Ventilatoarele oferite Spitalului Județean de Aqua Parc și Danlin XXL, obiecte de decor. Unitatea medicală nu deține certificate CE ale aparaturii aduse din China

2
1988

 

Anul trecut, în luna mai, în plină pandemie de Covid-19, două dintre cele mai importante companii de construcții din județ, Aqua Parc SRL (în prezent, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL) și Danlin XXL, sponsorizau Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț cu trei ventilatoare pulmonare produse în China.

Momentul sponsorizării a fost marcat, cu fast, de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, care a mulțumit public celor două companii pentru gestul lor.

Astăzi, la un an și două luni de când cele trei aparate au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Piatra- Neamț (cel de la Aqua Parc a fost dus la UPU-SMURD, iar cele două de la Danlin XXL, la Secția ATI), niciunul nu funcționează. Două sunt motivele: nu sunt racodate la aer medical, pentru că secțiile în care au fost repartizate (UPU SMURD și Secția ATI) nu au așa ceva, iar personalul nu a fost instruit să le utilizeze.

„Din informațiile primite, cele trei ventilatoare nu au fost încă puse în funcțiune deoarece necesită racordare la aer medical (nici Secția ATI, nici UPU-SMURD nedeținând o astfel de dotare pe secție) și personalul nu a fost instruit pentru a utilize acest tip de ventilator”, au precizat oficialii Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Anul trecut, atacul.ro a verificat sponsorizarea făcută de cele două companii, plecând de la informațiile care apăreau pe cutiile în care se aflau ventilatoarele pulmonare, ce indicau că acestea sunt marca PA-500.

Pe site-ul oficial al producătorului chinez am găsit tipul de model care figura pe cutiile ventilatoarelor donate spitalului, la prețuri cuprinse între 1.150 și 1.200 de dolari.

 

Reprezentanții Aqua Parc SRL au negat că ventilatoarele ar fi costat atât de puțin, menționând că tipul cumpărat de ei și oferit spitalului este THR VT-1800, la un preț de 12.500 dolari/bucata, fără transport. Singura diferență dintre cele două tipuri de ventilatoare (ambele cu aceleași caracteristici tehnice) era aceea că modelul PA – 500 nu deținea certificate CE, pe când modelul THR VT-1800 avea acest certificat, fără de care nu putea fi folosit în România. Despre toate acestea, inclusiv dreptul la replică al societății Aqua Parc SRL, atacul.ro a scris AICI, AICI, AICI și AICI. Cel care s-a ocupat de aducerea ventiloarelor în România a fost Veaceaslav Burlac, fost președinte al Raionului Criuleni din Republica Moldova. La acea vreme, Burlac reprezenta societatea Aqua Parc SRL, iar acum este director general al firmei Mavgo Holding SRL, societatea controlată prin interpuși de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cumătru cu Ionel Arsene, șeful CJ Neamț. Ginel lucrează ca jurist la Aqua Parc, firmă unde tatăl său, Gheorghe Vlasie, este asociat unic.

Veaceaslav Burlac (FOTO) este, în prezent, director general la Mavgo Holding SRL.

Spitalul nu deține certificate CE pentru ventilatoare

Pentru a elucida mai multe aspecte privind acest act de sponsorizare, atacul.ro a solicitat Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț să pună la dispoziție toate documentele privind cele trei aparate, respectiv contracte de sponsorizare, facturi, documentația tehnică, certificate CE etc.

După trei luni de corespondență și nenumărate intervenții la managerul spitalului, am aflat că unitatea medicală, în afară de contractele de sponsorizare, procesele verbale de predare-primire, notele de recepție și facturile emise de furnizor, alte acte nu există. Am insistat să ni se pună la dispoziție certificatele CE, documentația tehnică, instrucțiunile de folosire, facturile originale de la furnizor, certificate de garanție etc. După mai bine de o lună de când am făcut această solicitare, reprezentanții spitalului ne-au comunicat că nu dețin aceste documente.

Este greu de înțeles cum vor reuși medicii să învețe să lucreze cu aceste ventilatoare dacă nu au instrucțiuni de folosire, documentația tehnică etc. De asemenea, este greu de înțeles de ce nu există certificatele CE în spital și de ce au fost acceptate ventilatoarele fără aceste documente. Poate ele există și sunt la cei care s-au ocupat de importul lor, însă și la spital ar fi trebuit să ajungă măcar copii după aceste documente.

Ministerul Sănătății și cel al Finanțelor ar fi trebuit să verifice aspectele cel puțin dubioase legate de aceste sponsorizări încă de anul trecut, însă nu au făcut-o.

Faptul că cele trei ventilatoare nu au fost puse în funcțiune reprezintă un alt semn de întrebare, în condițiile în care anul trecut, lumea medicală reclama lipsa de pe piață a acestui tip de aparatură, ventilatoarele fiind de mare ajutor bolnavilor de Covid-19 aflați în stare gravă.  

Marca CE se poate aplica pe produse numai după ce sunt urmați, obligatoriu, câțiva pași. În primul rând, este necesar un dosar tehnic care să demonstreze că produsele îndeplinesc toate cerințele Uniunii Europene. Producătorii sunt responsabili pentru declararea conformității cu aceste cerințe. Producătorii trebuie să furnizeze distribuitorilor și importatorilor toate informațiile și documentele necesare.

Daniel MURARU

Citește și:

 

Cât au costat, de fapt, ventilatoarele medicale donate Spitalului Județean de firmele Aqua Parc și Danlin XXL?

Pe urmele ventilatoarelor donate Spitalului Județean de Aqua Parc și Danlin XXL

Veaceslav Burlac și ventilatoarele donate Spitalului Județean Neamț de Aqua Parc și Danlin XXL

Drept la replică Aqua Parc SRL la articolul „Cât au costat, de fapt, ventilatoarele medicale donate Spitalului Județean de firmele Aqua Parc și Danlin XXL?”

Legătura dintre ventilatoarele defecte de la Spitalul modular Lețcani și o donație făcută Spitalului Județean Neamț

2 comments

  1. George 18 iulie, 2021 at 20:09 Răspunde

    Să ne înțelegem! Ventilatoarele au fost donate înainte sau după investiția în spitalul de la Lețcani??
    Dle Muraru, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, o apă ș-un pământ! Cine să verifice?????? Dacă nu le dați mură-n gură!!!!???!!??!?!?

  2. V.Vasile 19 iulie, 2021 at 08:45 Răspunde

    Astia nu au Dumnezeu , nu au mama nu au tata ! Apropo ,,dragii mei nemteni,, unu ce se crede mare conducator dar de fapt , un mare….. facator, dadea un citat biblic , ,,Dumnezeu nu uită niciodată, chiar dacă întârzie, și nu-i lasă la greu pe oamenii buni ! ,,. Zi sa mori tu….!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.