Nu s-au descurcat în mediul privat! Au ales statul și le merge strună. Arsene, Asaftei și Dulamă, plătiți regește

4
2806

Indemnizațiile șefilor din fruntea Consiliului Județean Neamț, respectiv a lui Ionel Arsene, președinte, Ion Asaftei și Laurențiu Dulamă, vicepreședinți, au crescut într-un an cât veniturile altora, care muncesc în domeniul privat, într-un deceniu sau chiar mai mult. Înainte de a intra în politică și a ocupa funcții bine plătite, Arsene și Asaftei au activat în domeniul privat, unde nu au reușit să se descurce. Și unul, și celălalt au avut probleme cu afacerile, iar veniturile salariale pe care le-au avut au fost mai mult decât modeste. Ultimele declarații de avere, publicate recent, arată nivelul de salarizare la care au ajuns șefii Consiliului Județean Neamț, indemnizațiile crescând, în ultimii trei ani, chiar și cu 60%. Ionel Arsene a încasat, anul trecut, din indemnizația de președinte al Consiliului Județean Neamț, 164.268 lei net, adică 13.689 lei/lună.

În anul 2018, indemnizația lui a fost de 136.932 de lei, cu aproximativ 27.000 de lei mai mică decât în 2019. 2017, primul an pe care Arsene l-a bifat integral ca președinte de CJ, a însemnat un venit salarial net de 104.228 lei. Din 2017 și până în 2019, indemnizația lui Arsene a crescut cu 60.000 de lei, adică aproximativ 14.000 de euro.

Când a activat în domeniul privat, veniturile salariale ale lui Arsene au fost derizorii. De exemplu, în anul 2012, înainte de a fi ales deputat, Arsene a declarat venituri salariale în valoare de 9.658 de lei, undeva sub 900 de lei/lună. Cu alte cuvinte, Arsene câștigă acum, într-o singură lună, o dată și jumătate mai mult decât câștiga în domeniul privat într-un an întreg.

Veniturile consistente îi permit șefului CJ să investească masiv în propria imagine, Arsene cheltuind, în medie, peste 5.000 de lei/lunar, adică mai bine de o treime din veniturile lunare, numai cu reclama pe Facebook. Datele oficiale ale Facebook indică faptul că, din martie 2019 și până în 28 iunie 2020, Ionel Arsene a cheltuit pe reclame 89.314 lei. Din această sumă, Arsene a achitat 62.286  de lei, Media PR Grup a plătit pentru imaginea președintelui CJ suma de 21.169 lei, iar PSD Neamț – 5.829 de lei. Cu mențiunea că partidul a început să-i achite reclama abia din 24 mai. Până atunci, plata a fost făcută de Arsene și de agenția de publicitate Media PR Grup. Bănuim că ultima a plătit reclama tot cu banii lui Arsene, că doar nu o fi suportat bugetul CJ-ului publicitatea politică a președintelui PSD.

Revenind la averea lui Ionel Arsene, trebuie spus că soția acestuia nu apare nici în acest an în declarația de avere. Începând de anul trecut, Gabriela Arsene nu mai este menționată de soț în declarația de avere.

Așadar, prea multe schimbări, față de anul trecut, în declarația de avere a președintelui Consiliului Județean Neamț nu sunt. Arsene deține un teren în suprafață de 20.000 mp în comuna Vânători-Neamț și un apartament în Târgu-Neamț. Nu are mașini, nici bijuterii și nici conturi bancare. A acordat un împrumut unei persoane fizice în valoare de 135.000 de lei, uitând să nominalizeze persoana, dar și termenul de rambursare. Are și datorii, credite sau împrumuturi bancare, unele scandente deja. Credite: 46.000 euro, scadent în 2017; 150.000 euro, scadent în 2032; 5.000 euro, scadent în 2017. A mai luat, în 2016, cu împrumut, suma de 135.000 de lei de la o persoană fizică, cu scadență în 2017. Toate aceste împrumuturi sunt în derulare, ceea ce înseamnă că Arsene plătește lunar rate. Nu știm care este valoarea acestora, însă suntem convinși că după ce-și achită publicitatea pe Facebook îi mai rămân bani din indemnizație și pentru datorii, dar și pentru a trăi.

