Lovitură pentru „familia” nemțeană de la ABA Siret. Piloșii au fost dați afară
Aproape toate persoanele angajate, fără respectarea legii, în ultimele luni la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău, despre care atacul.ro a relatat, au părăsit astăzi instituția. Ne referim în special la persoanele, multe dintre ele din județul Neamț, care, în ultima jumătate de an, au ajuns să lucreze la instituția băcăuană în urma unor manevre cu iz penal. Ca să nu fie demiși, piloșii au fost puși de către conducere să-și dea demisia, ceea ce s-a și întâmplat astăzi, când cei vizați și-au făcut lichidarea. În colimator au fost luați toți cei care au ajuns să lucreze la ABA Siret prin detașare de la firme private. Cei care s-au angajat prin concurs (Vlad Marcoci, director Investiții la „Apele Române” și consilierul județean PNL Corneliu Agăleanu), dar și cei care au fost detașați de la firme de stat, cazul directorului ABA Siret Mihail Popescu, au rămas pe poziții. Măsura desfacerii contractelor de muncă a celor pe care noi i-am numit „piloși” a venit, spun sursele noastre, ca urmare a unei decizii luate la nivelul conducerii Administrației Naționale „Apele Române” care a hotărât să anuleze detașările celor veniți de la firme private. Asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne neapărat așa, pentru că, afirmă aceleași surse, în scurt timp „piloșii” vor fi angajați la ABA Siret în urma organizării unor concursuri care ar urma să fie anunțate în…presa ieșeană. Rămâne de văzut dacă lucrurile se vor desfășura astfel, mai ales că autoritățile investighează cum s-au făcut aceste detașări de la privat la stat. Printre cei care au prins un job bun la „Apele Române”, apelând la un artificiu șmecheresc, este Ioana Ilie, fiica șefului reprezentanței RAR Neamț. Tânăra a absolvit, în august 2018,Universitatea East London, specializarea Drept și Relații Internaționale, iar în noiembrie 2018 a ajuns să lucreze la ABA Siret. Nu a dat concurs, ci a fost detașată de la M&G Consulting SRL Roznov, firmă administrată de Daniel Niță (care deține firma Trust CCDP). În data de 7 noiembrie 2018, Ioana Ilie s-a angajat în funcția de șef Compartiment Achiziții Publice la M&G Consulting. Atenție, în aceeași zi, adică 7 noiembrie, Ioana Ilie trimite pe adresa ABA Siret Bacău o cerere de detașare pe postul de consilier juridic din cadrul Serviciului Achiziții, Lucrări și Servicii. Șefii de la Resurse Umane analizează cererea, iar pe 12 noiembrie, solicitarea Ioanei Ilie este trimisă la Apele Române, la București. Răspunsul afirmativ a venit extrem de rapid (14 noiembrie), cei de la Apele Române fiind de acord imediat cu detașarea Ioanei Ilie de la M&G Consulting SRL Roznov la ABA Bacău, în funcția de consilier juridic. Ulterior, s-a transferat la Sistemul de Gospodărire a Apei (SGA) Neamț, în funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Achiziții.
Au transformat un post de inginer în economist, ca să-i facă loc unui pilos
În octombrie 2018, ajungea la ABA Siret Bacău, tot prin transfer, pietreanul Cristian Doru Rusu. Angajat la ADI Urbatrans Piatra Neamț, Rusu solicita, în 3 octombrie 2018, aprobarea cererii de angajare la ABA Siret, pe o funcție de inspector la Inspecția bazinală de apă. O zi mai târziu, șefii ABA Siret aprobau cererea lui Rusu fără să țină cont, de exemplu, că acesta venea din funcția de inspector trafic la ADI Urbtrans. Este evident că nu există nicio compatibilitate între cele două funcții, însă asta nu l-a împiedicat pe Rusu să fie angajat la ABA Siret. Rusu a fost angajat și la Publiserv și a candidat din partea PMP la Consiliul Local Piatra Neamț, la alegerile din 2016. Și-ar fi dat demisia din PMP, iar acum ar fi simpatizant/membru PSD, fiind un apropiat al viceprimăriței Luminița Vârlan. De munca la privat a scăpat și Ioana Cristina Luca care, în octombrie, s-a detașat de la firma Lucanin Com SRL Piatra Neamț la ABA Siret, în funcția de economist în cadrul Serviciului Achiziții Lucrări și Servicii. În septembrie 2018, Emilia Maria Jipa se detașa de la SC Lucivas Construct SRL la ABA Siret, pe postul de economist la Resurse Umane. Și în acest caz, Jipa a fost cea care a solicitat detașarea, iar șefii de la ABA au fost de acord într-o clipită. Înainte de a se detașa, Maria Jipa lucrase ca secretară la Lucivas Construct SRL și absolvise un curs de inspector/referent resurse umane. Pentru a i se face loc, șefii de la ABA Siret au solicitat și au obținut de la București aprobarea transformării unui post de inginer în economist, ca să i se potrivească secretarei de la Lucivas. La fel a ajuns să muncească la ABA Siret și Daniel Cojocaru, care s-a detașat la instituția băcăuană de la firma Aqua Parc SRL Roznov, controlată de Ginel Vlasie, cumătrul lui Ionel Arsene. Doru Berea, director Achiziții, a rămas în funcție, iar Neculai Ivanov, care a răspuns de fonduri europene, a părăsit ABA Siret la începutul lunii. Traseul lui Mihail Popescu, actualul director al ABA Siret Bacău, a fost unul la fel de interesant. Și-a dat demisia din funcția de șef Serviciu Achiziții a Consiliului Județean Neamț, în noiembrie anul trecut. Ulterior, Popescu s-a angajat, prin transfer de la Adi Econeamț, la ABA Siret Bacău. În 5 noiembrie, solicita, printr-o adresă înregistrată la ABA Siret, să-i fie aprobată detașarea pe funcția de inginer în cadrul Serviciului Promovare Investiții, iar șefii ABA Siret, cu binecuvântarea mai marilor de la București, au fost de acord.
