Șoferul BMW-ului lui Arsene, care a făcut o depășire criminală, a rămas nesancționat. Amenzi drastice în cazuri similare

3
3098

A trecut un an și o lună de când atacul.ro a surprins autoturismul de serviciu, BMW X6, al președintelui Consiliului Județean Neamț efectuând o depășire riscantă pe DN 15, în satul Vaduri, din comuna Alexandru cel Bun. Mașina în care, cel mai probabil, se afla și Arsene se angajase într-o depășire pe linie continuă și pe trecere pentru pietoni. Înaintea acestei manevre, în imagini apare autoturismul Peugeot folosit de Adrian Niță, unul dintre oamenii de încredere al lui Ionel Arsene, care face și el o depășire, tot pe linie continuă. Imaginile au stârnit reacții, însă nu i-a pus la treabă și pe polițiștii de la Rutieră. Aceștia, din informațiile pe care le deținem, au fost total dezinteresați de manevrele ilegale făcute de către conducătorii BMW-ului și Peugeot-ului. Așa că șoferii cu potențial criminal nu au fost identificați și sancționați.

Spre comparație, colegii polițiștilor rutieri nemțeni, care se prefac că nu văd acțiunile ilegale din trafic ale celor care conduc mașinile șefilor politici, nu stau cu mâinile în sân în astfel de situații.

Recent, polițiștii rutieri gălățeni au identificat și sancționat conducătorul auto al unui autoturism care a efectuat o manevră periculoasă în trafic. Imaginile cu șoferul au apărut pe o rețea de socializare, iar polițiștii s-au autosesizat. Pentru depășirea pe linie continuă, șoferul de 48 de ani, din Tecuci, a rămas fără permis de conducere și s-a ales cu o amendă de 580 de lei. Și nu este singurul caz de acest gen, ceea ce înseamnă că, dacă lasă interesele la o parte, polițiștii pot folosi imaginile care apar în spațiul public cu șoferii teribiliști care își fac de cap în trafic. 

Dacă faptele ilegale ar fi fost comise de „muritorii de rând”, ar fi pus osul la treabă și rutierii nemțeni.  

D.MURARU

Citește și:

VIDEO. BMW-ul lui Arsene, depășire criminală. Mașina aghiotantului Niță, aceeași manevră

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. cristi 6 august, 2021 at 08:21 Răspunde

    OUG 195/2002, desteptule> art.109
    Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.
    (2) Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

    Admin.: Camera de bord a soferului de pe TIR era omolgata? Nu cred, iar cu toate acestea soferul a ramas fara permis de conducere. Iar astfel de exemple mai sunt…

    https://www.mediafax.ro/social/video-soferul-filmat-in-suceava-cand-depaseste-pe-linie-continua-in-curba-a-ramas-fara-permis-18548051

    • Puliția te ia în venă 6 august, 2021 at 18:49 Răspunde

      Domnu gabor, v-ați opărit cumva? Dacă omul îți vorbește frumos, nu te înjură, scrie decât că nu vă faceți treaba, trebuie să-l apostrofezi? A spus ceva greșit, desteptule?
      Ia aplicați voi legea asta așa cum e ea, numai cu aparate omologate și nu vor mai fi atâtea tragedii pe șosele. Vă căcați pe voi că aveți salarii mici dar munca cine s-o facă?

      Domn Muraru, ăștia fac prăpăd în județ, ce să mai vorbim de o depășire criminală e adevărat pe care o fac toți că puliția lucrează decât 8 ore pe zi. Poate nu ați observat dar mașina asta are numerele aproape șterse, oare de ce?

  2. Militia imperativ desfiintata 9 august, 2021 at 18:21 Răspunde

    PETITIE PENTRU DESFIINTAREA POLITIEI ROMANE!!!!!
    ECONOMIE LA BUGET DE 4 MILIARDE DE EURO LUNAR!!!
    Eu de amatorii astia in uniforma si cu pistoale de jucarie la brau…NU AM NEVOIE!!!
    Emai ieftin sa platesti taxa de protectie la interlopi decat sa dai salarii la PARAZITII astia!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.