Zestrea parlamentarilor nemțeni: de la săracul „Suculeț” și datornicii Cozmanciuc și Munteanu, până la bogățiile Calistei
Parlamentarii, plecați din Neamț cu desaga cu promisiuni pentru a le concretiza în proiecte sociale și investiții de anvergură, și-au depus, de curând, declarațiile de avere și de interese. Unii dintre ei nu mai au nevoie de nicio prezentare, numărând deja câteva mandate de parlamentar. Alții, însă, sunt nou intrați în această tagmă.
Cuc, de la deputat de Giurgiu la senator de … Neamț
Senatul României are un nou membru în persoana lui Alexandru Răzvan Cuc, cunoscut nemțenilor atât din poziția de deputat, cât și din cea de ministru al Transporturilor, apoi de candidat la fotoliul de primar al municipiului Piatra-Neamț. Dacă pietrenii nu și l-au dorit ca prim gospodar, nemțenii l-au trimis direct în Senat.
Răzvan Cuc este domiciliat în Piatra-Neamț însă, potrivit declarației de avere, nu deține nicio locuință în oraș. Are, în schimb, un teren agricol, de 10,36 de hectare, cumpărat în 2012, situat în Oinacu – Giurgiu, și a moștenit, în 2014, un apartament, cu o suprafață de 64,88 mp, în București.
Cuc a sărăcit cumplit imediat după ce procurorii DNA l-au luat la întrebări. (https://atacul.ro/2020/11/17/ipocritul-cuc/)
Din indemnizația de deputat, Răzvan Cuc a câștigat, anul trecut, 39.898 de lei, iar din cea de ministru – 117.601 lei.
Senatorul scriitor, întreținut de soție
Sorin Lavric este cunoscut în lumea scriitorilor și mai puțin în cea a politicienilor. Ajuns senator pe listele AUR, Lavric este domiciliat în București, însă deține, în Piatra-Neamț, un teren de 327 mp și o locuință de 49,5 mp, dobândite prin donație. Anul trecut, senatorul a vândut un apartament cu suma de 290.000 de lei, potrivit declarației de avere. Același document, făcut public recent, arată că Sorin Lavric a investit în diferite fonduri 175.000 de lei și are un cont curent de 700 de euro. Pe de altă parte, are și datorii de bănci în valoare de 62.500 de euro și 294.600 de lei.
Potrivit declarației de avere, în casa senatorului Lavric, soția este cea care duce greul. Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși (Bacău), partanera de viața a lui Lavric a câștigat, anul trecut, 209.299 de lei, în timp ce proaspătul parlamentar a încasat 5.000 de lei din indemnizația de senator. De asemenea, Sorin Lavric a obținut 6.500 de lei drept premiu pentru operele sale.
Eugen Țapu nu a mai văzut niciun leu de la infractorul Ursărescu
Eugen Țapu Nazare este la al treilea mandat de senator pe listele PNL. (https://atacul.ro/2020/06/16/saracii-parlamentari-bogati/) Declarația de avere pe care a depus-o de curând arată că senatorul nu a făcut nicio achiziție și nicio investiție în anul precedent, rămânând cu averea pe care a deținut-o și în anii anteriori. De remarcat este, însă, că senatorul Țapu Nazare nu și-a primit nici acum banii pe care i-a împrumutat lui Dorinel Ursărescu, fost deputat și el, devenit infractor cu acte în regulă.
Este vorba de 700.000 de lei pe care parlamentarul i-a oferit cu titlul de împrumut în 2012. De atunci nu a mai văzut niciun leuț de la Ursărescu. Senatorul Țapu Nazare a împrumutat, anul trecut, partidul din care face parte cu suma de 98.000 de lei, dar și firma Vlanda Company, cu suma de 31.000 de lei.
Indemnizația de senator i-a adus, anul trecut, lui Eugen Țapu Nazare suma de 146.016 lei, iar soția sa a câștigat 22.022 de lei.
Oana Bulai a pus ban pe ban ca să sponsorizeze partidul
La cei 41 de ani ai săi, Oana Gianina Bulai, aflată la primul mandat de deputat, a reușit să agonisească mult mai mult decât au făcut alții într-o viață. Din banii puși deoparte în perioada în care a deținut funcții la București, în Cabinetul Dăncilă, Bulai și-a permis să împrumute partidul cu o sumă frumușică – 133.800 de lei, cu titlu de contribuție în campaniea electorală. În anul 2020, veniturile Oanei Bulai au fost de aproximativ 20.000 de lei, mare parte provenind de la SALROM.