 

Asaftei, „miliardar” la Fisc

Ion Asaftei, unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Neamț a avut, anul trecut, și el o indemnizație pe măsura înaltei funcții: 144.312 lei, adică, în medie, 12.026 de lei pe lună. Asaftei și Arsene sunt beneficiarii sporului pentru fonduri europene, în valoare de 25% din salariul de bază. În 2017, indemnizația lui Asaftei a fost de 80.461 lei, iar în 2018 de 106.704. În cazul lui Asaftei, creșterea salarială în 2019, comparativ cu 2018, a fost de aproximativ 40%.

Ca și în cazul lui Arsene, Ion Asaftei a avut viață grea în privat. În 2015, înainte de a fi ales la Consiliul Județean Neamț, Asaftei a câștigat, de la firma care administra Hanul Răzeșilor, 12.661 de lei, adică puțin peste 1.000 de lei/lună.

Acum, Asaftei câștigă într-o lună cât câștiga atunci într-un an. Vicepreședintele CJ-ului din partea ALDE are, în continuare, o datorie de câteva sute de mii de lei la Fisc, dar și credite bancare. A intrat în CJ cu o datorie la Fisc de 827.078 de lei, iar acum, în urma popririi, aceasta a ajuns la 753.664 lei. Mai are un credit în valoare de 126.751 euro, scadent în 2021, plus un altul în valoare de 9.500 de lei. Pe lângă indemnizația de bugetar, Asaftei a încasat din pensie 4.777 de lei, iar soția sa, 15.492 de lei. Nu are mașini, bijuterii, nici casă. În schimb deține un teren în suprafață de 3.197 de metri pătrați în Tupilați, pe care Fiscul a încercat, fără succes, să-l vândă.

Dulamă, venituri salariale de peste 200.000 de lei

De departe, Laurențiu Dulamă (PMP), cel de-al doilea vicepreședinte al CJ Neamț, a fost cel mai câștigat în anul 2019 din punct de vedere financiar. Și asta pentru că și-a recăpătat funcția, din care abuziv a fost destituit în urma unei conspirații cu autori pe care autoritățile nu au niciun chef să-i identifice. Deși, bugetul de stat a fost serios prejudiciat. Astfel, Dulamă a declarat venituri salariale de la CJ Neamț în valoare de 188.881 lei, aici intrând și indemnizațiile pentru perioada cât a fost demis abuziv. Acestei sume i s-a adăugat alta, de 25.105 lei, de la Salubritas, unde Dulamă a lucrat ca director în perioada cât a fost demis din funcția de vice de la CJ. Soția lui Dulamă a câștigat 35.100 de lei ca angajat al societății M&D Mens SRL, firma care administrează cimitirele din Piatra-Neamț. Cei doi au un credit de 5.000 de lei și un altul (card de cumpărături) de 30.000 de lei. Au vândut un autoturism cu 6.000 de euro. Soții Dulamă nu au case, în schimb dețin trei terenuri, unul în Prahova și două în Neamț. Familia Dulamă a cumpărat în acest an un teren de 506 mp în comuna Dămuc.

Înainte de a intra în Consiliul Județean Neamț și a fi ales vicepreședinte, Dulamă a fost director la Parking SA, firmă unde Consiliul Local Piatra-Neamț este acționar majoritar.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. mihnea 30 iunie, 2020 at 16:28 Răspunde

    Si uite-asa niste (***) , ajung sefi din pricina unor (***) (utili, precum consiliera aia locala care nu stie nici macar ce marca de masina are in curte)

  2. Virgil 30 iunie, 2020 at 21:17 Răspunde

    In domeniul privat nu merge sa stai degeaba si sa iei bani multi la final de luna. Acolo se munceste mai mult fara bani ca sa nu spun de pomana pentru patroni. La stat frecatul mentei e sport national. Na ca vi l-au bagat pe Dragnia la puscarie ca va mai dadea ceva, nu ca sa va ia. La cum arata judetul merita toti banii din lume. Lume care munceste pe nimic si se uita la astia cum traiesc in lux pe banii ei. Halal

  3. Varga Szandor Andrasz 1 iulie, 2020 at 06:25 Răspunde

    Eu cred ca va pripiți cand spuneți ca familia Dulamă nu are case .

    Admin.: O avea, dar nu-s mentionate in declaratia de avere!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.