Ținutele femeilor din trecut – cămașa națională a femeilor și bijuteriile cu pietre semiprețioase

Cămașa națională a femeilor din antichitate

Când vine vorba de egipteni, nu este deloc surprinzător faptul că datorită climatului cald,  egiptenii purtau doar haine subțiri și ușoare. Femeile purtau cămăși naționale albe și lungi, rochii cu bretele, sandale și diverse bijuterii din aur cu pietre semiprețioase. Hainele erau confecționate doar din in sau din bumbac. Mai târziu, în istoria egipteană, hainele au devenit mai elaborate și mult mai colorate. Cei care își permiteau, purtau ca accesorii bijuterii din aur, argint și pietre semiprețioase. Oamenii săraci purtau bijuterii din cupru sau bronz.

În cele mai vechi timpuri, în Grecia se purta așa – numita cămașă națională femei ”peplos”, care era un dreptunghi de pânză împăturit și prins cu ace, legat în talie. Mai târziu, cămașa națională a femeilor grecești s-a transformat într-o o tunică lungă, care se numită ”chiton”.

Femeile din Grecia antică purtau bijuterii cu pietre semiprețioase, precum coliere, cercei, brățări de mână și de gleznă. Ulterior, femeile bogate purtau umbrele elegante care aveau rol de protecție împotriva razelor de soare.

În cultura romană, ”stola” era cămașa națională a femeilor care de fapt, nu era decât o rochie lungă vopsită în diferite culori, cu un șal lung pe deasupra pe care îl numeau ”palla”. Pentru femeia de rând, aceste rochii erau confecționate din lână sau in, dar femeile bogate își permiteau rochiile din bumbac și mătase. În general, toate hainele romane erau prinse cu ace și broșe, din metale prețioase și pietre semiprețioase.

Cămașa națională femeilor în Evul Mediu

Femeile săsești purtau o haină lungă de in cu o tunică lungă peste ea, care constituia cămașa națională.  Spre deosebire de femeile săsești care nu țeseau, femeile viking torceau și țeseau pânza manual și își confecționau hainele pentru toată familia. Ele purtau o rochie deschisă pe laterale, prinsă de umeri cu două curele. Pe vreme rece, ele purtau pe deasupra mantii sau șaluri care erau prinse cu diverse broșe cu pietre semiprețioase. Femeile viking purtau deseori părul împletit sau ținut sub un văl.

În secolul al XII-lea și în secolul al XIII-lea, hainele erau încă destul de simple. Femeile purtau o haină de in sau de pânză asemănătoare cămășilor de noapte clasice din ziua de astăzi. Pe deasupra purtau o altă haină, ca o rochie, prinsă cu o curea în jurul taliei. 

În Evul Mediu, atât bărbații cât și femeile,  purtau haine din lână, acestea fiind de calitate diferită. Lâna putea fi țesută fin și în felul acesta era destul de scumpă, sau putea fi grosieră și ieftină. De la jumătatea secolului al XIV-lea, au fost date legi care au stabilit ce materiale puteau purta diferitele clase sociale, pentru a  împiedica clasa de mijloc să se îmbrace mai bine decât își permiteau. Deși aceste legi erau menite să arate vizual statutul social, cei mai mulți oameni au ignorat legea și au purtat ceea ce și-au dorit.

La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolul al XV-lea, hainele au devenit mult mai elaborate, marcând începutul modei în sensul modern al cuvântului. În timp ce pentru cei bogați, stilurile s-au schimbat rapid și hainele au devenit foarte elaborate și elegante, pentru  cei săraci, hainele trebuiau să îndeplinească două condiții importante: să fie rezistente și practice.

În general, femeile purtau un fel de jupon care se numea ”smock” sau ”chimise” din in sau lână și o rochie de lână pe deasupra. Rochiile femeilor erau era alcătuite din două părți, un corset și o fustă. Mânecile se strângeau cu șireturi și puteau fi detașate iar femeile muncitoare purtau și un șorț de in.

În secolul al XVI-lea, toată lumea a început să poarte și pălării iar nasturii ținutelor de damă deveniseră decorativi.  Începând cu secolul al XVII-lea, hainele purtate de europeni ajunseseră să fie influențate în totalitate de tendințele modei, așa cum este și în ziua de astăzi, hainele trecând într-o oarecare măsură de la restrictiv la confortabil și din nou la restrictiv.