Aproape un an de la arestarea primarului comunei Tarcău. „Cadoul” Curții de Apel Bacău pentru Fîrțală. Își va pierde sau nu mandatul?

0
2094

 

Peste câteva zile se împlinește un an de când Dănuț Manole Fîrțală, primarul ales al comunei Tarcău, a fost arestat, alături de consilierul Sebastian Maxim, pentru fapte de corupție. În toată această perioadă, deși a mai câștigat un mandat de primar în arestul Poliției fiind, Fîrțală nu și-a mai exercitat funcția. În primul rând, pentru că, mai multe luni, s-a aflat în arest preventiv sau în arest la domiciliu. Mai exact, până în data de 11 septembrie, când magistrații au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Judecătorii i-au respins cererile

Totodată, printre altele, lui Fârțală i s-a interzis să exercite funcția de primar, iar în cazul lui Maxim, pe cea de consilier. De atunci, din două în două luni, Dănuț Manole Fîrțală a făcut plângere în instanță împotriva ordonanței procurorului, prin care i s-a interzis să-și exercite funcția de primar. Au fost patru astfel de solicitări, în noiembrie 2024, în ianuarie 2025, în martie 2025 și în mai 2025, și de fiecare dată judecătorii i-au respins cererile.

Încă 2 luni, pe tușă

Astăzi, Curtea de Apel Bacău i-a respins și contestația depusă împotriva deciziei Tribunalului Neamț, prin care i s-a interzis, încă 2 luni, să nu-și exercite calitatea de primar. Decizia este cel puțin curioasă, deoarece, în urmă cu aproape trei săptămâni, Fîrțală, Maxim și Lucian Popa, viceprimarul cu atribuții de primar, au fost trimiși în judecată pentru luare de mită și instigare la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În general, în astfel de situații, când începe judecata într-un dosar de corupție, măsurile, precum cea a interzicerii exercitării funcției de primar, sunt ridicate. În cazul lui Fîrțală și Maxim, ordonanța procurorilor se aplică și în prezent. Această situație va fi limpezită, cu siguranță, pe parcursul procesului.

Prefectul poate decide soarta lui Fîrțală la primărie

În acest moment, există mai multe voci care afirmă că Fîrțală ar trebui să-și piardă mandatul de primar, ca urmare a faptului că nu și-a exercitat funcția foarte mult timp. Mingea se află în curtea Instituției Prefectului Neamț, prefectul fiind cel care poate să emită un ordin prin care să se constate încetarea mandatului primarului.

Conform legii, ordinul trebuie să aibă la bază „un referat semnat de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului”.

Ce prevede Codul Administrativ

Conform prevederilor Codului Administrativ, art. 160, mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri:

  1. a) demisie;
  2. b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, a unei stări de incompatibilitate;
  3. c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ- teritorială;
  4. d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei;
  5. e) punerea sub interdicţie judecătorească;
  6. f) pierderea drepturilor electorale;
  7. g) imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic;
  8. h) pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales;
  9. i) condamnarea prin hotărâre rămasă definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni electorale pe durata procesului electoral în cadrul căruia a fost ales, indiferent de pedeapsa aplicată şi de modalitatea de individualizare a executării acesteia;
  10. j) deces.

Analizând aceste prevederi ale Codului Administrativ, situația primarului Fîrțală ar putea fi analizată raportatând-o la punctul „g”, care stipulează că mandatul încetează de drept și în cazul „imposibilității exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.

Este posibil ca situația primarului de Tarcău să fie încadrată la „alte motive temeinice dovedite”, însă doar autoritățile se pot pronunța. Despre acest aspect se poate discuta doar după împlinirea termenului de 6 luni, adică, la sfârșitul lunii iunie, iar începutul lunii iulie.

Fîrțală va avea posibilitatea să conteste, din nou, în instanță ordonanța procurorului prin care i s-a interzis să-și exercite mandatul.

În cazul în care prefectul va dispune încetarea înainte de termen a mandatului primarului ales – Dănuț Manole Fîrțală – vor fi organizate alegeri pentru desemnarea unui alt primar.

Toată conducerea are probleme cu legea

Situația de la Primăria Tarcău este, cu siguranță, unică în România: primarul ales, care nu are voie să-și exercite funcția, și vicele cu atribuții de primar (Lucian Popa) sunt judecați în același dosar pentru fapte de corupție – luare de mită și instigare la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Fosta conducere a primăriei, Iulian Găină, fost primar, și Mircea Nistor, fost viceprimar, au fost deja condamnați într-un dosar pentru delapidare. Cei doi și-au recunoscut faptele și au primit pedepse cu suspendare.

Afaceri pe bandă rulantă

În ultimii ani, atacul.ro a publicat numeroasele articole în care a dezvăluit afacerile derulate la Primăria Tarcău. Au fost deschise și dosare penale, însă cele mai multe au fost clasate. Cu mici excepții.

Anul trecut, în campania electorală de la alegerile locale, Dănuț Fîrțală, primarul ales, și consilierul juridic Sebastian Maxim au fost arestați preventiv pentru luare de mită. Cei doi au fost acuzați de procurori că au cerut și primit bani de la patronul unei firme care avea contracte cu primăria, pentru care presta diverse servicii (amenajare spații verzi, barieră, curățenie primărie etc). Patronul ar fi făcut un denunț în care ar fi reclamat că este nevoit să dea șpagă pentru a-și primi banii pentru serviciile prestate.

Fîrțală și Maxim au stat mai multe luni în arest preventiv, iar după ce au fost puși în libertate, procurorul le-a impus mai multe restricții. În cazul lui Fîrțală, procurorul a solicitat, iar instanța a admis de fiecare dată, să nu desfășoare activitatea de primar, deși tărăcăuanii îl votaseră încă o dată, chiar dacă se afla după gratii.

În aceste condiții, Lucian Popa, ales viceprimar după alegerile din iunie 2024, a fost desemnat să preia atribuțiile primarului Fîrțală, care nu avea voie să-și exercite această calitate. Culmea este că și Lucian Popa are calitatea de inculpat în același dosar în care au fost trimiși în judecată, pentru luare de mită și instigare la dare de mită, Fîrțală și Maxim.

D. MURARU

Citește și:

Unic în România – Primăria penalilor. Actuala conducere, trimisă în judecată pentru corupție. Fosta conducere, condamnată pentru delapidare

Citește și:

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.