Oana Bulai deține la bănci 112.255 de euro, 115.088 lei și 44.783 de lei, ultima sumă fiind obținută în urma vânzării a trei terenuri (două în Dulcești și unul în Cordun), tranzacții efectuate anul trecut. Bulai mai are bijuterii în valoare de 6.000 de euro și deține în proprietate trei trenuri: două se află în comuna Cordun (1534 mp+1534 mp), deținute împreună cu fostul soț, iar un altul, în suprafață de 942 mp, se află în Dulcești, pe care îl deține împreună cu fostul soț și cu încă o persoană. De asemeanea, Oana Bulai este asociat la firma SC Romtel Media Consulting SRL, unde deține 10,9% din părțile sociale.
Remus Munteanu a călcat pe urmele tatălui
Remus Munteanu, colegul de partid al Oanei Bulai, aflat și el la prima experiență în Parlamentul României, este fiul fostului deputat PSD Ioan Munteanu, inculpat într-un dosar pentru fapte de corupție. Remus Munteanu a călcat pe urmele tatălui său în cariera politică. Declarația de avere arată că proaspătul deputat deține în proprietate trei terenuri intravilane (două în comuna Alexandru cel Bun, unul în Piatra-Neamț) și două case, una dintre ele fiind în construcție.
Proaspătul deputat, care conduce un BMW, fabricat în 2008, are două credite bancare, unul de 225.000 euro (scadent în anul 2036) și un altul de 60.000 de euro, cu scadență în anul 2037. La capitolul venituri, Remus Munteanu a menționat salariul de la Ministerul Tineretului – 87.303 lei, unde a fost secretar de stat, și indemnizația de la OPCOM SA, în valoare de 33.136 de lei. Declarația de avere a fost depusă în decembrie 2020. Remus Munteanu deține părți sociale la două firme: Daria SRL și LRD Company.
Săracul „Suculeț”
Ciprian Șerban sau „Suculeț”, după cum este alintat de prieteni, este unul dintre cei mai săraci aleși nemțeni. În acte. (https://atacul.ro/2020/06/16/saracii-parlamentari-bogati/)
În declarația de avere, depusă la Parlament în data de 21 decembrie 2020, Șerban a menționat două apartamente în Roznov, bijuterii în valoare de 11.000 de euro, două credite (20.000 euro + 5000 de euro) și venitul de 146.016 de lei – indemnizația de parlamentar. Șerban deține părți sociale la două firme: Euro Concip SRL și IN2 Energy SRL.
Cozmanciuc vinde imobile în rate
Mugurel Cozmanciuc, șeful liberalilor nemțeni, ales deputat încă un mandat, are una dintre cele mai stufoase declarații de avere. În documentul, depus în data de 30 decembrie 2020, Cozmanciuc apare cu mai multe proprietăți: trei terenuri (În Bârnova-Iași, Rediu-Iași și Pojorâta-Suceava), două apartamente în Iași, un autoturism Toyota și bijuterii/icoane/tablouri în valoare de 5.000 de euro. La jumătatea lunii decembrie, deputatul a semnat mai multe contracte de vânzare a unor bunuri (nu menționează dacă sunt mobile sau imobile), plata urmând să fie făcută în rate. Tranzacțiile au valori cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro.
Șeful liberalilor nemțeni deține un depozit bancar în valoare de 2.683 de euro și are acordate trei împrumuturi unor persoane fizice, valoarea totală a acestora fiind de 114.385 euro. Datoriile sunt și ele pe măsura funcției, familia Cozmanciuc având mai multe împrumuturi contractate de la bănci sau persoane fizice. Peste 660.000 de lei și 75.786 euro datora, la finele anului trecut, familia deputatului liberal.
La capitolul venituri, deputatul a menționat indemnizația de deputat, 131.412 lei, leafa soției – 140.856 lei de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică- ICI București și două chirii, fiecare de 5.484 lei. Cum declarația a fost depusă în 30 decembrie, veniturile din salarii declarate sunt cele din anul 2019. În 2020, soția lui Cozmanciuc a lucrat ca șef de cabinet al secretarului de stat de la Mediu – Gelu Puiu.
