Angajările pe pile de la ABA Siret-Bacău, mai clare decât cele de la ABA Prut-Bârlad, investigate de DNA

2
4043

Procurorii Serviciului Teritorial Iași ai Direcției Naționale Anticorupție au anunțat, ieri, că efectuează cercetări în cazul detașării a două persoane la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad de la Primăria Vatra Moldoviței. Mai mult decât atât, anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale față de mai multe persoane (primar, vice și secretar, director ABA Prut-Bârlad și cele două persoane detașate), investigațiile fiind efectuate sub aspectul comiterii unor fapte de corupție. Verificările de până acum au arătat că Elena Simona Iancu (n.r. tânăra angajată la dispeceratul ABA Prut, care nu știa cum se măsoară debitul unui râu, și Stelian Mețler au ajuns să lucreze la ABA Prut-Bârlad, fiind detașați de la Primăria Vatra Moldoviței, unde fuseseră încadrați special pentru a putea fi detașați la ABA Prut. (comunicatul DNA, AICI)

Practica nu este una nouă, iar la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret-Bacău metoda a fost folosită pe scară largă. Cazurile lui Răzvan Găină, directorul ABA Siret-Bacău susținut de PNL, și al fostului director al SGA Neamț, Marius Nechita, și el cu protecție și susținere de la PNL, sunt trase la indigou cu cele de la Iași, însă, se pare, procurorii DNA de la Bacău nu le acordă atenția cuvenită. Așa cum atacul.ro a prezentat, Răzvan Găină, care a refuzat să clarifice situația angajării sale la ABA Siret la solicitarea publicației noastre, a ajuns în funcția pe care o ocupă prin detașare de la cabinetul viceprimarului liberal de Bacău, Liviu Miroșeanu. Găină a fost angajat consilier la cabinetul viceprimarului, iar de aici a fost detașat la ABA Siret-Bacău. Anterior, Găină fusese detașat în aceeași funcție de la cabinetul deputatului PNL de Satu-Mare, Florin Romeo Nicoară, unde fusese angajat ca și consilier, tot pentru a putea să ocupe funcția de director la ABA. Cum Nicoară n-a mai prins un mandat la alegerile din decembrie 2020, Găină (foto) s-a angajat consilier la cabinetul vicelui de Bacău, de unde a fost detașat la ABA Siret.

Nici Nechita, fostul șef de la SGA Neamț, numit în funcție pe criterii politice, nu a vrut să comenteze filiera pe care a ajuns director. A descoperit-o atacul.ro, metoda fiind folosită și în cazul lui Găină.

Înainte de a fi numit director la SGA Neamț, Nechita a fost angajat consilier la cabinetul secretarului de stat de la Mediu, Gelu Puiu, amicul lui Cozmanciuc. A urmat imediat detașarea la SGA Neamț în funcția de director.

Sunt doar două cazuri înregistrate în perioada guvernării liberale, însă practica este una veche. Susținut de PSD, Vlad Marcoci a fost angajat, în iunie 2018, consilier la Administrația Națională Apele Române prin detașare de la firma sa. Ulterior, Marcoci a fost detașat director la ABA Siret-Bacău, iar mai târziu, director de investiții în cadrul ANAR. Nu a susținut concurs pentru ocuparea funcției, situație valabilă și în cazul Găină. Cu susținere politică, cei doi au fost numiți în funcții importante în cadrul unei instituții a statului român.

În perioada în care Marcoci a fost director la ABA Siret-Bacău, mai multe persoane din Neamț s-au angajat aici, metoda folosită fiind detașarea de la firme private.

În iunie 2019, în urma dezvăluirilor publicației atacul.ro cu privire la angajarea mai multor persoane la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău, prin metoda detașării de la privat la stat, am aflat că organele de cercetare penale sunt interesate de subiect. Nu știm dacă investigația a fost finalizată sau nu până în acest moment, însă nu este deloc exclus ca anchetatorii să fi clasat cauza. După prezentarea în atacul.ro a metodei ilegale de angajare, conducerea ABA Siret-Bacău de la acea dată le-a desfăcut contractele de muncă „piloșilor”, ca mai apoi, pe o parte dintre ei, să-i angajeze în urma unor concursuri.

