Obrăznicie! La Primăria Pângărați se joacă țonțoroiul pe bani publici, sub protecția autorităților

3
2170

Publicația atacul.ro a relatat, în ultimii ani, mai multe aspecte cu privire la modul în care gașca formată la Primăria Pângărați dispune de banul public după bunul plac. Vorbim, în general, despre achiziții publice, gestionare a resurselor (pădurea), punerea în aplicare a hotărârilor consiliului local și altele. Multe dintre acestea au fost aduse în atenția autorităților, dar degeaba pentru că nu s-a întâmplat nimic. Auditorii Camerei de Conturi controlează periodic unitatea administrativ teritorială, însă nu vede marile tunuri, Prefectura Neamț, cel puțin în perioada mandatului Danielei Soroceanu, a găsit o serie de ilegalități, dar l-a pus pe cel care făcuse sesizarea să anunțe Poliția. La rându-i, Poliția a înregistrat câteva dosare penale și atât. Unele au fost clasate, iar altele sunt încă în cercetare. Probabil, fiind vorba de anchete complexe, polițiștii au nevoie de ani pentru a le finaliza, așa cum se întâmplă cu dosarele aflate în lucru pe la secțiile de poliție. Sau, nu-i așa, dat fiind volumul mare de lucru, de cel puțin 40 de ori mai mare decât munca pe care o depune un jurnalist, anchetatorii au nevoie de timp, foarte mult timp pentru a finaliza o cercetare. Pe la Pângărați sau aiurea.  În toată această perioadă, gașca de la Primăria Pângărați prinde curaj, pentru că, dacă nu a fost trasă la răspundere pentru faptele comise, de ce s-ar opri din a juca țonțoroiul pe bani publici.

Tupeu fără limite

Așa cum arătam în urmă cu câteva zile, Primăria Pângărați a achiziționat, în prima lună a anului 2017, un camion marca Iveco în schimbul sumei de 48.400 de euro, de la o firmă din Italia. Atacul.ro a aflat că mașina, înainte de a ajunge la italieni, a aparținut unei firme franceze din Nisa, care a intrat în faliment. Informațiile noastre mai arată că autocamionul Iveco era deja în România în momentul în care a fost cumpărat de Primăria Pângărați. Mai exact, într-o balastieră a unui personaj care, în ultimii ani, a vândut mai multe ciururi (buldoexcavatoare, camioane etc) la prețuri astronomice unor primării din județ. Analizând modul în care a fost realizată această achiziție este evident că totul a fost aranjat. Acest lucru este confirmat de modul în care a fost întocmit caietul de sarcini. Documentul este opera primarului Petru Lungu Bordea care, în caietul de sarcini, a menționat aproape toate datele tehnice ale camionului ce urma să fie cumpărat de primărie. Sunt lucruri clare. În primul rând, în caietul de sarcini se precizează că autocamionul să fie fabricat în (minimum) 2004, cu 310.000 kilometri (maximum), cu 3 osii și configurare 6×4. Toate acestea corespund perfect cu masina Iveco ce a fost cumpărată. De asemenea, s-a specificat ca greutatea maximă să fie de 26.000 de kilograme, capacitatea totală combustibil de 300 litri etc.

Însă, mizeria cea mai mare din caietul de sarcini este reprezentată de câteva aspecte care arată tupeul la care au ajuns unii atunci când e vorba de furat banul public.

În caietul de sarcini, semnat de Bordea, se menționează că autocamionul trebuie să fie cu braț marca Marrel, iar capacitatea maximă de ridicare, în condițiile întinderii brațului la maxim (8,4 m), să fie de 1.735 m. Sunt exact caracteristicile tehnice ale autovehiculului achiziționat de Primăria Pângărați.