Și Leoreanu a sărit în sprijinul partidului
Declarația de avere a deputatului PNL Laurențiu Leoreanu, depusă la Camera Deputaților în decembrie 2020, este extrem de „aglomerată” la capitolul imobile. Deputatul romașcan deține în proprietate, împreună cu soția, mai multe terenuri intravilane (Roman – 263 mp, Tarcău- 800 mp, Ruginoasa – 4000 mp, Roman – 622 mp, donație familie). La aceastea se adaugă o casă în Roman (72 mp), o casă de vacanță în Tarcău (76 mp), o casă în Roman, care i-a fost donată de familie (168 mp), și o terasă (64 mp) la Ruginoasa.
Familia Leoreanu deține un autoturism Toyota Auris și două conturi bancare: de 30.000 de dolari și 50.000 de lei. Are și un credit de 38.500 de lei și a împrumutat partidul cu 133.800 de lei, în campania electorală pentru alegerile din 2020. Din indemnizația de deputat, Laurențiu Leoreanu a câștigat 139.917 lei, iar soția sa, profesor la Colegiul Național „Roman Vodă”, 65.173 de lei.
Iulian Bulai, datori băncilor din Norvegia
Deputatul USR Iulian Bulai se află la al doilea mandat de parlamentar. Conform documentului, Bulai deține în proprietate trei terenuri (unul agricol, de 6.600 mp, în Ion Creangă și două în intravilanul comunei Tămășeni, de 926 mp, respectiv 800 mp). La capitolul clădiri a menționat un apartament în Oslo-Norvegia, și două spații în Tămășeni. Mai deține în proprietate două autoturisme (Dacia Lodgy și Dacia Logan) și două sculpturi realizate de el și evaluate la 180.000 de coroane norvegiene.
Deputatul deține un depozit bancar în Norvegia, în valoare de 217.951 coroane norvegiene, dar are și datorii la bănci, tot în Norvegia, în valoare totală de aproximativ 2 milioane de coroane norvegiene. În 2019, Iulian Bulai a câștigat 134.874 lei din indemnizația de deputat, iar soția sa, norvegiancă, 28.000 de coroane norvegiene din indemnizația de creșterea copilului. Din închirierea apartamentului din Oslo, soții Bulai au câștigat 325.000 de coroane norvegiene.
Dumitrina Mitrea, din mediul privat în Camera Deputaților
Dumitrina Mitrea, de la AUR, are cea mai ușoară de citit declarație de avere. Nemțeanca nu deține case, terenuri, mașini. Nu are credite și nu a dat bani cu împrumut. De fapt, singurele mențiuni din declarația de avere sunt cele de la „venituri”: 84.600 lei, bani câștigați ca expert într-un proiect european, și 40.000 de lei, dividende de la firma Mitrea Business Consulting SRL. Dumitrina Mitrea este asociat unic al firmei Studio Foto Inasor SRL.
Mara Calista a împrumutat și ea partidul
La fel de „încărcată” este și declarația de avere a deputatei Mara Calista, aleasă de nemțeni pe listele PNL. În declarația de avere, Mara Calista menționează mai multe terenuri în zona București, majoritatea deținute de către soțul său, Floricel Cătălin. Singurul bun imobil pe care Calista îl deține cu Floricel este un apartament în București, cumpărat în 2019. Mara Calista a moștenit un autoturism Renault 9 și deține bijuterii/ceasuri/tablouri în valoare de 15.500 de euro. Anul trecut, în iulie, a vândut un autoturism Toyota Rav 4 cu 19.320 de lei.
Deputata a declarat mai multe conturi și depozite bancare deschise la diverse bănci, dar și împrumuturi acordate în nume personal unor societăți ce aparțin soțului. Mara Calista a împrumutat și ea partidul cu 133.800 lei. La capitolul „împrumuturi” figurează cu un credit de 461.900 lei și cu un altul de 57.492 lei. În privința veniturilor, Mara Calista a încasat o indemnizație de 224.640 lei de la Camera Deputaților, iar soțul a câștigat peste 230.000 de lei din închirieri și din dividende.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.