Pacient al Spitalului Județean Piatra-Neamț: „Datorită dăruirii cadrelor medicale, astăzi sunt în viață!”

6
3859

Sistemul de sănătate românesc, copleșit de probleme, scoate la iveală, deseori, profesionalismul cadrelor medicale, care reușesc să smulgă din ghearele bolii și ale morții numeroși pacienți.

O astfel de situație este a pietreanului Florin L.L. (47 de ani), care ținut să mulțumească, prin intermediul publicației atacul.ro, personalului Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț pentru profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă în salvarea vieții acestuia.

Florin poate spune că s-a născut a doua oară, cadrele medicale din cadrul spitalului oferindu-i suportul pe fondul căruia a primit o nouă șansă la viață: „Toată aprecierea și respectul pentru implicarea întregului personal al Secției Cardiologie, ATI, UPU și SMURD, de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, profesioniști care, recent, mi-au salvat viața. Mulțumesc din suflet doamnei doctor Corcoz și domnilor doctori Presură, Gurău și Păsălău pentru profesionalism și devotament. Datorită dăruirii lor, astăzi sunt în viață. Dumnezeu lucrează prin acești minunați profesioniști. Mulțumesc pentru deciziile corecte, implicarea, profesionalismul, empatia doamnei doctor Corcoz, șefa Secției Cardiologie, care mi-a salvat viața și acum, dar și în urmă cu 2 ani. Am toată admirația și prețuirea pentru cadrele medicale ale Spitalului Județean Piatra-Neamț, care, ori de câte ori am avut probleme, fiind cardiac și cu comorbidități, am fost tratat cu profesionalism și dăruire. Nu este nimic mai reconfortant, ca pacient, decât să știi că ești pe cele mai bune mâini”.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

6 comments

  1. Soroș 17 februarie, 2023 at 20:01 Răspunde

    Medicii din Upu sunt cunoscuti ca nu iau mita sub nicio forma. Este o placere sa vezi medici dedicati care nu condiționează actul medical. Pacat ca nu mai avem sef de consiliu judetean sa vina sa vada biroul medicilor amplasat pe HOLUL UPU de 2 luni, de cand a inceput santierul. Rusine……oare DSP le a dat autorizatii de functionare, ca toti bolnavii tbc, gripa si covid sa stea împreună intr o camera?????Carabelea pune statii inteligente la periferia orașului…dar o parcare la spital nu vrea sa faca, ii dam voie sa pună si un semafor!

  2. ion 19 februarie, 2023 at 07:21 Răspunde

    Acest INDIVID mănâncă multă MARMELADĂ(adică (***),dar nu turcesc)…..
    Pe mine m-au nenorocit la ortopedie…..
    La U. P. U. stai 4–6 ore până te verifică…
    Mai bine mergi la MUREȘ…..

  3. Stelian Aldea 20 februarie, 2023 at 14:54 Răspunde

    Uite ca or mai fi si exceptii. Dar, dupa cum stim, exceptia confirma regula. Iar regula e arhistiuta despre aceasta unitate medicala.

  4. Joker 21 februarie, 2023 at 10:32 Răspunde

    Domnule Ion, stai la coada in Upu pt ca nu ești o urgență. Sunt sigur ca nu stiti codurile. Stiti cat dureaza sa scoti din stop un om si sa l stabilizezi, sa oprești un AVC sa i dizolve cheagurile? Sunt clinici pt ortopedie…si daca tot știți sa jigniti pacat ca nu ati muncit destul cat sa mergeți la o clinică. Upu acum este un hol lung unde faci sinuzita in cateva ore. Lucrătorii din Upu stau 12 ore in vantul ala, in mizeria aia si dumneavoastră va plangeti ca ati așteptat 5 ore??? Dacă nu ati învățat carte domnule…..rahat turcesc!

  5. Popa 21 februarie, 2023 at 10:38 Răspunde

    Seful consiliului județean a murit? Pai liftul la infectiose nu merge( se cara pacientii cu meningita in pătură medieval), Upu este un hol….unde s milioanele Arsene?

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.