Au trecut alegerile. Apă și canalizare mai scumpe. Cu cât vrea Apa Serv SA să majoreze tarifele

2
1931

Nemțenii vor plăti mai mult pentru serviciile oferite de Compania Județeană Apa Serv, apa și canalizarea urmând să fie mai scumpe. Compania județeană a solicitat scumpirea apei și a canalizării  încă din luna iulie, iar Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a aprobat tarifele propuse de către operator: 5,07 lei/mc apă, fără TVA, și 4,35 lei/ mc canalizare, fără TVA. Adică un total de 10,69 lei/mc apă și canalizare,  TVA inclusă. Acum, nemțenii plătesc 4,82 lei/mc apă, fără TVA, și 3,80 mc/canalizare, fără TVA. Adică 9,77 lei (TVA inclusă) /mc apă și canalizare.

Click AICI pentru tabel.

Este vorba despre o creștere de 92 de bani la prețul, cu TVA inclusă, pentru un metru cub de apă/canalizare. Pentru ca noile tarife să se aplice, Apa Serv ar fi trebuit să ceară avizul Asociației de Administrare Intercomunitară (ADI) Aqua Neamț, ceea ce nu a făcut până la această oră.

De ce nu a făcut Apa Serv acest lucru din iulie și până în prezent? Alegerile au fost cauza, pentru că o scumpire a apei înainte de alegeri, fie ele locale sau parlamentare, ar fi creat probleme candidaților PSD, Apa Serv SA fiind în subordinea Consiliului Județean Neamț, instituție condusă de pesedistul inculpat pentru fapte de corupție Ionel Arsene. În această poveste nu este deloc de neglijat nici dezinteresul liberalilor, care au tăcut în campanii și, după cum se vede, tac în continuare.

Județul Neamț, locul III în TOP cea mai scumpă apă din țară

În conferința de presă de săptămâna trecută, la care invitațiile se fac numai pe sprânceană, Bogdan Mușat (foto), directorul Apa Serv SA, fost jurist la firma Aqua Parc a lui Gheorghe Vlasie, spunea că, atunci când situația îi va permite va vorbi și despre o scădere a prețului apei. Mușat a mai spus că modificarea tarifelor se face numai cu aprobarea ANRSC. Însă, Mușat nu a comunicat că ANRSC a confirmat noile tarife dorite de către Apa Serv SA, tarife care vor intra în vigoare după ce ADI Aqua Neamț le va aproba. Cum peste 50% dintre UAT, ce fac parte din AGA a ADI Aqua Neamț, sunt conduse de PSD, șansele ca noile tarife să fie acceptate sunt foarte mari.

Dacă noile tarife aprobate de ANRSC, dar nediscutate încă în ADI Aqua Neamț, plasau județul Neamț, în luna iulie, pe locul II la nivel național privind tarifele, informațiile din ianuarie plasează județul Neamț pe locul III, după SC Raja Constanța și Compania de Apă Arieș Turda.

Click AICI pentru tabel.

Acum, nemțenii plătesc pentru un metru cub de apă, plus canalizare, 9,77 lei (TVA inclusă), prețul propus  fiind de 10,70 lei (TVA inclusă).

Creșterea ce va fi aplicată de Apa Serv este de la 5,25 lei la 5,52 lei (TVA de 9% inclusă) la apă și de la 4,52 la 5,17 lei (TVA de 19% inclusă) la canalizare.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Vraja marii 25 ianuarie, 2021 at 14:35 Răspunde

    Dar despre faptul ca primarul Carabelea vrea sa matraseasca telegondola la un prieten din grupul lui don Gigi (***) Pinalti cum ar fi Misaila de exemplu. Cu acest tun Carabelea urmeaza sa-si achite datoriile catre binefacatorii lui galbeni dar pierderile municipiului Piatra Neamt vor fi imense. Daca cineva ar avea curaj si ar face o evaluare adevarata la telegondola ar constata ca pretul adevarat este de vreo 70 milioane de euro. Pe cand Carabelea vrea sa o vanda cu o suma de cateva milioane de euro. In cazul in care telegondola ar fi vanduta cu pretul adevarat municipiul Piatra Neamt ar putea scapa de datorii si ar ramane si ceva bani pentru oras………

  2. George 26 ianuarie, 2021 at 08:15 Răspunde

    Felicitări, domnilor! Nici că se putea mai bine! Țineți toate (***) și (***) în birouri și scumpiți apa și canalizarea. Afara cu voi, netrebnicilor! Iar voi consumatorii sunteți mulțumiți, să nu faceți nimic. Bravo! Vă meritați soarta.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.