Cel mai probabil, cel care a întocmit caietul de sarcini a avut și cartea tehnică a mașinii ce urma să fie cumpărată cu aproape 50.000 de euro. Bani mulți spun cunoscătorii, iar sătenii afirmă că, de când a fost cumpărată, mașina mai mult a stat în curte decât să fie folosită. Dacă mai punem la socoteală că firma italiană, care a vândut camionul, nu este înregistrată pe sistemul electronic de achiziții publice, se poate spune că anchetatorii au la dispoziție absolut toate elementele pentru a finaliza o anchetă care ar trebui să ducă, în primul rând, la recuperarea banilor primăriei, și, bineînțeles, la pedepsirea celor care au pus la cale această potlogărie.

Daniel MURARU

Citeste si:

Cacealma de aproape 50.000 de euro. Ghid de fraudare a banului public. Astăzi, Primăria Pângărați

Anchetă penală la Primăria Pângărați

Cine acoperă șmecheriile din Primăria Pângărați? Aproape un an pentru redactarea motivării în dosarul Bordea-ANI

Primarul de Pângărați și-a „tras” asfalt în fața magazinelor, din bani publici. Un fost prefect a încasat sutele de mii de lei pentru lucrare

Abuzuri la Primăria Pângărați. Prefectului îi este greu să sesizeze Poliția

Cum a câștigat o rudă a primarului de Pângărați 500 mc de lemn la o licitație organizată de primărie

În Primăria Pângărați, ca pe propria moșie. Primarul Bordea a fost găsit în conflict de interese

La Pângărați, autoritățile acoperă matrapazlâcurile primarului. Pădurea comunității, tăiată fără aprobarea consilierilor

Lucrări de mântuială ale firmei prefectului Piti la Primăria Pângarați. Izopoint a încasat 21.732 euro

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Aurelia 15 februarie, 2020 at 09:35 Răspunde

    Vedeti, dle Muraru, ca si colegi de-ai dumneavoastra devalizeaza bugetul comunei noastre de sume foarte mari. Daca tot studiati achizitiile, uitati-va cu atentie si veti gasi cine se hraneste din amaratul asta de buget lical. Poate ca n-ar fi rau sa afle si cetatenii comunei noastre pe ce se duc mii si mii de lei. Si nu e singura primarie de unde colegii dumneavoastra maninca cu 7 maini. Pe langa celelalte sifoane, presa e si ea prezenta. Consilieri locali, voi ce paziti??

  2. Secara Adriana 15 februarie, 2020 at 09:44 Răspunde

    Presa din Neamt nu este „cainele de paza a democratiei”. Presa din Neamt este o hiena . Daca primeste, scrie osanale la adresa celui ce da. Daca nu primeste actioneaza in doua etape. mai intai publica un articolas de avertizare cu te miri ce, adica bate saua sa priceapa iapa. Daca omu se prinde, da si „presa” tace. Daca nu, baga artileria grea. Asta e presa in acest fund de lume. Priviti cati neispraviti si-au facut „ziar”! E profitabil.

  3. Daniela 15 februarie, 2020 at 17:25 Răspunde

    Secara Adriana, daca dvs simtiti ca va traiti viata intr-un „fund de lume” asa cum descrieti urbea noastra este fix problema personala. Daca va nemultumesc anumite initiative, unele dintre ele chiar remarcabile, nimic nu va opreste, presupun, sa va relocati intr-un spatiu idilic, unde sa nu „bantuie” neispraviti, proprietari de ziare. Daca ati fost prejudiciata, prin publicarea unor informatii in acest ziar, luati atitudine si cautati-va dreptatea in instanta, apelind la justitia noastra pura. Nu stiu sa fii citit in aceasta publicatie despre osanale. Cei care citesc publicatia de fata si au avut un cuvint de spus, si-au asumat toate riscurile, in cazul unor eventuale prejudicii. Cit despre prezenta hienelor in Neamt, nu le contesta nimeni prezenta. Sint tocmai cei despre care se scrie in acest ziar, cei care jefuiesc dupa bunul plac, bugetele diverselor institutii publice. Ne confruntam zilnic cu ele. In rest, Neamtul nu este acel fund de lume despre care vorbiti. Este un loc unde 90% dintre locuitori se lupta zilnic cu tot felul de neajunsuri, generate tocmai hotii care ne fura banii si impiedica dezvoltarea, progresul.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.