Fiica fostului șef de la Registrului Auto Român (RAR) Neamț s-a angajat, în toamna anului 2018, la ABA Siret prin detașare de la o firmă privată. În august 2018, Ioana Ilie a absolvit Universitatea East London, specializarea Drept și Relații Internaționale. În data de 7 noiembrie 2018, tânăra se angaja la SC M&G Consulting SRL Roznov, firmă administrată de Daniel Niță (care deține firma Trust CCDP), în funcția de șef Compartiment Achiziții Publice. În aceeași zi, adică pe 7 noiembrie, Ioana Ilie trimitea, pe adresa ABA Siret Bacău, o cerere de detașare pe postul de consilier juridic din cadrul Serviciului Achiziții, Lucrări și Servicii. Șefii de la Resurse Umane au analizat cererea, iar pe 12 noiembrie, solicitarea Ioanei Ilie a fost trimisă la Apele Române, la București. Răspunsul afirmativ a venit extrem de rapid (pe 14 noiembrie), cei de la Apele Române fiind de acord imediat cu detașarea Ioanei Ilie de la M&G Consulting SRL Roznov la ABA Bacău, în funcția de consilier juridic. Ulterior, Ioana Ilie a ajuns la SGA Neamț, unde este consilier juridic în cadrul Serviciului Achiziții.

În octombrie 2018, ajungea la ABA Siret Bacău, tot prin detașare, Cristian Doru Rusu. Angajat la ADI Urbatrans Piatra Neamț, Rusu solicita, în 3 octombrie 2018, aprobarea cererii de angajare la ABA Siret pe o funcție de inspector la Inspecția bazinală de apă. O zi mai târziu, șefii ABA Siret aprobau cererea lui Rusu, fără să țină cont, de exemplu, că acesta venea din funcția de inspector trafic la ADI Urbtrans.

De munca la privat a scăpat și Ioana Cristina Luca care, în octombrie, s-a detașat de la firma Lucanin Com SRL Piatra Neamț la ABA Siret, în funcția de economist în cadrul Serviciului Achiziții Lucrări și Servicii.

În septembrie 2018, Emilia Maria Jipa se detașa de la SC Lucivas Construct SRL la ABA Siret, pe postul de economist la Resurse Umane. Și în acest caz, Jipa a fost cea care a solicitat detașarea, iar șefii de la ABA au fost de acord într-o clipită. Înainte de a se detașa, Maria Jipa lucrase ca secretară la Lucivas Construct SRL și absolvise un curs de inspector/referent resurse umane. Pentru a i se face loc, șefii de la ABA Siret au solicitat și au obținut de la București aprobarea transformării unui post de inginer în economist, ca să i se potrivească secretarei de la Lucivas.

Mihai Popescu a fost numit director în locul lui Vlad Marcoci, după ce acesta a fost avansat în funcția de director investiții în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”. Popescu și-a dat demisia din funcția de șef Serviciu Achiziții a Consiliului Județean Neamț, în noiembrie 2018. Ulterior, Popescu s-a angajat, prin detașare de la Adi Econeamț, la ABA Siret Bacău. Și aici, rețeta a fost asemănătoare celei folosite de Ioana Ilie. În 5 noiembrie, Miki Popescu solicita, printr-o adresă înregistrată la ABA Siret, să-i fie aprobată detașarea pe funcția de inginer în cadrul Serviciului Promovare Investiții. Șefii ABA Siret nu au stat la discuții și chiar de a doua zi au cerut celor de la Adi Econeamț documentele necesare finalizării procedurii de detașare. Bucureștiul nu s-a opus, motiv pentru care Popescu a obținut funcția dorită la ABA Siret. Foarte interesant este că pe 1 noiembrie 2018, Popescu era numit director la ADI Econeamț, iar pe 5 noiembrie cerea să fie detașat la Bacău.

Daniel MURARU

Citește și:

DOCUMENT. Angajarea pe pile, o practică veche la „Apele Române”. PNL continuă tradiția PSD

Manevra care-l ține pe Găină pe fotoliul de director al ABA Siret-Bacău. Actorii mizeriei politice

Ce manevre au fost făcute ca Nechita să ajungă șef la SGA Neamț. Cine îl protejează pe directorul fără experiență în „Ape”

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Virgil 27 aprilie, 2021 at 12:50 Răspunde

    O rusine pentru aceasta institutie. Daca ar fi fost niste persoane cu abilitati de manager, chiar daca nu erau specialisti, mai puteai trece cu vederea. Dar (***) precum Gaina si Nechita mai rar gasesti. Angajatii acestor institutii sunt disperati de neprofesionalismul acestora.

  2. Vladimir 27 aprilie, 2021 at 16:03 Răspunde

    Chiar așa! Găină, Nechita, Marcoci, Miki șp. Și restul neaveniților angajați pe pile nu pățesc nimic?????? Halo, procurărimea, dați zor, tată, că ăștia sunt liberi și periculoși!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.