Fostul șef al SH Bistrița, la un pas să scape de proces. Grigoriu este acuzat de DNA că a „umflat” șpăgi de milioane de euro
Deciziile Curții Constituționale a României (CCR), din 2018 și 2022, și Decizia pronunțată la finele lunii trecute de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privitoare la prescripția răspunderii penale, încep să-și producă efectele, iar în perioada următoare, sute de inculpați, cercetați în dosare grele de corupție, vor solicita încetarea proceselor penale.
Unul dintre inculpați, Constantin Constantin Romică Grigoriu (foto), fostul director al Sucursalei Hidrocentale Bistrița, care este judecat pentru fapte de corupție într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Neamț, a solicitat instanței, la ultimul termen de judecată din 8 noiembrie, încetarea procesului, motivând că a intervenit termenul de prescripție. Cum faptele de luare de mită, de care îl acuză DNA, au fost comise în perioada 2010-2011, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, în condițiile în care prescripția specială nu mai funcționează ca urmare a deciziilor CCR și ÎCCJ.
Astfel, la ultimul termen de judecată, judecătorul a dispus amânarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2023, ca urmare a „cererii formulată de reprezentantul Ministerului Public pentru a lua cunoștință de conținutul cererii vizând prescripția faptei penale”.
Romică Grigoriu este unul dintre inculpații care, cel mai probabil, vor scăpa de dosare ca urmare a îndeplinirii termenului de prescripție.
Grigoriu a condus Sucursala Hidrocentrale Bistrița până în mai 2014, când Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica, l-a revocat din funcție.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată în decembrie 2019 pentru luare de mită.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
GRIGORIU CONSTANTIN – ROMICĂ, la data faptelor director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),
Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),
Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul realizării obiectivului de investiții “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava”, în perioada 2010-2011, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu constând decontarea la timp a lucrărilor, i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, chiar dacă nu se impunea acest lucru, trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalți doi inculpați.
Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.
În aceeași perioadă, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitate de președinte al unei comisii de evaluare, prin încălcarea obligațiilor de serviciu prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică (…), ar fi atribuit unei alte societăți comerciale un contract de lucrări la obiectivul “Acumulare Galbeni. Realizarea etanșării și consolidării digului mal drept pe zona km 0 – km 3. Lucrări de intervenții”. În realitate, dacă ar fi fost respectată legislația în vigoare, oferta tehnică și financiară a societății respective ar fi trebuit respinsă de comisia de evaluare prezidată de Grigoriu Constantin Romică.
Ulterior, inculpatul i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, trei contracte de furnizare bunuri și prestări servicii cu firma unuia dintre ceilalți doi inculpați în valoare totală de 5.004.200 euro fără TVA și 5.950.232 lei fără TVA.
Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al firmei administrată de omul de afaceri ar fi fost de 1.718.818 euro și 2.541.280 lei”, se arată în comunicatul DNA, din decembrie 2019.
Procurorii DNA afirmă că Romică Grigoriu, în înțelegere cu patronii a două firme comerciale, Sorin Grigore și Vasile Constantin Lazăr, a luat șpagă în valoare de peste 9 milioane de lei și 1,7 milioane de euro. Într-un caz, reprezentanții unei firme au fost nevoiți să-i dea șpagă lui Grigoriu pentru ca acesta, în calitatea sa de director SH Bistrița, să deconteze anumite lucrări hidrotehnice.
În cel de-al doilea caz, șpaga a fost cerută ca urmare a „sprijinului” acordat unor societăți comerciale pentru a prinde un contract de peste 10 milioane de euro.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.