Arsene junior, mare afacerist la 25 de ani. Exploatează calcarul ornamental din Cariera Codru Babadag

2
14481

Românii care se plâng că ai lor copii sunt nevoiți să plece cu traista-n băț în lume ca să-și găsească un rost, pentru că în țară nu numai că le este greu să se realizeze din punct de vedere profesional, dar le este aproape imposibil să se întrețină din cauza joburilor prost plătite, trebuie să știe că există și exemple fericite. Odraslele politicienilor reușesc să se descurce de minune. Unii în politică, așa cum este fiul baronului de Vaslui – Buzatu, alții în afaceri.

În galeria fiilor de politicieni descurcăreți a intrat și băiatul lui Ionel Arsene, inculpatul pentru fapte de corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț. Alexandru Arsene, la cei 25 de ani împliniți de curând, face afaceri de milioane, ajungând să gestioneze una dintre cele mai importante cariere de calcar ornamental din România, ceea ce reprezintă o adevărată performanță la vârsta lui.

Informațiile atacul.ro arată că Alexandru Arsene este asociat majoritar în societatea care deține licență de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru a exploata calcarul ornamental din Cariera Codru Babadag (FOTO), situată la o distanță de 5 kilometri de localitatea Babadag, județul Tulcea.

 

În acest context, trebuie neapărat amintit un aspect extrem de interesant:

  • Cât PSD-ul a fost la guvernare, Ionel Arsene a fost cel care a tras sforile la ANRM, agenție a statului român care gestionează tot ce înseamnă resurse de hidrocarburi și resurse minerale, proprietatea publică a statului. Nicio resursă, fie că e vorba despre metale prețioase, cărbune, petrol, piatră, balast nu poate fi exploatată fără licență de la ANRM.
  • În perioada în care Arsene o „punea” premier pe Viorica Dăncilă, consilier al președintelui ANRM, Gigi Dragomir, era condamnatul pentru fapte de corupție (în două dosare) infractorul Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL/ALDE.
  • Tot în perioada în care Arsene își exercita influența la ANRM, mai mulți nemțeni au ajuns să lucreze aici în funcții cheie. Cazul soției liderului de sindicat de Poliție, Neculai Isache, este cel mai elocvent;
  • Acum, după ce PSD a intrat la guvernare alături de PNL, Arsene vrea să impună o persoană de încredere la șefia ANRM. Dar despre acest subiect vom vorbi în curând.

 

Fiul fostului președinte al SNFP, implicat și el

Arsene jr. nu este singurul implicat în afacerea care vizează exploatarea calcarului de Babadag. Firma în numele căreia operează la Tulcea este administrată de Vasile Arsene care, afirmă sursele noastre, este fratele mai mare al lui Ionel Arsene.

Societatea care deține licența de exploatare a calcarului ornamental de la Codru Babadag se numește TIB 90 Com SRL și are sediul în Tulcea. Firma a obținut de la ANRM licența de exploatare a calcarului ornamental din perimetrul Codru Babadag la începutul anilor 2000, iar documentul expiră în noiembrie acest an.

Alexandru Arsene a devenit asociat la TIB 90 Com SRL în cursul anului 2020, atunci când asociatul majoritar, Ioan Butuza, i-a cesionat 95% din părțile sociale. Astfel, în acest moment, Arsene Jr.  deține 95% din părțile sociale, iar Ioan Butuza 5%. Firma, cum spuneam, este administrată de Vasile Arsene.

Foto: Alexandru și Ionel Arsene

Anul 2020 a fost cel mai profitabil pentru TIB 90 Com SRL, care a avut o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei și un profit de 417.457 lei.

Dacă firma TIB 90 Com SRL este cea care exploatează efectiv calcarul ornamental de la Codru Babadag, de promovare/vânzare se ocupă o altă societate, în care asociat majoritar este tot Alexandru Arsene. Vorbim despre Forever Stone SRL, o societatea ce își are sediul în București, pe strada Louis Blanc, Sectorul 1. Alături de Alexandru Arsene, care deține 62,50% din părțile sociale, asociat este și Ioan Emanuel Oprescu, un tânăr  de 25 de ani, care deține 37,50% din părțile sociale. Emanuel Oprescu este fiul lui Sebastian Oprescu, fost președinte al Sindicatului Național al Funcționarilor Publici din România și fost președinte al Institutului pentru Politici Sociale și Administrative, care a decedat anul trecut în luna septembrie.

Momentul trecerii în neființă al lui Sebastian Oprescu a fost menționat și de Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Emanuel Oprescu a devenit asociat în firma Forever Stone SRL, alături de fiul lui Arsene, în noiembrie 2021.

Pe site-ul societății, controlată de Arsene Jr. și Oprescu Jr., se menționează: „Cariera Codru Babadag se află în concesionarea Eternity Stone” și „Eternity Stone este beneficiarul direct al Carierei Codru Babadag prin concesionarea acesteia”.

Foto: Emanuel Ioan Oprescu

 

Calcarul ornamental de Babadag este foarte apreciat și căutat de constructori. Se folosește nu numai în construcții, inclusiv la construcția de garduri, șeminee etc.

Conform autorizației de mediu, TIB 90 Com SRL are dreptul să exploateze 1.600 metri cubi/an. Pe site-ul oficial al firmei se face mențiunea că exploatează 50.000 de metri pătrați/an. La magazinele de specialitate, un metru pătrat de piatră de Babadag se vinde cu aproximativ 100 de lei.

În prezent, activitatea de exploatare a calcarului se face în baza unei licențe ce a fost transferată de la SC Carpat Agregate SA pe noua firmă TIB 90 Com SRL, printr-un ordin al ANRM din septembrie 2010.

Sursa foto: eternitystone.ro, Facebook/Ionel Arsene; Facebook/Emanuel Oprescu

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Asociația ursul brun 12 februarie, 2022 at 16:03 Răspunde

    La Tazlau,Borlești, Arsenie și Ginel prin interpuși au în stăpânire sute de hectare de teren ,in care sunt și de tubate in păstrare și care sunt pline de resurse naturale.Acesti doi oameni acoperiți de servicii fac legea în Județ și nu numai . Știm că justiția îi acoperă,oare de ce

  2. Liviu 13 februarie, 2022 at 15:30 Răspunde

    Hectarele de la Borlesti, Tazlau sunt cumparate tot pentru a obtine licenta pentru deschiderea unei exploatari minere cu resurse importante, astfel incat sa poata fi vanduta cu zeci de milioane de euro. Dar repeta greselile lui Pinalty care si-a bagat copiii in afaceri si au probleme. Speram ca nu va mai dura foarte mult pana va incepe declinul acestui needucat care devalizeaza bugetul judetului si nu numai.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.