furnizor de parale pentru Oana Bulai, mâna dreaptă a șefului CJ Neamț

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.