Ionel Arsene, din nou influent în PSD. La mâna inculpatului, instituții extrem de importante ale statului

2
4039

Ionel Arsene (FOTO), președintele Consiliului Județean Neamț, se confruntă cu grave probleme cu legea, însă asta nu-l împiedică să ia decizii importante pentru țară.

Arsene, care este și președinte al PSD Neamț, a ajuns, din nou, să stabilească persoanele care vor ocupa funcții de conducere în unele agenții de stat și instituții subordonate unor ministere, toate extrem de importante.

Practic, Arsene și-a recăpătat influența pe care a mai avut-o asupra Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), care gestionează bogățiile subsolului, adică tot ce înseamnă resurse de hidrocarburi și resurse minerale, proprietatea publică a statului. Nicio resursă, fie că e vorba despre metale prețioase, cărbune, petrol, piatră, balast nu poate fi exploatată fără licență de la ANRM.

Serviciul Român de Informații (SRI) are un birou în sediul ANRM-ului, de unde doi ofițeri ar trebui să vegheze ca bogățiile statului să fie gestionate legal.

Față de perioada Guvernului Dăncilă, când Arsene monitoriza tot ce mișcă la ANRM, lucrurile s-au schimbat nițel, în sensul că, între timp, fiul său, Alexandru Arsene, a devenit asociat la firma care exploatează calcarul ornamental de la Codru Babadag, județul Tulcea.

Licența de la ANRM urmează să expire în acest an și, cel mai probabil, firma la care fiul lui Arsene deține 95% din părțile sociale va încerca să obțină o nouă licență.

Cu siguranță, nu vor fi emoții atâta timp cât tatăl este cel care veghează  treburile la ANRM.

Gigi nu mai vrea la ANRM

Pentru a controla activitatea de la ANRM, Arsene are nevoie de un om de încredere, iar sursele noastre afirmă că l-ar fi propus pe Gigi Dragomir, cel care a condus agenția și în perioada guvernării PSD. Numai că Dragomir nu prea ar mai fi vrut, însă nici nu putea, pentru că nu a obținut certificatul de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Dragomir a picat testul ORNISS din cauza problemelor penale pe care le are.

„Face lobby Arsene să-l numească la ANRM tot pe Gigi Dragomir, numai că sunt niște probleme. În primul rând, Gigi Dragomir nu prea ar vrea să se mute de la Antifraudă, unde este în prezent și se simte foarte bine. În al doilea rând, are câteva dosare penale și nu se știe dacă mai primește avizul de securitate”, ne declara, în urmă cu câteva zile, o sursă din ANRM.

În această situație, Arsene este în căutare altui personaj pe care să-l proțăpească în fruntea agenției care, teoretic, ar trebui să aibă grijă de bogățiile acestei țări.

Va pune șef și la ABA Siret

ANRM-ul nu este singura instituție unde Arsene va decide cine va fi șef. Va face acest lucru și la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Pe ambele le-a gestionat și înainte de ieșirea PSD-ului de la guvernare.

Ambele structuri, prima în subordinea „Apelor Române”, cealaltă în subordinea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au atribuții importante și bugete generoase.

ABA Siret, pe lângă faptul că gestionează fonduri generoase pentru efectuarea lucrărilor hidrotehnice, organizează și licitații pentru perimetrele de exploatare a agregatelor minerale. Să nu uităm că această afacere, unde ilegalitățile sunt la ele acasă, generează profituri extrem de mari, dar și exorbitante sume de bani obținute prin furt.

În următorii ani, cine va avea balast în această zonă va deveni foarte bogat. Să nu uităm că județul Neamț va fi tranzitat de cele două tronsoane de autostradă (A7 și A8) ce nu pot fi construite fără … balast. Așadar, controlul licitațiilor pentru închirierea de perimetre de exploatare a balastului îi va căpătui pe unii.

Datele noastre arată că, cel puțin în acest moment, Arsene este indecis în privința persoanei care va conduce ABA Siret Bacău. Probabil, se va consulta și cu colegul de partid Benea.

La ABA Siret, în perioada anterioarei guvernări PSD, directori au fost nemțenii Vlad Marcoci și Mihail Popescu. Ambii sunt judecați acum pentru fapte de corupție.

