Orban l-a numit la Mediu: Piti, sursa „Edmond” a Securității, omul lui Pinalti, fost prieten cu Arsene, fost prefect PSD, actual penelist

8
3077

 

Premierul Ludovic Orban l-a numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, în această seară, pe … Piti, pe numele său Vasile Panaite, un personaj controversat, care a constituit subiectul a numeroase articole ale atacul.ro. Cetățenii acestei țări nu au de unde să știe cine este Piti, însă cititorii atacul.ro îl cunosc foarte bine. Bun prieten cu Pinalti, fost om de-al lui Arsene, iată că Piti a ajunsă să fie agreat, acum, și de Cozmanciuc, șeful liberalilor, care i-a oferit credit, sprijinindu-l să ocupe o funcție importantă la nivel central. Profesional, din CV-ul lui Piti nu reiese că ar fi avut vreo treabă cu mediul, apele sau pădurile, domenii pe care urmează să le coordoneze. Ce abilități o avea Panaite de a ajuns într-o poziție atât de importantă la Ministerul Mediului? Cu siguranță că știe Cozmanciuc. De la care, bănuim, a aflat și Orban.

În ianuarie 2017, adică în urmă cu aproape 4 ani, Vasile Panaite, la vremea aceea doar primar al unei localități rurale – Dragomirești de Neamț, încerca să-l mituiască pe subsemnatul pentru a nu mai dezvălui  ingineriile financiare de la prima ediție a Târgului de Crăciun de la Neamț, eveniment organizat de Consiliul Județean Neamț. Panaite, alintat „Piti” de prieteni, intervenea pentru amicul său de la acea vreme – Adrian Niță, care avea o relație cu Oana Bulai, omul de încredere al lui Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț. Concret, Panaite voia să știe cât costă tăcerea atacul.ro, în sensul de a nu mai scrie despre Oana Bulai și fărădălegile de la Consiliul Județean Neamț. Refuzat, a plecat dezamăgit, dar nu înainte de a preciza că este dispus la discuții în caz de răzgândire. Acest eveniment urât, care a fost făcut public, nu l-a împiedicat pe Piti să fie numit prefect al județului Neamț, funcție obținută cu sprijinul pesedistului Ionel Arsene. Așadar, Piti, fost pedelist de frunte, om de nădejde al lui Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, a fost numit prefect într-o guvernare PSD. Ulterior, a fost debarcat după scandalul care l-a trimis pe Arsene după gratii, Panaite fiind unul dintre martorii cheie în dosarul în care Pinalti l-a denunțat pe Arsene pentru fapte de corupție.

După ce a zburat din anturajul lui Arsene, Piti și-a făcut loc în PNL, acolo unde liderul Cozmanciuc i-a acordat credit total. S-a ajuns până acolo încât Panaite, alături de alți foști pedeliști de frunte, Archip și Ivanov, a primit loc eligibil pe listele pentru Consiliul Județean Neamț. A renunțat la mandat, pentru că știa că este în cărți pentru o funcție de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, acolo unde, recent, au fost eliberate două funcții de secretar de stat.

Piti, începând cu această seară, ocupă una dintre aceste funcții. Nu a contat nici că a „ciripit”, când era elev, la Securitate, sub numele conspirativ de colaborator „Edmond”/„Eduard”.

Nu a contat nici că firma familiei sale, Izopoint SRL, a făcut zeci de mii de euro vânzând două autovehicule, adevărate ciururi, societății Publiserv SA, firmă a Consiliului Local Piatra Neamț. Izopoint a făcut obiectul unei anchete penale, fiind suspectată că a căpușat firma Publiserv.

Nu a contat pentru liberali nici faptul că Panaite apare într-una dintre filmările pe care DNA-ul le-a realizat cu polițiștii șpăgari de la Rutieră. Piti apare într-o filmare în care reiese că le oferă vin unor polițiști care erau filmați/înregistrați de aparatura montată de DNA în autospeciala de Poliție. Nu a contat nici că firma familiei lui Panaite a cumpărat de la Publiserv un spațiu comercial pentru care a plătit 28.300 de lei (54 de metri pătrați).

Nu a contat nici că Piti s-a înscris în PNL în vara anului trecut.

Probabil că acestea sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un secretar de stat numit de PNL, altfel nu se explică această scandaloasă numire.

Daniel MURARU

Articolele publicate de atacul.ro, aici:

MURARU ȘI ATACUL.RO NU CEDEAZĂ ÎN FAȚA ÎNCERCĂRILOR DE MITUIRE ȘI A AMENINȚĂRILOR

Fenomenal! PDL are prefect la Neamț

Râsu’-plânsu’. Martorul Panaite, nevoit să-l suspende din funcție pe inculpatul Arsene

Râsu’-plânsu’. Martorul Panaite, nevoit să-l suspende din funcție pe inculpatul Arsene

Sub ce nume conspirativ „ciripea” ex-prefectul Piti la Securitate și câte note informative a furnizat

Ciururile ex-prefectului „Piti”, cumpărate de Publiserv cu 25.000 de euro, evaluate de experți la nici 3.000 de euro

Poliția caută „căpușele” de la Publiserv. Izopoint SRL, firma familiei prefectului Piti, este urmărită penal pentru abuz în serviciu

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. Ion 9 noiembrie, 2020 at 23:27 Răspunde

