Un lector universitar de la „Babes-Bolyai” cerea bani pentru promovarea examenelor. 600 de euro, nota minimă

0
1573

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a suspectului RUDOLF CRISTIAN, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „În zilele de 11, respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.

Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand:

– 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă,

– 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă,

– 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, potrivit procurorilor DNA.

Rudolf Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.