Daniel MURARU
Citeste si:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Intrebare: Ce fel de concurs a dat (***) Marcoci?
Alta intrebare: Cat de apropiat este Rusu de Mulinita Varlan? (***)
Bravoooo! Felicitari pt profesionalism! Asta inseamna presa adevarata si puterea ei, chiar daca e reprezentata de un singur om! Din pacate! Aviz colegilor care, daca si-ar face meseria cinstit,in judetul asta arsene si cloaca lui erau istorie!
Felicitari, Daniel Muraru!
Iata cum a luat pozitie „liderul de sindicat” de la falimentarul AQUAROM Gavrila Gheorghe! a luat pozitia strutului cu, capul in nisip!!! nici macar nu a avut bun simt sa mai treaca pe la sediul ABASiret sau la sediile SGA-urilor din Bazin, dar sa tina o sedinta de sindicat!! cum sa se strice cu PSD- ul cand mai poate profita !
In sfarsit se vede rodul eforturilor din ultima perioada, menit sa aduca in fata opiniei publice mizeriile si abuzurile „sistemului” pe care trebuie sa-l debarcam cit mai curind, daca vrem liniste si siguranta zilei de maine pentru noi si urmasii nostri. Despre dl Marcoci, „ocupatia de baza „traseist” politic. Poate isi face timp si ne raspunde la o intrebare. De ce lipseste din CV-ul domniei sale perioada dinainte de anul 2000? A uitat sa completeze informatiile despre Romforest SA si Silfor SA? Ma indoiesc de faptul ca ar fi trait vreodata emotiile unui examen pe bune la accederea intr-un post dintr-o institutie publica. Care sint contributiile domniei sale(nu ma refer la „donatiile” politice care i-au asigurat functiile pina acum)la bunastarea si progresul judetului Neamt? Nu am auzit de nici o realizare care sa-i poarte amprenta. Inafara de a aparea in poze alaturi de unii si altii, pe la diverse evenimente, nu s-a evidentiat cu nimic. Doar a fost „daruit” cu diverse functii si posturi care sa-i alimenteze cardul. Este bine ca s-a facut „curatenie” la ABA Siret, dar exista riscul sa se perpetueze situatia prin organizarea unor asa zise „concursuri”, al caror rezultat sa fie aducerea celor concediati inapoi in institutie. Sa speram ca urmeaza o „zguduiala” zdravana la Primaria Dobreni. Aviz celor care urmaresc evenimentele de acolo. Faptele care vor iesi la suprafata nu au termen de prescriptie prea curind.
Felicitari. Oricat de smecheri se cred, isi baga unghia in gat din cauza anchetelor jurnalistice pe care le faceti. Cred ca au cosmaruri cand apare cate un articol si deschid site-ul in fiecare dimineata inainte sa se spele pe dinti (daca se spala). Pe cat de mare e deranjul la ei, pe atat de mult ne bucurati pe noi, cei multi, care va citim. Cred ca in toate institutiile sunteti citit, in unele dintre ele mai pe ascuns. Plus securistii de prin unele institutii ale statului care ar trebui sa faca verificari pe baza dezvaluirilor dumneavoastra, nu sa cheltuie banii publici pentru a incerca sa va faca rau dumneavoastra, asa cum cred ca se intampla. Cel mai probabil, totul la comanda valutistului sef de clan.
Unde mai gaseste ABA un specialist în fonduri europene ca lipovanu Iva?
In concursul din data de 02.04,2019 pentru postul de economist in cadrul ABA Siret – PIPPE, au fost inscrisi 6 candidati.
Cine credeti ca e primul candidat inscris care va si lua examenul? Doamna Luca Cristina care in octombrie 2018 a venit prin transfer de la o firma privata la ABA Siret pe post de economist la departamentul Achizitii Publice, dar acum nu ii mai place vrea la Proiecte Europene.
Pe cat puneti pariu cu mine ca dansa va castiga acest concurs?