Influent și peste Drumuri

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a fost tot „pe mâna” lui Arsene în guvernarea PSD, instituția având un buget cu multe zerouri, bani folosiți pentru tot ceea ce înseamnă drumuri naționale și europene din județele Moldovei.

Cât Ovidiu Laicu a fost director la DRDP Iași, județul Neamț a înghițit cam toate fondurile, în timp ce celelalte județe ale Moldovei au avut de pătimit. Datele noastre arată că Arsene mizează tot pe Ovidiu Laicu, acesta urmând să fie numit din nou în fruntea DRDP-ului. De altfel, Laicu se judecă cu instituția după ce și-a pierdut funcția de director. Procesul se află în faza de apel, după ce Laicu a câștigat pe fond.

Toate aceste lucruri se întâmplă în situația în care DNA Bacău cercetează modul în care DRDP-ul a investit zeci de milioane de euro în tronsonul de drum dintre Bicaz și Poiana Largului. Lucrările pe cei 44 de kilometri de traseu au fost făcute în baza unei expertize ochiomtrice, fondurile fiind alocate în regim de urgență.

Procurorii urmează să elucideze mai multe aspecte care au stat la baza acordării contractului unei asocieri de trei firme Aqua Parc, Mavgo Holding și Danlin XXL. Contractul a fost atribuit în perioada în care ministru la Transporturi era Răzvan Cuc, actual senator PSD de Neamț. Prietenia lui Cuc cu Arsene este de notorietate.

Lucrarea a fost atribuită fără licitație asocierii de firme cu lider Aqua Parc SRL Roznov. Beneficiarul lucrării, Compania Națională a Administrării Infrastructurii Rutiere (CNAIR), nu a organizat licitație, motivând că lucrarea trebuie să fie executată în regim de extremă urgență „determinată de evenimentele care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”. Extrema urgență invocată este mai mult decât discutabilă, pentru că problemele create de alunecările de teren de pe acel tronson existau de ani buni. Însă fără „starea de urgență” nu putea fi alocată suma necesară de la Fondul de intervenție a Guvernului. Valoarea totală estimată a contractului a fost de 257.534.659 lei, fără TVA, oferta câștigătoare a asocierii de firme Aqua Parc, Mavgo Holding și Danlin XXL, singura de altfel, fiind de 253.892.449 lei, fără TVA, respectiv 302.132.013 lei, cu TVA inclus.

Daniel MURARU

Citește și:

Procesul de corupție al lui Arsene: încă o amânare și o amendă aplicată inculpatului

Arsene junior, mare afacerist la 25 de ani. Exploatează calcarul ornamental din Cariera Codru Babadag

Combinagii și șpăgari la „Apele Române”. Marcoci, Miki, Berea și afaceristul Ciufudean, cercetați de DNA într-un nou și spectaculos dosar de corupție

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Liviu 16 februarie, 2022 at 17:19 Răspunde

    Nu ne rămâne decat sa ne mutam in Ucraina. Cum poti da pe mana unui inculpat institutii atat de importante ale statului, chiar strategice. Chiar nu mai avem structuri de informatii, nu mai avem procurori independenti, tot statul român e prizonierul unui inculpat? Chiar totul se face doar pe bani, nu mai exista autoritati care sa-si faca treaba? Bai fratilor, treziți-vă naibii odată! Cum se face ca toti sefii numiti de Arsene au probleme penale grave pentru ca ei au semnat si valutistul a incasat? Treziți-vă!!!!!!! Duceți-l unde trebuie! Vreti sa-l faceti miliardar? Daca da, sa stiti ca primii pe care-i va calca in picioare sunteti voi, autoritățile care-l protejați. Va avea nevoie de altii.

  2. Din nou calu lu Harap-Alb lu 17 februarie, 2022 at 21:27 Răspunde

    Păi bine, mă, dar cine să facă toate astea????? Voi în loc să mulțumiți că are cine să se sacrifice pentru voi, sa stea cu picioarele în ligheanul cu apă rece ca sa se gândească pe cine dracu să mai pună să conducă atâtea instituții, voi faceți gât, ai?
    Dacă n-ar fi omul ăsta să le facă pe toate ați locui ca-n Kongo! Nu ați fi recunoscători in ruptul capului.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.