    Bichonul lui Pinalty s-a întors la stapan, după ce a ciripit prietenii de făcut bani, a fost băiat cuminte și a renunțat la funcția de primar în favoarea pudelului Carabelea, sclavul lui Misaila zis Mistrețul, iar orașul va fi de acum „pe mâini bune” 4 ani va fi guvernat de duetul Pinalty – Misaila. Bravo pietreni va meritati soarta

  2. FLORIN 10 noiembrie, 2020 at 06:10 Răspunde

    Principalele abilitati ale lui Panaite sunt:
    1.Turnator la servicii,lucru care i-a asigurat ”succesul”in ”afaceri”,cu statul bineinteles si imunitate la ”puscarie” ca multi alti turnatori care au ajuns ”afaceristi”.
    2.Lipsa caracterului si a principiilor morale
    3.Coruperea tuturor celor cu care intra in contact in pentru a-si atinge scopul de fraudare/furt al banilor publici.
    Graba PNL-ului de a ”promova” acest personaj ne arata cat de corupt este acest partid in frunte cu Cozmanciuc/Orban si cat de aservit este statului securisto mafiot care impune astfel de oameni de nimic in asemenea functii pentru a controla/fura banii publici.
    Va dati seama de cati bani este vorba de s-a facut pres PNL-ul si Cozmanciuc in fata lui Panaite?
    PNL este la fel de corupt ca si PSD.
    A vota PNL este sinonim cu frauda,coruptia si impostura.
    Nu mai votati PNL/PSD/PMP oameni buni.Nu mai validati perpetuarea statului securisto mafiot.
    Prin simpla prezenta a lui Panaite in viata publica,DNA a dovedit inca odata ca este serviciu corupt si inutil actionand numai la comenzile stemului securisto mafiot care delapideaza /fura aceasta tara de 30 de ani.

  3. mari.@ 10 noiembrie, 2020 at 08:41 Răspunde

    Sa citam din (***) COZMANCIUC omul lui relutu fenechiu zis” bulau”, … “ Avem candidati care pot reprezinta judetul Neamt cu cinste”… care sunt criteriile “omului cu mandolina “ pentru promovarea pe liste in senat , parlament, sau ministere????- sa ai dosare penale, sa fii in baza de date a CNSAS ( de altfel o institutie parazitara care de mult nu isi mai dovedeste eficienta!), sa fii omul unor penali dovediti prin relatii stranse de colaborare si obedienta ( MIRCEA FECHET omul gruparii infractionale STAVARACHE de la BACAU), sa fii chiar in fieful cel mai apropiat al acestei grupari infractionale ( exviceprimar de Bacau DRAGOS LUCHIAN).
    Iata dovada ca “ mandolin man….” habar nu are si nici nu ii pasa pe cine promoveaza “ o valoare” VASILE PANAITE exprimar de Dragomiresti, un apropiat de „..soseta..” cel cu dosare penale la Neamt, cu siguranta inca un pas spre “ imaginea de r…t “ al acestui partid de marionete….” partidul lui I..s”.

  4. Liviu 10 noiembrie, 2020 at 18:10 Răspunde

    Absolventul de teologie Panaite, cameleon politic fara seaman, si-a vazut visul cu ochii, a (re)devenit demnitar. Dupa ce si-a tradat toti partenerii de afaceri, dupa ce politicianul (***) Harbuz a spus despre el ca si-a declarat falimentul financiar si moral, iată-l din nou la varf. A fost preluat de un alt (***), Mugurel, de care au fugit toti colaboratorii seriosi. Va dati seama ce valori au liberalii?? Si vreti sa va voteze lumea galbejitilor? Ati umplut administratia la toate nivelurile cu habarnisti. Rusine!

  5. Nefericitul Daniel 11 noiembrie, 2020 at 07:23 Răspunde

    Panaite zis Piti este absolvent de teologie in Republica Moldova oameni buni. Nu ca am avea ceva cu acea facultate care l-a facut popa pe Satana de Piti, dar se vede ca Placuta suedeza PNL Neamt isi promoveaza valorile si il asaza pe acest (***) secretar de stat la mediu. Sa mori de ras ce or avea in comun studiile teologice cu protectia mediului nu stim, dar stim cu certitudine un lucru acest judet nu mai scapa de blestemul Pinalty te umple groaza si greata………..

    • Despre fraieri, despre baieti smecheri 11 noiembrie, 2020 at 10:31 Răspunde

      Nu teologia are legatura cu mediul, ci Sfanta Biserica. Cea care a acaparat padurile din zonele cele mai bune, le-a taiat si acum lemnul zace prin depozite si asteapta clienti sa fie cumparat la preturi de zici ce te-ai curentat, cand le auzi. Care mediu inconjurator va fi protejat de catre teologul Piti, nu stim sigur inca. Dar lesne putem intui, ca ar putea fi vorba de mediul de afaceri cu lemnul. Cel furat de baietii destepti din umbra lui Piti.

  6. un OM 11 noiembrie, 2020 at 21:13 Răspunde

    Nu ati inteles nimic cu privire la mediul inconjurator…Pity in calitatea lui de popă, stie sa dijmuiasca mai bine ca orice muritor de rand, iar succesul lui se va arata cand ni se va pune TAXA PE OXIGEN cat si taxa pe pîrțuri, ambele in legatura cu mediul inconjurator de care e responsabil acum Edmond din Carpati!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.