Bătălie crâncenă pentru studiul de fezabilitate al noului spital județean de la Piatra-Neamț. Cine vrea contractul de 2,7 milioane de lei
Consiliul Județean Neamț se află la a doua tentativă, în ultimii doi ani, de construire a unui nou spital județean, iar în acest sens a lansat o licitație pentru realizarea studiului de fezabilitate, lucrare evaluată la peste 3 milioane de lei, cu TVA inclusă. După eșecul proiectului „Spitalul modular Lețcani”, în care județul Neamț a investit peste 3 milioane de euro, Consiliul Județean Neamț a mai primit o lovitură din partea Asociației „Dăruiește viață”, care a ridicat, în numai câteva luni, un spital modular ATI în curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Consiliul Județean Neamț vine cu un nou proiect care prevede construirea unui nou spital în municipiul Piatra-Neamț. S-a vorbit despre faptul că noua unitate medicală ar urma să fie ridicată pe un teren situat la ieșirea din Piatra-Neamț spre Roman. Primul pas a fost deja făcut, fiind lansată, în luna mai, licitația pentru executarea studiului de fezabilitate.
Valoarea contractului a fost estimată la 2.756.500 lei, fără TVA, iar data limită de depunere a ofertelor a fost 30 iunie. Urmează ca, în următoarea perioadă, după evaluarea ofertelor, să fie declarat și câștigătorul.
În cursă s-au înscris cinci asocieri de firme, după cum urmează:
ASOCIEREA 1
ATLAS CONSULTING & PROIECT SRL
MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY SRL
ABC DEVELOPMENT AVIATIOS S.R.L.
EUROTOTAL COMP SRL
ELECTROSERVICE L&DD SRL
CUSTOM PLAN ENGINEERING SRL
RDD SECURITY SOLUTION SRL
GINELL COM 11 SRL
ASOCIEREA 2
ȘANTIER ÎN LUCRU SRL
GINELL COM 11 SRL
ASOCIEREA 3
EXPERT PROJECT TEAM SRL
GEO ARC SRL
ASOCIEREA 4
POPAESCU & CO SRL
ELECTROPROIECT SRL
UTI FACILITY MANAGEMENT SRL
MIRA PROIECT CONSULT SRL
ASOCIEREA 5
TECHMEDIA ELECTRONICS SRL
SC SIGMA INSTALGAZ SRL
SC BIA CONSPROIECT SRL
SC OBS CONSULTING SRL
În descrierea achiziției publice se vorbește despre elaborarea studiului de fezabilitate pentru noul spital „adaptat la noul amplasament şi noile cerinţe din caietul de sarcini”.
<<Elaborare Studiu de Fezabilitate – Elaborarea temei de proiectare „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț” adaptat la noul amplasament şi noile cerinţe din caietul de sarcini, Elaborarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții, incluzând studiile de fezabilitate existente prin adaptarea la teren şi noua structură propusă pentru noul spital (”Pavilion secții medicale” și ”Centrul de radioterapie și oncologie)>>.
Studiul de fezabilitate va trebui să trateze, în mod distinct, cinci obiecte propuse, respectiv:
Obiect 1: ”Pavilion secții medicale din cadrul Spitalului de Urgență Piatra Neamț” (proiect finanțat prin PNDL II), cu mențiunea că suprafața construită desfășurată rezultată din studiul de fezabilitate conform contractului de finanțare nr.240/1667/25.01.2018 dintre MDRAPFE și UAT Județul Neamț va trebui păstrată neschimbată;
Obiect 2: ”Centru de radioterapie și oncologie”, care va include tehnologii de protonoterapie;
Obiect 3: Secții medicale (altele decât cele incluse în Obiectul 1, inclusiv boli infecțioase, psihiatrie, medicină legală, precum și ambulatoriu de specialitate și UPU);
Obiect 4: Asigurare acces și utilități pentru obiectivul „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”;
Obiect 5: Soluții inteligente pentru digitalizarea actului medical, eficienţă energetică, energie regenerabilă, precum și asigurarea surselor alternative de apă (inclusiv rezerva de apă); atât din punct de vedere al soluției adoptate, cât și din punct de vedere economic.
Consiliul Județean nu se află la prima inițiativă de construire a unui nou spital. În februarie 2019, Ionel Arsene anunța, în preajma alegerilor europarlamentare, construirea unui nou spital la Piatra-Neamț, la mijloc fiind vorba despre o investiție evaluată la 1 miliard de lei.
Arsene a găsit chiar și bani pentru proiectare, adică vreo 20 de milioane de lei. Numai că, în ianuarie 2020, licitația pentru serviciile de proiectare a noului spital, contract estimat la 17.816.747,90 de lei, fără TVA, a fost anulată. Motivul invocat a fost „Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului, în conformitate cu prevederile art. 212, alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016”.
Din acel moment, nimeni nu a mai pomenit despre acest proiect și nici de adevăratele motive care au dus la anularea acestuia.
D.M.
Citește și:
Licitația pentru proiectarea noului spital de la Piatra Neamț a fost anulată. Cauza: grave abateri
Proiectul noului spital de la Piatra Neamț, o coțcărie electorală
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
La pariu că Ginel câștigă?
Atât studiul, proiectarea dar si execuția! Se îndoiește cineva???
O seară frumoasă tuturor!
Povesti, povesti a la Arsene.Ii rog pe asa zisii politruci sa mai schimbe placa fiindca acul zgarie.PSd cu un picior in groapa mai viseaza la proiecte.Soferul Ginel sa o lase mai moale fiindca s-au adunat multe.Nu ajunge hotia cu Letcanii ca acum punem alta la cale.Institutiile hiberneaza continu.Cand le-a fost mai bine ca acum.